Dacă cei care
obişnuim să facem cumpărături online primim destul de frecvent acasă colete, şi
suntem familiarizaţi cu multe dintre firmele din domeniu, trebuie să ne
obişnuim cu idea că în scurt timp vom primi la usă o dronă. După ce Amazon
a prezentat propriul proiect privind dronele care să livreze bunuri, Google a
anunțat că lucrează de doi ani la un asemenea sistem.
Începând din luna
august şi românii pot achiziţiona mini-drone, controlate de pe smartphone sau
tabletă, cu ajutorul unor aplicaţii gratuite. “Rolling Spider” se poate deplasa
atât în aer, cât şi pe sol, pe pereţi şi chiar pe tavan. Aceasta este echipată
cu o cameră verticală, poziţionată sub fuselaj, care o ajută să se stabilizeze
în timpul zborului şi să realizeaze fotografii în aer liber sau în interior.
Drona are autonomie de 8 minute şi funcţionează cu o baterie reîncărcabilă.
Jumping Sumo este
echipată cu două roţi retractabile, se poate deplasa cu o viteză maximă de 2
metri/secundă şi are o autonomie de 20 de minute. Aceasta este echipată cu
obiectiv superangular care trimite imagini video în direct pe ecranul
smartphone-ului sau tabletei pilotului şi poate realiza fotografii şi
videoclipuri pe care le poate stoca pe un stick micro-USB conectat în prealabil
la ea, detalia site-ul Descoperă.ro.
Pare incredibil,
dar în era noii tehnologii, totul are logică – specialiştii declara că o dronă
poate să fie realizată şi cu ajutorul imprimatei
3D. Primul exemplar a fost testat cu succes recent de Universitatea Sheffield, Marea
Britanie.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu