A fost o deosebitã onoare sã lucrez cu domnul
profesor Vasile PUŞCAŞ în a redacta un material despre stadiul Conferinţei privind
viitorul Europei. Articolul a fost publicat
în Piaţa Financiarã.
Uniunea Europeană a străbătut, în ultimii 15 ani, o
succesiune de crize deosebit de grave, începând cu respingerea Tratatului
Constituțional European din 2005. Ultimul deceniu și jumatate ne-a arătat
că procesul decizional european nu a fost corespunzător nici în direcția
anticipării strategice și nici în susținerea unor acțiuni care să satisfacă
statele membre și cetățenii. Acum, actualii lideri europeni îndeamnă la
"a vorbi despre Uniunea Europeană". A trecut vremea vorbelor de
dragul vorbelor. Acum e nevoie de gândire
creativă, inovare, viziune, de acțiune constructivă a tuturor
cetățenilor europeni pentru reconstrucția UE.
Modul cum a fost concepută actuala Conferință privind viitorul
Europei nu oferă sugestii despre o viziune a integrãrii europene, organizatorii
chiar evitând-o intenționat. Există impresia că se apelează la metode populiste
și se dorește obținerea opiniilor despre cum vor cetățenii să-și trăiască viața
socialã (ceea ce se întâmplã la nivel local, regional şi naţional), nu despre
cum ar trebui să fie și să funcționeze Uniunea Europeană pentru a fi capabilă
să furnizeze bunurile comune europene. Actualii lideri europeni sunt reținuți
în a propune și o discuție despre identitatea europeană, inclusiv ce înseamnă
˝calea de viață europeană˝.
Încă de la începutul construcției europene, au există
factori coagulatori, organizații care au avut un impact durabil prin
sprijinirea anumitor etape în aprofundarea proiectului european:
European Movement International (Mişcarea Europeanã),
prin organizarea Congresului de la Haga din 1948, a ajutat la înfiinţarea
Consiliului Europei.
ERT - European Round Table of Industrialists (Masa
rotundă europeană a industriașilor) a promovat Piaţa Internã în anii ’80.
AUME - Association pour l'union monétaire de l'Europe (Asociaţia
pentru Uniunea Monetarã a Europei) a fost înfiinţatã la Paris in 1987, dupã o
idee a lui Helmut Schmidt şi Valéry Giscard d'Estaing, animând dezbaterea
despre moneda comunã europeanã.
BusinessEurope (Patronatul European) a fost locomotiva
extinderii Uniunii Europene din 2004.
Dacã analizãm actuala societate europeanã, observãm un
fenomen nou, care trebuie ascultat și înțeles. Pe fondul crizei pandemice, toți
mai mulți – și în special tineri – vor să dezvolte real proiectul european. O putem
numi Mișcarea Constructivă Europeană. Se doresc analize clare despre
oportunitățile proiectului comun european, se dorește viziune. Nu sunt nici federaliştii,
şi nici interguvernamentaliştii, ci sunt europenii sinceri şi realişti…
Chiar şi la nivelul presei europene există multe abordări
la firul ierbii, pornite din orașe și regiuni, care doresc să explice
cetățenilor cum se poate construi Europa pentru noi toți. Această presă își
redactează conținutul acum și în limba engleză, încercând să fie o alternativă
la presa anglo-saxonă, de multe ori cinică la adresa proiectului
european.
Dinspre mediile intelectuale europene deja s-au lansat
idei mai curajoase de reașezare a fundamentelor Uniunii Europene, de diminuare
și eliminare a euroscepticismului radical. Sperãm ca o Mișcare Constructivă
Europeană, ca o formă de clusturizare a realiştilor europeni, a presei
europene, dar și a partidelor politice europene și a sectorului de afaceri, să poatã
fi coagulatorul actualei Conferințe privind viitorul Europei.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu