România a fost
exclusã din competiţia muzicală Eurovision. Aceast lucru s-a întâmplat ca și o
consecinţã a excluderii ţãri noastre din EBU (European Broadcasting Union) sau
mai pe înţelesul nostru din organizaţia europeanã care grupeazã societãţile
media publice din Europa. Cauza e foarte clarã! Neplata datoriilor acumulate de TVR cãtre EBU încă din 2007.
Poate nu este rãu sã
folosim acest prilej pentru a analiza prezenţa româneascã în alte structuri
europene, și nu mã voi referi la instutuţiile europene atât de vizibile, ci la
federaţiile europene. Mentionam încã de acum doi ani cã din cele aproximativ 3.000 de federaţii
industriale europene, prezente cu secretariat permanent la Bruxelels, dacă avem
“înşurubare românească” în vreo 300 de cazuri, iar în maxim 30 de cazuri avem
alocată resursă necesară (financiară şi umană) pentru a activa la nivelul unui
stat ce se vrea a fi a 7-a putere europeană.
Precizam și strategia necesarã de
urmat, pentru a anticipa anumite crize sectoriale. Trebuie să privim larg integrarea europeană a ţării noastre,
nu doar ca pe o formă de inter-institutionalizare. Proceduri similare
trebuie să se desfăşoare şi la nivel de federaţii europene sectoriale.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu