joi, 4 iunie 2020

UE – 6 luni pentru o întrebare: ça passe ou ça casse ?





Societatea europeanã are multe întrebãri la care încearcã sã rãspundã în urmãtoarele luni. Variabilele pieţii sunt enorme, iar dezvoltãrile sunt greu de prognozat chiar şi pe termen scurt. Dacã regandim activitãţile din punct de vedere ale unei pandemii care dureazã în general 18 luni (şi noi am ajuns doar în luna 6 cu COVID-19), suntem prinşi într-un cleşte, care pe de o parte ne dã un entuziast de redeschidere economicã, dar avem inoculatã şi ideea unui posibil val doi al crizei, cu un chiar posibil nou lockdown fizic din octombrie 2020.

Criza pe care o trãim ne schimbã radical modul de gândire la nivel micro, dar meta-evoluţiile sunt şi ele aşteptate. Guvernele ţãrilor europene sunt foarte puternice acum, iar forumurile legislative au intrat într-un con umbrã. Aşa cum a fost şi dupã criza financiarã din 2008, ″Statul″ a intervenit puternic pentru a salva bãnci şi companii. Uniunea Europeanã, ca tot unitar, a avut puţinã responsabilitate atunci, dar a pierdut mult în ochii cetãţeanului.

2020 este însã total diferit, Uniunea Europeanã îşi joacã o carte enormã, existenţialã chiar, în special în urmatoarele 6 luni. Preşedintele Macron preciza cã avem nevoie de un plan de salvare european echivalent cu 5-10 puncte din GDP-ul la nivelul UE. Atunci, de ce sã nu fim curajoşi şi sã mergem pânã la capãt cu integrarea europeanã? Dacã cerem direct un plan de 100 de puncte avem un buget euro, atât de drag Franţei şi Germaniei. Dacã tot vorbim de redresare economicã, de ce sã nu fim creativi dacã e vorba de campioni industriali europeni, sprijiniţi de “Statul european”, mai ales cã DG Competition e mai relaxatã în abordare decât anul trecut în astfel de situaţii. Structurarea unui sistem de taxe europene, digitale, verzi sau pentru multinaţionale, e desigur o noutate interesantã de luat in considerare. Sunt curios sã constat cât vor ceda statele membre din aceste prerogative.

Pânã în decembrie 2020 avem nevoie de multe rãspunsuri, chiar dacã cel mai probabil nu vom avea încã un vaccin eficient pentru Corona. Dacã însã nu e clar obiectivul european pânã atunci, intrãm în jocul electoral din Germania (2021) şi cel pentru (re)alegerea preşedintelui francez (2022). Se va închide fereastra de oportunitate…

Suntem pregãtiţi pentru consolidarea structurii europene atât din punct de vedere legislativ, dar şi din cel al legitimitãţii faţã de cetãţeni ? Nu conteazã cum îi zicem acestei evoluţii, Future EU sau Next Generation EU. Important e sa avem claritate asupra obiectivului, lidershipului şi sã implicãm pe cât posibil cetãţenii în aceastã construcţie.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: