Astăzi, 11 octombrie 2021, revin cu un nou editorial semnat în Făclia.
Întrebarea este dacă ne mai pasă de mobilitãţile europene…
Cine crede că România este departe de Uniunea Europeană se
înşeală. Acum 25 de ani eram aproape invizibili pe acest palier. Obţinerea
vizei pentru a veni în Belgia era atunci o adevărată expediţie pentru un
clujean. După un drum de o noapte la clasa a 2-a cu trenul pânã la Bucureşti, la
primele ore ale dimineţii mergeam
pe strada Dacia, la Consultatul Belgiei, pentru a-mi depune dosarul pentru viză. Înghesuiala era la ea
acasă, şi nu vreau să redeschid traume pentru cei care au trecut prin aceste
experienţe. După obişnuita transpiraţie fizică şi psihică, reuşeam să ţin în
mână paşaportul cu mult râvnita viză în jurul orei 16 şi fuga la Gara de Nord.
O nouă noapte de vis până la Cluj, dar ce mai conta, plecam în câteva zile la
Bruxelles.
Şi ce drum până în capitala comunitară! Nici vorbă de avion, trenul era rege în
acea perioadă. Înarmat cu un bilet de o lună, Interel, am pornit calea Europei,
iar după vreo 5 trenuri schimbate şi 24 de ore eram în Bruxelles. Nu ocoleam de
dragul plimbatului cu trenul, dar Austria nu era încă în Schengen, ceea ce
făcea ca drumul cel mai scurt să treacă prin Praga.
Cazarea cea mai ieftină din Bruxelles era oferită de hotelul Ascot, faimosul
locaş al bãtrânelului plecat din România. Aici, doamna Cristoiu mi-a oferit o
cămăruţă de 8 metri pătraţi, ceva rezidenţă de pe rue Bordeaux, căci cam atâta
puteam plăti cu cele 400 mărci o lună de cazare.
Atunci când prietenii mei erau la Costineşti pentru vacanţa estivală, eu
descopeream Uniunea Europeană de la kilomentru zero, într-un Bruxelles care te
cucereşte fără să îţi dai seama de ce. Nu vă închipuiţi că cele 21 de zile de
ploaie au fost plăcute, dar tot acel sistem clădit în jurul simbolului european
e copleşitor, îţi dă forţa de a continua.
Mobilitatea este ceva fantastic în Europa. Ne-am bucurat în 2002 când nu
am mai fost nevoiți să avem acele vize infecte. Deși intrați în Uniunea
Europeană în anul 2007, doar în 2014 românii au putut să lucreze fără
restricții în Uniunea Europeană. Atunci practic s-a desăvârșit mobilitatea europeanã
a românului.
Criza pandemică ne-a adus însă realități crunte, iar
problema frontierelor este din nou de actualitate. Normal, nu doar românii au
simțit această constrângere, frontiera olandezo-belgiană fiind închisă anul
trecut, ceea ce nu întâmplase nici măcar în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial.
Doresc însă să anticipez un posibil scenariu catastrafã
pentru români. Procentul de vaccinare la nivelul fiecărei țări va conta în curând
foarte structurat și usturător. Probabil, la sfârșitul anului vom avea o
statistică a celor 27 țări UE. Dacă o țară are imunizarea de turmă peste 70%
este considerată țară sigură, iar cetățenii săi pot să circule unde vor ei, iar
dacă ai sub 40%... vã las pe dumneavoastră să ghiciți… Ce putem face acum
pentru a nu ajunge iar o țară izolată? Cum se zice în fotbal, de data aceasta
suntem la mâna noastră, fără a depinde de alte jocuri… Avem echipa
România care are soluții pentru un astfel de meci crucial ?
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu