Câteva gânduri despre Statele Unite ale Americii în editorialul semnat astãzi în Fãclia de Cluj.
De mai bine de 30 de ani România a ales
calea transatalanticã de dezvoltare. Suntem în Uniunea
Europeană, iar relaționarea cu Statele Unite ale Americii este la un nivel
istoric. Rostim America şi ne fascinează multe lucruri auzite, chiar dacă
puțini am trecut Atalanticul pentru a vedea direct cum se gestionează cea mai
mare putere economică mondială.
Am fost recent pe continentul american
și luna petrecută acolo mi-a cristalizat anumite concepte pe care le aveam deja
conturate. Dar nu despre excursia mea este în acest articol. Străbunicul meu a
fost primul din familia noastră care a vizitat America, dar contextul a fost
total diferit. Emigrările temporare ale ţăranilor români din Transilvania, în
America, începând de la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, au fost atât
de numeroase, încât au constituit un fenomen social de o remarcabilă
importanţă, înregistrat de istorie. Odată ce a devenit cunoscută posibilitarea
de a câştiga mai repede şi mai mulţi bani, în America, Lazăr LUCA s-a decis
repede. A trebuit să mai aştepte doar până şi-a strâns suma necesară plăţii
drumului cu trenul şi vaporul. Şi astfel, în anul 1903, a plecat prima dată. A
două oară a plecat în 1909. De fiecare dată a rămas în America, pentru prima dată,
doi ani şi jumătate, şi, mai apoi, trei ani.
Pentru a strânge cât mai mulţi bani, în
timpul cel mai scurt, s-a angajat la muncile cele mai grele. A muncit în uzine,
ca muncitor industrial, dar în cea mai mare parte din
timp s-a angajat la lucrări de construcţii, unde încărca ciment pe benzile
rulante. Această din urmă era muncă cea mai bine plătită pentru muncitorii
necalificaţi, iar timpul de lucru se prelungea cu patru ore suplimentare, peste
cele opt regulamentare.
După primul drum în America, înapoiat
la Ocna Sibiului, a cumpărat o curte, cu o casă veche, acoperită cu paie, în
locul căreia a construit o clădire din cărămidă, acoperită cu ţigle, cu trei
camere mari, care se mai află în uz şi astăzi. A mai construit o şură grajd din
cărămidă şi a cumpărat câteva loturi de pământ arabil. După a două înapoiere,
în 1912, a cumpărat alte parcele de pământ şi două fânaţe, ajungând la o
situaţie viabilă de ţăran mijlociu. Numărul românilor din America, la acea
dată, era apreciat la o sută de mii. Aproape toţi erau ţărani.
Plata imigranţilor varia între 20 şi 40 de cenţi pe oră, aşa încât ajungeau la un câştig de doi dolari până la patru
dolari pe zi. Confirm informațiilor accesate, nu este nicio exagerare dacă afirmăm că în 1912,
imigranţii români în America au trimis la ai lor aproape 8 milioane de dolari.
Datele le-am citit într-o carte recent coordonată de tatăl meu și care
povestește viață țăranilor români de acum mai bine de o sută de ani.
Mă bucur să am opotunitatea de a prezența
aceste subiecte, acum, când dinamica prezentului ne dã prea puțin timp de
gândire. Sunt povești reale, care fac parcă relaționarea României cu SUA
și mai interesantă.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu