Uniunea Europeană atinge paradoxuri de comunicare pe care experţii încearcă să le explice ştiinţific. Prof. Peter Van Aelst a analizat în “Campaigning without candidates” recenta campanie de alegere a primului Preşedinte al Consiliului European.
Este clar subliniat că regulile de bază ale campaniilor politice nu s-au aplicat. Din contră, am asistat la o inversare a logicii de campanie.
LOW VISIBILITY. Cu o vizibilitate publică mică, un candidat politic nu are nici o şansă de succes. Potenţialii preşedinţi americani cheltuie milioane pe publicitate, la fel şi partidele politice din Europa. În cazul alegerii preşedintelui UE, contrarul a fost la bază: cu cât mai puţină atenţie, cu atât mai bine. Practic nici un candidat nu a candidat pentru acel job.
NO OPEN SUPPORT. Sprijinul deschis al unor personalităţi este văzut ca un beneficiu clar al campaniei electorale. În cazul alegerii preşedintelui UE a fost exact invers, cu cât mai puţin sprijin public, cu atât mai bine.
NO PROGRAMME. În campaniile tradiţionale, candidaţii au nevoie de programe. Unii chiar argumentează că în campanii lupta dintre candidaţi este o dezbatere despre propunerile fiecărui candidat. Din contră, în timpul campaniei pentru preşedintele UE, orice luare de poziţie publică a fost evitată de către candidaţi.
DIPLOMATS INSTEAD OF SPIN DOCTORS. Rolul consultanţilor de campanie e relevant pentru majoritatea campaniilor electorale. Teoritic însă candidaţii nu erau candidaţi, în procesul de alegere a liderului european locul experţilor a fost luat de diplomaţi.
Întreaga campanie a fost după logica “Van Rompuy nu a fost un candidat pentru preşedinte, ci doar un candidat pentru a fi eventual rugat să preia funcţia.”
După astfel de “alegeri”, sau mai bine zis numiri, nu mă surprinde să văd atacuri deschise precum cele ale euroscepticilor.
Dan LUCA / Bruxelles
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu