Lucreaz în Bruxelles-ul european de 20 de ani, fiind
originar din România. Am fost pe lista social-democraţilor români la alegerile
europene din 2009, iar în perioada 1997-1999 am fost vicepreședintele
Asociaţiei Studenţilor Europeni (AEGEE), organizaţie care a avut un rol
crucial în lansarea programului Erasmus. Aceastã
experienţã m-a stimulat sã prezint câteva idei
despre viitorul politic al Generaţiei Erasmus prin intermediul revistei
Convorbiri Europene.
----
În 2017 se vor
împlini 30 de ani de la implementarea programului Erasmus, iar rezultatele sunt
incredibile: 3 milioane de beneficiari şi… (surprinzator) un million de copii
proveniţi din cuplurile mixte facilitate (fãrã voie) de mobilitatea europeanã
oferitã… Putem spune că Erasmus a contribuit la formarea unui
spirit european? Să fie acest Erasmus o “sămânţă de europeni” de care avem
atâta nevoie?
Nu înseamnă că dacă eşti tânăr reprezinţi
generaţia Erasmus. Nu faci parte
automat din “generaţia Erasmus” doar dacă ai călătorit în Europa. “Generaţia
Erasmus” este un mod de gândire, în care discursul naţionalist nu are ce să
caute… Toleranţă europeană, viziune, deschiderea către alţii – asta e
“generaţia Erasmus”!
Încep să se
vadă rezultatele acestor pregătiri şi la nivel mai înalt – Matteo Renzi, la
doar 39 de ani, devenea premier italian şi, dincolo de convingerile politice,
unul dintre atuurile sale a fost, aşa cum spunea chiar el, faptul că este
tânăr. Renzi
se consideră “un exponent al generaţiei Erasmus, alcătuită din tineri care au
cunoscut aproape exclusiv doar moneda euro” şi crede în “valorile europene,
cele promovate de fondatorii Uniunii”.
Citesc cartea
lui Sandro Gozi depre impactul Generaţiei Erasmus asupra UE. Chiar
dacã nu am beneficiat de acest program, am sentimente asemãnãtoare fiind câţiva
ani (prin anii ’90) în Comitetul Director al Asociaţiei Studenţilor Europeni
(AEGEE-Europe).
Generaţia Erasmus a acumulat multă
experienţă şi este păcat că nu iese în faţă. Preferă să rămână mai în urmă, în
structuri ONG-iste, în federaţii industriale, în administraţia publică (chiar și
europeanã), deşi se bucură de o bună pregătire politicã europeanã. Implicarea
acestora ar fi un beneficiu pentru sistemul politic, ei reprezentând o resursă
extrem de valoroasă. Clasa politică tânără a început să prindă, dar generaţia
Erasmus, educată european, lipseşte încă.
Care este însã
problema? De ce generaţia Erasmus nu are un impact major asupra politicii
europene actuale?
Voi raspunde
frontal, avem aceasta situaţie datoritã modului de alegere a deputaţilor
europeni. În prezent, chiar dacã gândești cu adevãrat european și consideri cã
e timpul sã te implici politic în destinele Europei, e nevoie de o abordare naţionalã.
Trebuie sã te "scufunzi" în sistemele politice naţionale, sã te faci
util, sã îţi aduci valoarea adãugatã, sã faci faţã presiunilor interne, poate
sã candidezi și la ceva alegeri locale și eventual dupã ani de zile sã ţi se acorde
creditul în a candida european. Credeţi-mã, cei din generaţia Erasmus nu vor
face un astfel de compromis de viaţã. Vor refuza implicarea politicã, fãrã
scandal, vor privi distant alegerile europene…
Singura
soluţie pentru a avea aceastã generaţie Erasmus implicatã în politica europeanã
este schimbarea modului de alegere a celor 751 eurodeputaţi sau câţi vor exista
dupã plecarea britanicilor din Uniunea Europeanã. Şi nu mã refer doar la o
listã adiţionalã, subiect vehiculat deja ca proiect, așa zisa "listã
europeanã a lui Andrew Duff" cu 25 de membri. Dorim alegeri în care sã
avem cu adevãrat partide politice europene, nu "sume de partide politice
naţionale". Alegerile europene sã fie în mod real alegeri europene, nu o
"sumã de alegeri naţionale". Cetãţenia europeanã nu trebuie sã fie
suma cetãţeniilor din UE.
Algoritmul preferabil
al alegerilor este simplu, partidele care doresc sã intre în Parlamentul
European trebuie sã treacã pragul de 5%, adicã sa aibã cel puţin 38 de deputaţi
în legislativul european. E de urmat un sistem axat pe liste regionale,
combinat cu votul preferenţial. Trebuie efectuat decupajul regional încât sã nu
coincidã peste structurile naţionale existente. Liderii partidelor naţionale sã
nu fie responsabili, nici mãcar politic, de rezultatul alegerilor europene.
Trebuie transferatã responsabilitatea în mod real cãtre structura comunitarã,
liderilor europeni aleși.
Dacã facem o
analizã a partidelor aflate în prezent în Parlamantul European remarca e
izbitoare. Nici mãcar creștin-democraţii Angelei Merkel (34) sau democraţii
italieni (30) nu ar intra singuri în Parlament. Vor sau nu vor, partidele din
statele membre UE trebuie sã se alieze electoral pentru a obţine cel puţin 38
de eurodeputaţi.
Se poate sã
schimbãm sistemul electoral pentru alegerile europene din 2019, pentru a avea
doar liste europene? Raspunsul este categoric NU, e prea târziu acum, poate
pentru 2024. Ceea ce putem însã e sã propunem o discuţie profundã cu prilejul reformei
instituţionale europene, procedurã lansatã oficial la Bratislava în septembrie
2016 și care va avea primele rezultate la Roma în martie 2017.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu