Îmi pun această întrebare, în condiţiile în care România este percepuă ca un dezastru, privită atât din interior, de cetăţenii care continuă să locuiască şi să muncească în ţară, dar şi de cei care au decis să lucreze în afara teritoriului ţării.
Spuneam ce aşteptări are diaspora românească de la autorităţi, şi care sunt factorii care îi reţine pe românii plecaţi să se întoarcă acasă.
Dar, revoltele recente de la Ambasada Chinei din Bucureşti, demonstrează că aici se petrec lucruri care nu ar trebui să apară într-o România a anului 2009. Cele câteva sute de muncitori chinezi trăiesc în condiţii greu de imaginat, după cum descrie publicaţia International Herald Tribune. Asta după ce câteva companii din industria construcţiilor au renunţat să le plătească salariile, care oricum erau mai mici decât le fusese promis iniţial.
Prea puţin se discută politic în România despre emigranţii economici care s-au instalat în ţară. Ce face România cu ei? Cum îi integrăm social? Ce drepturi au aceştia?
În condiţiile actuale de pe piaţa muncii, deşi în România ajung să lucreze din ce în ce mai mulţi muncitori străini, aceştia nu beneficiază de multe drepturi politice şi sociale pe care le au cetăţenii români, nu sunt reprezentaţi de sindicate, fiind adesea nevoiţi să îşi creeze propriile forme de organizare cu ajutorul cărora să încerce să îşi apere drepturile în faţa angajatorilor, dar totodată şi dreptul de şedere în România.
Datorită portiţelor existente în sistemul birocratic şi a lipsei unor structuri care să îi protejeze pe muncitorii imigranţi, nu se rezolvă favorabil problemele acestora, chiar şi în cazul în care situaţiile de exploatare a muncitorilor devin evidente şi sunt făcute publice prin intermediul canalelor media.
Un studiu realizat de Fundaţia Soros, a evidenţiat una dintre cauzele majore ale apariţiei diferenţelor dintre condiţiile promise angajaţilor străini, şi cele de care aceştia beneficiază în realitate - sumele mari pe care angajatorii trebuie să le plătească pentru fiecare angajat în parte.
Exact aşa cum foarte bine concluziona coordonatoarea proiectului Fundaţiei Soros, Mihaela Ştefănescu, imigraţia este singura soluţie, pe termen scurt şi mediu, însă este şi cea care prezintă cele mai multe riscuri. “Este necesară o politică naţională privind imigraţia, care să permită acoperirea deficitului de forţă de muncă pe cale legală, dar care, în acelaşi timp, să asigure protecţia drepturilor imigranţilor”.
Dan LUCA / Bruxelles
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu