marți, 19 noiembrie 2024

Dan LUCA – contribuție la o analiză publicată în Ziarul Financiar: „Complexitatea guvernanței europene și retardarea reformării Uniunii Europene”

Împreună cu reputatul prof. Vasile Pușcaș, am realizat o analiză a proiectului european. Cercetarea noastră este acum publicată de către Ziarul Financiar.

 

----

 

Este un lucru comun astăzi să afirmi că lumea în care trăim este tot mai complexă. Iar  Uniunea Europeană este o organizație regională transnațională/interstatală care și-a tot sporit complexitatea instituțională, decizională, politică etc. De aproape un sfert de veac a avut câteva tentative de reformare, pentru eficientizarea deciziilor și sporirea competitivității. A simulat schimbări pentru simplificarea proceselor interne, a promis raționalizarea reglementărilor, apropierea de cetățeni etc., dar a tot amânat o reală reformă și a amplificat birocratizarea, a asistat pasivă la creșterea costurilor administrative ale companiilor ca urmare a suprareglementării. În loc să desfășoare un management al afacerilor europene care să stabilească echilibre la nivelul multiplelor categorii de interdependențe, au fost preferate jocuri de putere interinstituționale, partidiste și între diferite grupuri de interese corporatiste.

 

Anestezierea cetățenilor cărora li se tot promitea un alt viitor al Uniunii Europene s-a făcut prin mecanisme politice complicate și manipulări de “comunicare europeană” neinteligibilă care aduceau drept scuze existența unor crize succesive care, până la urmă, au generat chiar o „criză existențială” pentru proiectul european. Ori, este cunoscut că crizele sunt fenomene repetitive în societățile contemporane, iar cei care le știu gestiona pot chiar să creeze noi oportunități în evoluție. Adică liderii europeni, ai statelor membre și ai administrațiilor regionale și locale sunt cei care au datoria și legitimitatea să dezvolte proiectul european în toate situațiile generate de interdependențele complexe prezente și viitoare (criza energetică din 1973 a generat un „deceniu de euroscleroză” în Comunitatea Europeană, care a fost lăsat în urmă prin selectarea unui leadership valoros, responsabil și determinat, la mijlocul anilor ‘80, în frunte cu Președintele Comisiei Europene - Jacques Delors - ce și-a asumat o reformare structurală a Pieței Interne și a instituțiilor din Bruxelles, favorizând crearea Uniunii Europene).


Referindu-ne la situația prezentă de la Bruxelles, când se fac eforturi de instalare în funcție a noii Comisii Europene, trebuie să constatăm că actualul mecanism de guvernanță europeană este nu numai complex, dar și imprevizibil, uneori complicat, iar manifestările recente din Parlamentul European trezesc întrebări serioase asupra viitoarelor dezvoltări. Începută în 1999, după criza instituțională prilejuitã de demisia Comisiei Santer, actuala corelare a alegerilor pentru Parlamentul European cu validarea echipei de comisari europeni este o procedură întinsă pe aproape șase luni și aceasta în cazul în care nu apar sincope de parcurs.


Ultimul sfert de veac a adus schimbări semnificative pe echişierul politic european, cu  influențe puternice asupra obiectului, normelor și stilului guvernanței europene. Am fost martori la corporatizarea celor douã Comisii Barroso și pentru că aceasta nu a reușit să facă față crizei financiar-economice de după 2008, s-a propus să existe o Comisie Europeană „politică” (Juncker), dar care a eșuat în Comisia „geopolitică” (UVDL). Actualmente suntem pe un fundal neprecizat și, se pare, contestat, deoarece formele politizărilor Comisiei Europene nu au dus nici la eficientizarea procesului decizional și cu atât mai puțin la mult-promisa simplificare a reglementărilor și debirocratizare. Parlamentul European a primit atribuții sporite și co-decizionale, dar această instituție nu este o entitate abstractă, ci una în care operează reprezentanți ai unor grupuri politice pretins europene care, înă, nu au evoluat pentru a face față competențelor primite. Mai mult, la nivelul statelor membre ale UE s-au întărit formațiuni politice de extremă dreapta, cu aleși în parlamentele naționale, iar în unele cazuri chiar făcând parte din coalițiile de guvernare și din Parlamentul European. Unele dintre aceste partide au devenit notorii și prin mesajele antisistem, manifestându-se și împotriva proiectului european. Recent, lideri ai unor astfel de formațiuni politice au afișat deschis sentimente contrare orientării... geopolitice a Uniunii Europene!


Un element major și îngrijorător, devoalat și de situația în care au fost blocate în Parlamentul European toate cele 6 posturi de vicepreședinți ai Comisiei Europene, este erodarea vizibilă a grupurilor politice tradiționale din Parlamentul European care se defineau a fi pro-europene. În 2009 a apărut Grupul Conservatorii și Reformiștii Europeni, fiind creat ca alternativă la cele două mari grupuri tradiționale din Parlamentul European – Grupul Partidului Popular European (PPE) și Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D). Scopul său principal era de a reprezenta o viziune conservatoare și eurosceptică, sprijinind ideea unei Uniuni Europene reformate, cu mai multă autonomie pentru statele membre și mai puțină centralizare. După alegerile europene din acest an s-au format în Parlamentul European grupuri politice care susțin deschis o atitudine antieuropeană. Fidesz, partidul guvernamental din Ungaria, a fost afiliat ani de zile grupării PPE, dar acum face parte dintr-una care promovează iliberalismul, iar alte formațiuni, precum Liga (Italia), Adunarea Națională (Fran
ţa) sunt adepte ale concepțiilor de extrema dreaptă, resping valorile europene. Ceea ce ne face să constatăm că criza existențială a Uniunii Europene este generată și de criza profundă a grupurilor politice europene tradiționale care au deținut până acum o majoritate confortabilă în Parlamentul European. Acestea au refuzat propria reformare și au transpus la nivel european obiective și tehnici politice locale, uitând de cele europene. În Parlamentul European vorbeau de integrare europeană, dar în interiorul grupurilor politice nu au reușit o integrare politică pentru a avea o adevărată identitate europeană. PPE a proclamat dezideratul de a avea o Comisie Europeană de dreapta și un Parlament European de dreapta, dar nu a stabilit vreodată ce ar însemna o „dreaptă europeană”, iar pentru a obține o coloratură de putere după obiceiuri din state membre, deși Uniunea nu este un stat, a inițiat chiar asocieri cu formațiuni de extremă dreaptă, dovedind că pentru orgolii de putere ar fi capabili de târguieli nedrepte, chiar dincolo de valorile europene. Și, apropo de valori europene, să reținem că o valoare de bază a modernității europene este națiunea. Toate încercările de a impune un așa-zis postmodernism al haosului nu au făcut decât să evidențieze încă o dată valoarea europeană a națiunii. De care mulți lideri actuali ai Uniunii Europene, inclusiv ai numitelor grupări politice europene, nu sunt capabili să țină seama! Căci transferul de suveranitate realizat de statele membre prin Tratatele europene are menirea tocmai de a întări autonomia fiecărui stat membru, la nivel național, european și global. Ceea ce necesită un management integraționist de factură nouă și mereu înnoită, așa cum au propus și fondatorii Uniunii Europene.


Dacă analizăm sistemul contemporan al Uniunii Europene, câteva mențiuni sunt necesare pentru a contextualiza momentul în care ne aflăm. Proiectul european este în continuă șlefuire, nu exprimă încă o formulă finalizată și asta-l face vulnerabil la atacuri din interior sau exterior. De exemplu, Piața Internă, chiar dacă a împlinit 30 de ani de existențã, are nevoie de reforme structurale (a se vedea rapoartele lui Draghi și Monti); zona Euro nu cuprinde toate statele; apărarea europeană este în stare incipientă; diplomația europeană este tot în căutarea obiectivului și stilului adecvate; Aria Schengen are mari suferințe, iar dosarul imigrației este ignorat politic din cauza complexității sale; deși realizările Uniunii Europene au generat entuziasm în vecinătatea ei, politica de extindere a fost neconturată și fără o strategie realistă. Proiectul european integraționist poate să devină deplin funcțional doar dacă există viziune, strategie și voință reală constructivistă. Să ne reamintim idealurile fondatorilor din anii '50 și cum s-a reușit atunci să fie eliminate barierele considerate imposibil de trecut, câteodată chiar și de  discutat. Inerția sistemică nu e suficientă!


Acum, negocierile europene sunt frecventate anemic. Se mai întâlnesc în activitatea Consiliului UE, a co-decizionalului Consiliu-Parlament și în rest doar accidental. Este preferată târguiala și tranzacționismul, transferate tot dinspre state membre, foarte rar arătându-se care ar fi adevăratul interes european. Dealtminteri acest termen - interesul european - aproape a dispărut din vocabularul liderilor europeni, iar grupurile politice sunt mai apropiate de grupurile de interese corporatiste decât de interesul cetățenesc european. O restaurare a negocierilor europene se impune urgent în construcția și reformarea Uniunii Europene, pentru a fi realizată armonizarea intereselor tuturor categoriilor de actori europeni care operează în scopul realizării unei integrări europene aprofundate.

 

În zilele din urmă s-a văzut cum, la Bruxelles, se ciocnesc multe adversități provenite din neajunsurile funcționării instituțiilor Uniunii Europene. Pe lângă interesele statelor membre,  confuziile doctrinare din grupările politice europene, aflate câteodată pe lângă obiectivele proclamate ale Uniunii, se manifestă și variabila ideologică dată de "nuanțele de la pro-european la anti-european". Este clar pentru oricine că pentru a lasã loc viziunii europene așteptată de cetățenii din Uniunea Europeană, pentru o deschidere sinceră spre realitate și progres, e nevoie de o simplificare nu doar a reglementărilor, dar și a procesului decizional european. Statele membre sunt fiecare cu propria individualitate națională și  aceasta este splendoarea diversității care aspiră la Uniune. Ele exprimă intern, prin formele proprii de guvernare, și anumite realități doctrinare (de la stânga la dreapta), cu reverberații indirecte europene. Dar, așa cum spuneam, la nivel european este nevoie de o integrare a concepțiilor formațiunilor europene într-un sistem de raportare preponderent la valori și idealuri europene. Ceea ce ar trebui să definească și structurarea politică din Parlamentul European, în care grupările tradiționale dovedesc derută și evoluții lente, uneori contradictorii. Surprinzător, dar grupurile de extremă dreapta din Parlamentul European, formate în toamna anului 2024, par a fi mai închegate și agile, exprimă clar ce urmăresc, chiar dacă celorlate grupuri nu le face plăcere să recunoască. Deși, să o spunem deschis, fenomenul arătat vine vertiginos tot dinspre anumite state membre!


Știm că liderilor europeni din Bruxelles nu le convine să audă opinia că Uniunea Europeană este într-o situație îngrijorătoare. Dar trebuie să realizeze că toate eforturile propagandiștilor lor nu pot impune o melodie a optimismului peste o percepție care nu este a euroscepticilor sau negaționiștilor, ci a multor susținători realiști și sinceri ai procesului integrării europene. Autorii acestui articol speră să avem o Comisie Europeană deplin funcțională cât mai repede, căci dispute interinstituționale nu favorizează o acțiune urgentă de reintrare a Uniunii Europene în ritmul de evoluție dorit de cetățenii europeni și așteptat de mulți actori din comunitatea internațională. Mai mult, ne dorim coerență, convergență și eficiență în munca instituțiilor europene nou instalate pentru a se evita scenariile tot mai frecvente care se îndoiesc de capacitatea Uniunii de a produce rezultate viitoare prestigioase. Sistemul internațional este în reconstrucție și am fi avut nevoie de o Uniune Europă structurată solid, cu strategii de viitor limpezi și mobilizatoare, cu instituții și leadership deplin angajate la refacerea lumii. Iar așteptarea cetățenilor europeni are o limită și costuri!

 

Autori:
Prof. dr. Vasile Pușcaș, fost Negociator Şef al României pentru aderarea la UE.

Dr. Dan Luca, expert în comunicarea strategică, activând în Bruxelles, din 1997.

Niciun comentariu: