Împreună
cu eurodeputatul Victor Negrescu am publicat astăzi un
articol în Ziarul Fananciar.
---
Crizele din ultimii trei ani conduc la situații
și provocări noi, prilejuite în special de punerea sub semnul întrebării a unor
clauze de cooperare economică la nivel internațional. În noul context, de
˝Europă pragmatică˝, există noi oportunități greu de anticipat în trecut,
care necesită acțiuni rapide, mai ales la nivelul statelor membre UE.
Pentru a profita de aceste noi tendințe, România trebuie
să fie vizibilă în rețelele industriale europene. Apartenența la structura
comunitară dă posibilitate sectorului privat românesc să joace de la egal la
egal cu organizațiile provenite din statele fondatoare
europene. Proactivitatea capitalului naţional e necesară deoarece de multe
ori “ne sesizăm” prea târziu, nefiind reprezentaţi la Bruxelles cum
se cuvine, informaţional şi ca putere de lobby. Fără o informare promptă
juridică, tehnică, economică, e greu de elaborat o poziţie naţională care să
poată fi eficientă, ca proiecţie şi acţiune. E foarte important ca şi capitalul
naţional să înţeleagă că o ˝abordare europeană˝ nu este o investiţie "în
eter”, dar nici una cu impact imediat, ci o chestiune de supravieţuire pe
termen mediu şi lung. Dacă nu ştii să anticipezi şi să influenţezi mediul
decizional, nu ai un viitor sustenabil, deoarece riști să fi mereu luat prin
surprindere. Nu în ultimul rând, reţeaua contează, iar networkingul la
nivel decizional dă naştere de multe ori, prin colegi de interese europene, la
oportunităţi economice. Se creează punţi de cooperare între capitalul naţional
şi cel străin, nişe de export sau de investiţii, se dezvoltă în timp alianţe şi
prietenii sustenabile.
Trebuie să regândim reprezentativitatea românească în
federațiile industriale europene, atât la nivelul funcțiilor de conducere, cât
și la cel al experților în fiecare sector.
În Bruxelles există peste 3.000 de federaţii industriale
europene care îşi promovează interesele. Aproximativ 20.000 de experți
lucrează în birourile europene ale acestor structuri asociative. Deși a
aderat la Uniunea Europeană de peste 16 ani, România are încă o
prezenţă modestă în aceste organizaţii. Maxim 200 de români sunt angajaţi de
secretariatele de la Bruxelles, cu o cotă de sub 1% din totalul celor
implicați. Dacă analizăm pozițiile de conducere, se observă prezența unor
românii chiar și în vârful ierarhiei, dar numărul directorilor este din nou
modest, sub cifra de 50.
Mai mulți români pot să lucreze în aceste secretariate de
la Bruxelles, mai multe asociații românești au acces să devină membre
ale asociațiilor europene, dar ceea ce este și mai important este
ca membrul român să fie activ în structura europeană. Aceasta înseamnă să
urmărească în permanenţă activitatea organizației europene, să aloce resurse
umane competente pentru a participa la întâlnirile lunare ale grupurilor
tehnice și a candida la poziții de conducere pe anumite tematici în derulare.
Este o nevoie acută de a avea
asociații industriale românești foarte puternice, prin întărirea capacității
administrative a secretariatelor românești de la
București. Structurile naționale trebuie să fie reprezentative la nivel
românesc, transparente ca formă de guvernare și să fie ancorate la
dinamica europeană contemporană. Treptat, prin prezența activă în forumurile
europene, se poate dezvolta chiar o agendă pro-activă la nivel sectorial cu
propuneri concrete ce pot ajuta la dezvoltarea sectorului chiar la nivelul
României. Cea mai bună strategie pentru a promova interesele naționale
este convingerea structurii europene de a prelua un subiect de interes
pentru țara noastră sau cu impact regional.
Parteneriatul public-privat este de notorietate la
nivelul UE, iar România instituțională are nevoie să creeze punți de
comunicare formală și informală cu sectorul de afaceri românesc. O asociație
românească eficientă la nivel european poate da în permananţă semnale despre
oportunitățile românești în UE. Prin cooperare, se identifică segmente pentru a
dezvolta industria românească, nu doar la nivelul legislației ci și la nivelul
mecanismelor financiare. O abordare strategică, realistă, este,
de exemplu, cea a dosarului campionilor
industriali europeni. Existã și alte inițiative
specifice, precum Alianța Bateriilor, demersurile pe cipuri sau cele legate
de infrastructura critică digitală. Comisia Europeană inițiază deseori proiecte
pilot, dar rareori am văzut România participând printre inițiatori cu un rol
determinant.
Capitalul francez se mişcă bine cu MEDEF-ul la Bruxelles
(patronatul francez), la fel şi capitalul german, fie la comun (BDI), fie
individual (la nivel de giganţi industriali, auto şi nu numai). Polonia a știut
şi ea să joace perfect cartea de membru al Uniunii Europene. A pregătit
administrația ca "țară mare europeană" (acoperă toate dosarele
legislative) și a implicat stakeholderii încă din faza negocierii aderării la
UE. În România, momentul Președinției Consiliului UE s-a pierdut printr-o
abordare prea birocratică și o lipsă evidentă de viziune pe termen lung. Din
păcate, rarele ieșiri în evidență ale României se datorează unor reușite
personale, nicidecum unor mecanisme structurale după modelul altor state mai
consolidate.
Se vorbește tot mai mult despre nevoia de autonomie
strategică a Uniunii Europene, în sensul în care să reușim să dezvoltăm un plan
european de capacitate de producție autohtonă, pe sectoarele cheie: fie
sectorul digital, fie sectorul industriei de apărare sau alte sectoare cheie.
Întărirea capacității federațiilor industriale românești poate să ducă la o abordare
mai pragmatică a pieței unice europene, pentru a beneficia consistent de noul
proiect “Made in Europe” susținut puternic de motorul franco-german.
Dan LUCA / Bruxelles