Dilemele comunicării UE: abordare academică

Săptămâna trecută am răspuns cu mare plăcere la invitaţia Irinei Tănăsescu de a ţine un scurt curs de 3 ore studenţilor de la Colegiul Vesalius din Bruxelles, despre “Dilemele comunicării UE”. A fost o experienţă deosebită, asemănătoare cu cea trăită în toamna anului trecut, când am fost invitat ca “invited speaker” la MBA-ul de la UBI.

Corelând explicaţiile teoreticienilor europenişti, cu istoria Uniunii, şi urmărind realitatea actuală, se poate concluziona: e tot mai clar că suntem prinşi într-un triunghi format din stabilitatea adusă de construcţia comunitară, legitimitatea structurilor europene şi comunicarea către cetăţeni. Ar fi minunat ca cetăţenii să înţeleagă ceea ce li se transmite şi să facă o “analiză personală” înainte de a-şi manifesta dreptul de vot. O imagine corectă asupra UE, generează un “vot corect” pentru UE. Dar această utopie e greu de realizat pe structurile naţionale sau chiar pe cele locale. Putem să forţăm apariţia sferei publice UE?

Deşi târziu, o mare realizare a fost recunoaşterea importanţei “filtrului naţional”, care, indiferent că este vorba de media, administraţie, sistem educaţional, sau organizaţii neguvernamentale, intervine în disemninarea informaţiei europene. Dilemele nu dispar încă. Apare o nouă întrebarea - până unde se poate încurajează menţinerea identităţii proprii, când, în esenţă, ideea de uniune presupune minimizarea diferenţelor între statele membre?

Dan LUCA / Bruxelles