Dan LUCA – editorial în Făclia: “Studenţi responsabili. Politicienii?”

Despre implicare și responzabilizare în editorialul meu de astăzi din Făclia de Cluj.

 

-

 

Tema educației europene revine constant în atenția mea, iar cu cât aprofundez mai mult acest subiect găsesc energia de a continua această cercetare aplicată.

 

În martie 1999, în calitate de vicepreședinte al Asociației Studenților Europeni, organizam în Parlamentul European de la Bruxelles dezbaterea “Educație pentru anul 2020”. Poate surpinde ceea ce zic, dar atunci erau anii de glorie ai educației europene. Se întâmpla ceva, în mod concret, cu impact pentru toți. Spun asta fiindcă prin semnarea Declarației de la Bologna s-a sincronizat învățământul superior din țările europene, prin trecerea la un sistem educaţional 3 + 2 + 3 (3 ani de facultate + 2 ani de master + 3 ani de doctorat), în locul a 4 + 1 + doctorat, cu variantele de rigoare în funcţie de disciplina de studiu. Tot atunci a ajuns la maturitate sistemul de mobilități studențești (Socrates/Erasmus), lansat la sfârșitul anilor 1980. Iar ca poza să fie şi mai completã, erau anii când începea implementarea cu success a acestui program și în România.

 

Mi-am continuat cercetarea, iar teza mea de doctorat a fost despre educația europenă, programe educaționale, dar mai ales despre cum putem aduce noul, inovația, în educația europeană. Am pornit cercetarea de la o reflecţie asupra necesităţilor în educaţie, în care un mare număr de europeni nu percep încă termenul de „cetăţean european”; prezentele programe educaţionale comunitare implicând doar un număr limitat de beneficiari, iar sistem educaţional nu integrează suficient educaţia formală, informală şi non-formală. Pot să continui această idee acum, chiar sublinind că indiferanţa față de educația europeană crează monștri. Iar apariția mișcărilor antieuropene pe care le observăm acum este și o consecință a acestei abordări superficiale. 

 

În ultimele luni am reabordat structurat acest subiect, prin organizarea unei dezbateri în interiorul Parlamentului European, pe tema "Agenda 2024-2029: Educație". Pentru a da consistentă conferinței, studenții europeni au redactat un raport despre cum văd ei educația europeană prezentã și ce acțiuni concrete se pot întreprinde. Am profitat de agenda publică, primăvara anului 2024 fiind un moment potrivit pentru a vedea cum este privită Europa prin prisma educației, dar și pentru a propune acțiuni concrete pentru mandatul european 2024-2029.

  

S-au conturat recomandări interesante, deosebit de utile acum într-un an electoral. Comisia Europeană trebuie să își concentreze prioritatea strategică în perioada 2024-2029 pe o dezvoltare a educației europene, e nevoie de un NOU SALT în acest domeniu precum cel realizat în anii 1990. Ideea unui vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu educația poate da un semnal clar tuturor. Pentru a acorda educației europene importanța necesară, s-a sugerat lansarea unei Conferințe Interguvernamentale în primăvara lui 2025 pentru a prezenta viziunea integrată a statelor membre și a UE cu privire la perspectiva educațională cu orizont 2040.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Prioritãţile UE în 2025”

Câteva cuvinte depre prioritățile UE în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

 

Anul acesta este important pentru Uniunea Europeană din cauza evenimentelor esențiale care îi vor modela peisajul politic. Printre acestea se numără alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2024, formarea unei noi echipe de comisari europeni responsabili cu implementarea Agendei Strategice a UE pentru perioada 2024-2029 și un nou preşedinte al Consiliului European. Rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European sunt cruciale când vine vorba de viitorul UE. Eurodeputaţii sunt organizați în grupuri politice, fiecare ghidat de principii de bază specifice. Rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European vor influența în mod semnificativ toate figurile cheie din politica UE.

 

În ceea ce privește viitorul executivului european, este din ce în ce mai probabil cã Ursula von der Leyen să obțină un al doilea mandat ca președinte al Comisiei Europene. Ea este afiliată Partidului Popular European, iar sondajele de opinie arată că acest partid are șanse mari să conducă din nou în Parlamentul European. Dacă va fi aleasă pentru un al doilea mandat ca președinte al Comisiei, direcția UE va fi spre extinderea investițiilor ecologice și poziționarea Europei ca lider global. Se așteaptă ca ea să conducă împreună cu Thierry Breton (francez, actualul comisar pentru piața internă, membru al Partidului Liberal - Renew), care este un candidat de anvergurã pentru prim-vicepreședinte al Comisiei. Acesta se va concentra pe extinderea influenței UE, susținerea reindustrializării UE și a autonomiei strategice.

 

Comisia Europeanã va purta responsabilitatea lansãrii Agendei Strategice a UE 2024-2029, subliniind prioritățile politice pentru viitorul UE. Această agendă este un efort de colaborare care implică toți liderii UE, inclusiv liderii naţionali ai celor 27 de state membre.

 

Cel mai probabil, Agenda Strategică a UE 2024-2029 va fi focalizatã pe mai mulți piloni cheie. În primul rând, UE intenționează să sporească pregătirea pentru apărare și să investească în capacitățile tehnologice. În plus, UE se angajează să promoveze reziliența, competitivitatea globală și creșterea favorabilă incluziunii. Aceasta implică un accent pe tranzițiile verzi și digitale, eficiența energetică, practicile economiei circulare și adaptarea la schimbările climatice. Inițiativele includ dezvoltarea unei piețe unice unificate și asigurarea autosuficienței energetice. UE subliniază, de asemenea, importanța cercetării, a educației și a consolidării capacităților sale industriale și tehnologice. Prioritățile se extind la colaborarea cu partenerii globali, susținerea ordinii internaționale bazate pe reguli și susținerea comerțului echitabil.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

O săptămânã în Rio de Janeiro

A petrece o săptămânã în Rio este ceva de vis. Capitală a Braziliei până în anul 1960, în prezent Rio este gazdă pentru 12 milioane de locuitori, dacă includem și zona metropolitană. Orașul s-a dezvoltat de-a lungul coastei Atlanticului, iar o serie de tunele conectează și fluidizează traficul auto. Spun asta fiindcă Uberul este prietenul turistului în Rio. Distanțele sunt mari, dar o bună planificare și optimizare a timpuluì poate să aducă multiple experiențe plăcute în doar o săptămânã.

A ajunge la Rio din Europa îți ia cel puțin 10 ore cu avionul. Dar am descoperit astfel al 5-lea continent vizitat după Asia, America de Nord, Africa și Europa.

Plajele sunt faimoase, desigur. Copacabana, Ipanema, Leblon sunt de neuitat. O baie în martie în Oceanul Atlantic e de vis. Alergãrile pe faleza Copacabana sunt recomandabile la ora 6 dimineața, la răsăritul soarelui. Fantastică senzație, să alergi chiar și desculț pe plaja Copacabana. Îmi amimtesc cu mare plăcere alergarea similară pe plaja de la Venus, din 1991, în cantonament cu echipa de handbal “U” Cluj.

Monumentul Christo Redento este maiestos. O aurã mistică pentru una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne, mai ales dacă e un pic de ceață în ziua respectivă.

Sugarloaf Mountain merită vizitat. Două stânci de vreo 350 m, impresionate. Priveliști fantastice. Conceptul este precum telefericul de pe Tâmpa brașoveană, dar din două bucăți și altă magnitudine desigur.

Zona Lapa este parte turistică recomandată de toată lumea. Catedrala Metropolitană este impozantă. Spațiu și calm. Selaron Staircase pulsează viață. Artistic vorbind, aduce a simbolistica parcului Guell a lui Gaudi din Barcelona sau stupa din Wat Arun din Bangkok.

Merită un prânz în restaurantul Baracada din Ipadema. Este locul unde s-a scris în anii 1960 faimosul cântec "The girl from Ipadema".

Seara, la barul Bip-bip, e o atmosferã deosebită. Largo do Alfredinho, om de cultură, activist brazilian de stânga, a înființat un bar unde cântã artiștii locali. E cu autoservire, iei o bere din frigider și lași banii pe tejghea. Din 2019 strada unde se află barul îi poartă numele fondatorului.

O experiență fantastică este vizita din Favela Rocinha, cea mai notorie din cele 1000 de favele din Rio. Favelele sunt ghetouri excesiv de aglomerate din Brazilia, formate la marginea orașelor mari. Au început să apară la sfârșitul secolului al XIX-lea, imediat după abolirea sclaviei. Nu vreau să mă erijez ca expert, acum că am fost și eu câteva ore în inferiorul unei favele și am beneficiat de explicațiile unui ghid autorizat. Am înțeles însă cum e condusă o favela, ce legătură are cu cartele de droguri, cum se face înregistrarea oficială a persoanelor sau chiar puterea favelelor în câștigarea alegerilor naționale. Nu uitați votul în Brazilia e obligatoriu. Cu siguranță sunt numeroase cercetări pe aceste subiecte, eu doar am lansat anumite unghiuri de abordare. Poți să observi pasiv, ca turist, viața favelei, te simți în siguranță. Din când în când ghidul te atenționează că urmează o zona în care nu se pot face poze sau filma. Cauza principalã este pentru a nu imortaliza locotenenții cartelului care poartă mitralierele Uzi la vedere.

În Brazilia, și mai ales la Rio, recomand un show de samba. Unul de excepție a fost cel al trupei Ginga Tropical. Zâmbiți, viața e frumoasă, au transmis artiștii prin cântecele și dansul lor. Intersant că povestea celor 90 de minute a fost rezultatul practic al unei cercetări de doctorat despre cultura braziliană, dar și despre marketingul internațional.

Parcul Național Tijuca este pădurea urbană din mijlocul orașului Rio. Pădure tropicală, stânci și cascade sunt ingredienete pentru un loc  de vis.

Chiar dacă sunt vreo 150 km de Rio, merită încercată și o croazieră de o zi spre Ilha Grande. Cu muzică de discotecă pe vaporaş și înotat printre pești exotici, cu plaje cu nisip fin și ape transparente, toate elementele unei zile perfecte.

Rio este o destinație de vacanță, desigur, este locul de întâlnire al tinerilor din America de Sud. Este un turism de masă pentru argentinieni și chilieni în special.

Fenomenul fotbalistic este și el prezent. A vedea stadionul Maracana îți da fiori. Un tricou al echipei Flamengo pare o soluție perfectă pentru a duce acasă o parte din Brazilie, o parte din Rio, o parte din zâmbetul sambei.

Dan Luca / reîntors la Bruxelles, dar cu gândul încă la Rio

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “România în 2025”

Despre ce se va întâmpla în România anul viitor în editorialul meu din Făclia de acum câteava zile.

 

--

 

Cu siguranță cuvântul alegeri este cel mai des utilizat în România anului 2024. Unii vor zice că și în Uniunea Europeanã, sau chiar la nivelul Statelor Unite ale Americii, avem cam aceeași abordare. Factual, știam de toate alegerile posibile și imposibile, lumea e conectată la marile confruntări și asta e bine.

 

Scopul acestui material este de a da puțin timpul înainte și să ne imaginăm spațiul românesc la începutul anului 2025, adică după ce se va cunoaște aproape totul. E momentul când avem numele noului Preşedinte al României, și permiteți-mi să lansez o predicție, numele Presedintelui pentru următorii 10 ani. Sperăm din toată inima ca România să continue drumul integrării europene, iar puseele populiste și extremiste să fie aruncate la lada istoriei. Mi-ar plãcea însă să existe o asumare mai clară a continuării drumului integrator și nu doar pe dosarul Schengen. E important să spunem răspicat că România trebuie să facă parte din zona euro și să avem un plan real pentru îndeplinirea celor patru criterii de convergență economică necesare.

 

Desigur, așteptăm enorm de la noii eurodeputați, dar și de la senatori și deputați, chiar și de la primari sau președinți de Consilii Județene, să continuăm modernizarea României spre binele cetățenilor.

 

Economia este importantă, să nu uităm Uniunea Europeană are ca ideal o prosperitate a țărilor membre. Autonomia strategică europeană pare ceva greu de înțeles, dar este o metodă prin care România poate să identifice valoarea adăugată ca țară puternică la nivelul uniunii. Politica industrială europeană naște oportunitãţi, iar România are avantaje competitive clare dacă analizăm și geo-poziționarea noastrã. Agricultura va deveni fără doar și poate punctul nodal al unei UE care încă încearcă să găsească balanța între asigurarea hranei populație și dezvoltarea ecologică a continentului. Inovațiile sunt la tot pasul, dar încă sunt multe lucruri de făcut pe acest palier.

 

Un plan de 10 ani pentru redresarea sistemului feroviar românesc este necesar. Aici avem un potențial proiect în care viziunea țării și strategia realistă poate să fie ajutată de toți aleșii anului 2024.

 

Forța de muncă românească este încă la nivelul întrebărilor. Creșterea economică a țării atrage tot mai mulți compatrioti să se reîntoarcă în țară. Există între timp însă și acțiuni solide de a aduce constant forță de muncă din zona Asiei. Să fiu sincer, nu am observat nici o discuție de calitate pe acest segment. Da, este un subiect sensibil, care poate să atingã chiar dosarul imigrației la nivel de UE, dar nu asta doresc cei aleși ? Haideți să discutăm deschis despre ecosistemul resursei umane românești.

 

Citim ce ne place, discutăm doar ceea ce dorim. E momentul să avem un pic mai multă profunzime societală. Dacă am începe din 2025, măcar. Spațiul public este inundate de șabloane fără sens, în care nimeni nu înțelege de fapt esențialul. E nevoie de experți tehnici pe dosare, e nevoie de politicieni și e nevoie de electoral. Dar ceea ce este și mai important e nevoia unei conexiuni între aceste grupuri.

 

Din ianuarie 2025, nu mai vreau să aud până în 2028 de alegeri sau de promisiuni. Trei ani la muncă, fără blamãri, fără scuze și cu responsabilitate. Asumare și rezultat ! Vom trage apoi linia, în 2028, și vom vedea cine dorește realegerea.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Agenda 2024-2029: Ce este nou pentru educația europeană?

Tema educației europene revine constant în atenția mea, iar cu cât aprofundez mai mult acest subiect găsesc energia de a continua această cercetare aplicată.

 

În martie 1999, în calitate de vicepreședinte al Asociației Studenților Europeni (AEGEE-Europe), organizam în Parlamentul European de la Bruxelles dezbaterea “Educație pentru anul 2020”. Poate surpinde ceea ce zic, dar atunci erau anii de glorie ai educației europene. Se întâmpla ceva, în mod concret, cu impact pentru toți. Spun asta fiindcă prin semnarea Declarației de la Bologna s-a sincronizat învățământul superior din țările europene, prin trecerea la un sistem educaţional 3 + 2 + 3 (3 ani de facultate + 2 ani de master + 3 ani de doctorat), în locul a 4 + 1 + doctorat, cu variantele de rigoare în funcţie de disciplina de studiu, Tot atunci a ajuns la maturitate sistemul de mobilități studențești (Socrates/Erasmus), lansat la sfârșitul anilor 1980.

 

Mi-am continuat cercetarea, iar teza mea de doctorat a fost despre educația europenă, programe educaționale, dar mai ales despre cum putem aduce noul, inovația, în educația europeană. Am pornit cercetarea de la o reflecţie asupra necesităţilor în educaţie, în care un mare număr de europeni nu percep încă termenul de „cetăţean european”; prezentele programe educaţionale comunitare implicând doar un număr limitat de beneficiari, iar sistem educaţional nu integrează suficient educaţia formală, informală şi non-formală. 

 

În ultimele luni am interacționat foarte bine cu eurodeputatul Victor Negrescu, Vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație, dar și cu actualul Comitet Director al AEGEE-Europe. Am propus să organizăm împreună o dezbatere, tot în interiorul Parlamentului European, pe tema "Agenda 2024-2029: Educație". Mi-am asumat responsabilitatea să coordonez și să moderez evenimentul, de data aceasta în calitate de Vicepreședinte pentru Inovaţii Strategice la Euractiv. Pentru a da consistentă conferintei, studenții europeni au redactat un raport despre cum văd ei educația europeană prezentã și ce acțiuni concrete se pot întreprinde. Am profitat de agenda publică, primăvara anului 2024 fiind un moment potrivit pentru a vedea cum este privită Europa prin prisma educației, dar și pentru a propune acțiuni concrete pentru mandatul european 2024-2029.

 

Principalele concluzii se pot vizualiza acum în comunicatul de presă publicat după eveniment, dar și în articolul semnat de Victor Negrescu și Kirsten Broekema, preşedinta AEGEE-Europe.

 

S-au conturat trei recomandări interesante :

1.    Comisia Europeană trebuie să își concentreze prioritatea strategică în perioada 2024-2029 pe o dezvoltare a educației europene, e nevoie de un NOU SALT în acest domeniu precum cel realizat în anii 1990. Ideea unui vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu educația poate da un semnal clar tuturor.

2.    Participanții la eveniment au salutat, de asemenea, propunerea de a avea în viitor  un An European al Educației.

3.    Pentru a acorda educației europene importanța necesară, s-a sugerat lansarea unei Conferințe Interguvernamentale (IGC) în primăvara lui 2025 pentru a prezenta viziunea integrată a statelor membre și a UE cu privire la perspectiva educațională cu orizont 2040.

 

Lupta continuă…

                                                                                               

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

 

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Eram stăpânii Europei”

Despre cum se vedea Parlamentul European în anul 1996 în articolul meu de astăzi din Făclia.

 

---

Anii '90 au fost acei ani de tranziție, în care românii ieșeau din dictatură comunistă și se reconectau la Europa dezvoltată. Au fost făcuți pașii politici necesari, punând România pe direcția aderării la structura comunitară. Dar nu despre acest proces instituțional este vorba în acest articol, ci despre cum vedeam noi, tinerii din Cluj, acest fenomen.

Vorbim atât de mult de Bruxelles, încât îmi amintesc cu multă nostalgie de prima experienţă pe care am avut-o cu sistemul comunitar în vara lui 1996. Membru activ al Asociaţiei Studenţilor Europeni (AEGEE) reuşisem să fiu recomandat de nişte "Les Anciens" ai organizaţiei să efectuez un stagiu de o lună în Parlamentul European de la Bruxelles.

Cine crede că România este acum departe de Uniunea Europeană se înşeală. Acum 28 ani eram aproape invizibili pe acest palier. Obţinerea vizei pentru a veni în Belgia era atunci o adevărată expediţie pentru un clujean. După un drum de o noapte la clasa a 2-a cu trenul, la primele ore ale dimineţii mă îndreptăm spre strada Dacia, la Consultatul Belgiei, pentru a-mi depune dosarul de viză. Înghesuiala la gura consulatului era la ea acasă, şi nu vreau să redeschid traume pentru cei care au trecut prin aceste experienţe. După obişnuita transpiraţie fizică şi psihică reuşeam să ţin în mână paşaportul cu mult râvnita viză în jurul orelor 16 şi fuga la Gara de Nord. O nouă “noapte de vis” până la Cluj, dar ce mai conta, plecam în câteva zile la Bruxelles.

Şi ce drum până în capitală comunitară! Nici vorbă de avion, trenul era rege în acea perioadă. Înarmat cu un bilet de o lună, Interel, am pornit calea Europei, iar după vreo 5 trenuri schimbate şi 24 de ore eram în Bruxelles. Nu ocoleam de dragul plimbatului cu trenul, dar Austria nu era încă în Schengen, ceea ce făcea ca drumul cel mai scurt posibil să treacă prin Praga.

Cazarea cea mai ieftină din Bruxelles era oferită de hotelul Ascot, faimosul locaş al bătrânelului plecat din România. Doamna Cristoiu mi-a oferit o cămăruţă de 8 metri pătraţi, ceva rezidenţă de pe rue Bordeaux, căci cam atâta puteam plăti cu cele 400 mărci o lună de cazare. Făcusem rost de o şapcă albastră cu steluţe europene şi mi-am început un mic tur al oraşului. Lumea se uita cam cruciş la mine şi spre seară înţelesesem că simbolurile europene nu sunt la fel de stimate în Bruxelles ca şi în România anului 1996. Când mi s-a explicat explozia preţurilor la imobiliare sau servicii datorită miilor de "expaţi comunitari", parcă înţelegeam mai bine belgianul de rând şi faţa sa chiorâtă la propaganda indirectă pe care o afişam. A fost ultima dată când am purtat acea şapcă.

Vine şi prima zi de stagiu. Un respect deosebit din partea tuturor. Nu conta că veneam dintr-un oraş, Cluj-Napoca, pe care cu greu îl vizualizau pe unde se află, toţi eram colegi în Parlamentul European. Legitimaţie de acces peste tot, materiale de citit care îmi dădeau frisoane prin conţinutul lor, totul pentru mine. În acea vreme stagiarii nu aveau calculatoare la discreţie, iar dacă doream să redactăm un material trebuia să utilizăm calculatoarele Centrului de Calcul din Parlament, bun prilej de a întâlni colegi din toate ţările Europei şi nu numai. Clădirile Parlamentului European erau în special pe Rue Belliard, practic eu făcând stagiu în clădirea care acum aparţine Comitetului Regiunilor. Iar clădirea de pe rue Wiertz (Spinelli) era doar în şantier, fiind dată în folosinţă prin 1998. Nu eram singurul român din incinta Parlamentului. Şi acum îmi aduc aminte de sfaturile doamnei Aneta Popescu-Black, constănţeanca lucrând pentru Parlament încă din 1991, fiind o adevărată comoară de informaţii practice.

Nu voi insista prea mult pe studiul pe care l-am realizat atunci, o analiză a situaţiei mediului înconjurător din Delta Dunării. Timp de o lună am fost trimis în misiuni la Strasbourg şi îmi amintesc întâlnirea cu premierul României de atunci, Victor Ciorbea, surprins că un român îl interpelează pe culoarele Parlamentului; am petrecut câteva ore şi la Luxemburg, orăşelul-capitală, poate mai mic decât Clujul meu, dar gazdă a numeroase instituţii europene.

Am trăit o lună a contrastelor, prezent fiind la întâlnirea Preşedinţilor Parlamentelor ţărilor din Europa Centrală şi de Est (Adrian Năstase de la noi) cu Preşedintele Parlamentului European, dar şi luam masa de prânz constant în parculeţul din apropiere, neavând bani pentru a merge nici la cantina Parlamentului. Atunci când prietenii mei erau la Costineşti pentru vacanţa estivală, eu descopeream Uniunea Europeană de la kilomentru zero, într-un Bruxelles care te cucereşte fără să îţi dai seama de ce. Şi nu vă închipuiţi că cele 21 de zile de ploaie au fost plăcute, dar tot acel sistem clădit în jurul simbolului european e copleşitor, îţi dă forţa de a continua.

Mi-am făcut într-o lună prieteni pentru o viaţă, iar cu mulţi dintre funcţionarii sau asistenţii de atunci sunt în contact, derulând apoi proiecte pline de sens. Poate cel mai exotic eveniment a fost selecţionarea mea în echipa de fotbal a Parlamentului European, dar nu vă gândiţi la ceva foarte formal. O gaşcă de funcţionari, recepţionişti ai instituţiei m-au primit cu braţele deschise pentru a forma o echipă şi pentru a învinge o echipă de campionat judeţean belgian.

Rememorez acele săptămâni din capitala europeană, care m-au făcut să revin, pentru a fi ales în cadrul Comitetului Director al studenţilor europeni de la Bruxelles (în aprilie 1997), pentru a începe un master în studii europene la ULB (în septembrie 1997), pentru a lucra la Euractiv (din 2001) şi pentru a derula alte iniţiative pe axul Bruxelles - România.

Ambiţia a fost cea care m-a impulsionat să pornesc de la Cluj spre ambasada Belgiei pentru o viză, iar apoi să mă reîntorc în capitală Europei, pentru că aveam un vis! Tot ambiţia a fost cea care a făcut ca în final visul să devină realitate!

 

Dan LUCA / Bruxelles