Titus POENARU – “România în UE şi în lume - cum am evoluat şi în ce direcţie mergem”

La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.

-----

Îmi aduc aminte de un moment dificil al istoriei din ultimii ani ai României. Ultima "mineriadă" din ianuarie 1999 coincidea cu sesiunea de examene la Facultatea de Studii Europene, în care mă pregăteam la subiecte precum integrare economică europeană sau drept european. Cât de departe păream atunci de UE şi cât de multe s-au schimbat de atunci! Acum, Parlamentul dezbate în mod civilizat modalitatea de reprezentare a ţării la Consiliul European, luând drept temei juridic Constituţia şi drept model - alte state din UE.

Evoluţia economică şi socială a României este incontestabilă. În ciuda problemelor grave cu care încă ne confruntăm, nimic nu se poate compara cu mineriadele anilor '90. Şi din punct de vedere uman s-au schimbat multe. Dacă în 1999 număram pe degetele de la o mână românii care lucrau în Parlamentul European sau în celelalte instituţii (majoritatea având dublă cetăţenie) în acest moment numărul acestora depăşeşte cu uşurinţă o mie sau chiar mai mult.

La scară istorică, este totuşi o perioadă scurtă de timp. Dar în această perioadă, nu doar evoluţia României către UE a fost rapidă, toate evoluţiile la nivel mondial s-au accelerat. S-au încheiat patru-cinci tratate care au modificat profund modul în care funcţionează UE, raportul de forţe între nivelul european şi cel naţional, arhitectura instituţională. Rusia a redevenit sub comanda lui Putin o putere mondială. Iranul e tot mai aproape de o bomba nucleară. China a depăşit Germania şi mai apoi Japonia pentru a ajunge pe locul doi în lume din punct de vedere al PIB. America a trecut prin două războaie şi a ales pentru prima dată un afro-american în funcţia de preşedinte. Nu mai are sens să insist pe revoluţia neîncetată în telecomunicaţii şi IT, pe primăvara arabă declanşată şi organizată pe Facebook şi pe criza economico-financiară. Îmi vine în minte celebra expresie a lui Marin Preda în "Moromeţii" - parcă, din nou, timpul nu mai are răbdare...

Se poate pune deci întrebarea dacă şi cum poate România să ţină pasul cu această evoluţie? Întâmplător în ultima perioadă am petrecut mai mult timp în România. S-au schimbat multe şi cred că realitatea este ceva mai bună decât ceea ce citim în presă sau vedem la televizor (o paranteză - acest lucru este valabil în general - l-am observat în legătură cu imaginea pe care o avem asupra Americii, dar şi imaginea americanilor de rând despre Europa). Cu toate acestea, rămân extrem de multe ineficienţe, anormalităţi şi iraţionalităţi în funcţionarea de zi cu zi a societăţii şi a administraţiei publice. Şi încă nu ne găsim locul şi mai ales direcţia în această lume. Continuăm cu mentalitatea mioritică - "evoluţiile" sunt decise de alţii şi nu le putem influenţa. Sigur că nu suntem Germania sau Franţa, sau Marea Britanie, poate nici măcar Polonia. Dar putem fi mai creativi, mai uniţi şi mai concentraţi pe anumite lucruri şi priorităţi pe care le putem influenţa. Ar trebui să ne punem pur şi simplu întrebarea, dacă ar fi să proiectăm noi o nouă Uniune Europeană astăzi, cum am face-o? Şi nu strică să facem chiar abstracţie de realitate. Plecând de la acest ideal, ar trebui gândiţi paşii mici care să ne apropie de acest ideal şi găsiţi aliaţii care ar avea interese comune. Mutatis mutandis, avem nevoie de un document care să fie ceea ce a reprezentat testamentului lui Petru cel Mare pentru politica externă a Rusiei.

Dar noi nu ne integrăm doar în UE (care devine tot mai "mică" în raportul mondial de forţe). Cred că în următoarea perioadă vor avea succes acele naţiuni care acţiunează mai mult ca nişte corporaţii - care sunt guvernate de reguli clare şi previzibile, care au ce "vinde" şi ce oferi, care sunt atractive pentru investitori, care funcţionează eficient şi raţional, care sunt flexibile şi adaptabile. Dintre aceste atu-uri, am putea spune că avem ce oferi (resurse naturale şi umane) şi că suntem flexibili şi adaptabili. În rest, mai este mult de lucru.

În contextul acestei evoluţii rapide şi tumultoase a lumii mai avem nevoie şi de o direcţie clară. Şi această direcţie nu poate fi dată, după părerea mea, decât de o modificare a Constituţiei, care trebuie să rezolve unele ineficienţe şi conflicte instituţionale existente în prezent, dar în care ar trebui integrat şi un preambul de unul-două paragrafe, bine gândit şi bine scris, care să fie uşor de reţinut şi înţeles de un elev de şcoală generală şi să exprime identitatea noastră, valorile fundamentale şi obiectivele esenţiale. Cu timpul, un astfel de preambul ar putea intra în conştiinţa oamenilor, ar deveni un punct de referinţă şi ne-ar putea ghida în direcţia cea bună.

  

Titus POENARU