Astăzi am semnat primul meu material în Republica. Sper să fie o lectură interesantă pentru cei pasionați de integrarea României în UE.
Dupã recenta catastrofă feroviară din Grecia, un mesaj
anume m-a impresionat și m-a pus pe gânduri. Într-o declarație publică,
Uniunea Jurnaliştilor din Atena și-a cerut scuze pentru că nu a acoperit în mod
corespunzător avertismentele feroviarilor și a promis că își va
schimba atitudinea în viitor.
Ideea unei abordări similare, referitoare la integrarea României în
Uniunea Europeană, m-a provocat să scriu acest material. Ce
ziceți despre o discuţie directă despre presa afacerilor europene din
România? Un ton schimbat al narativei de astăzi poate să fie
influențat de faimosul citat al lui Kennedy, din discursul său de
învestitură din 1961. „Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci
întreabă-te ce poţi face tu pentru ţara ta” – i-a
provocat atunci pe americani să fie mândri de munca
pentru ţara şi comunitatea lor.
UE a reprezentat o evoluţie pentru România. Evoluţia a
fost în realitate chiar condiţia aderării la Uniunea Europeană. Am auzit
deseori referirea la Europa ca la „lumina călăuzitoare” dintr-o prea lungă şi
prea întunecată tranziţie. Evoluţia rămâne, de altfel (din fericire) condiţia
statutului de membru.
UE este parte a evoluţiilor interne, în acele domenii de
competenţă exclusivă a Uniunii sau partajată cu statele membre. E mai mult
decât verificabil clişeul: „Europa nu mai este politică externă, ci parte a
celei interne”.
Când vorbim de UE avem doi piloni fundamentali, cel al
fondurilor europene, dar și cel - în special - al politicilor europene. Deși nu
pare spectaculos, în fond legislația și regulile sunt tehnice, aici o țară
demonstrează maturitatea.
Mulţi spun că de fapt Bruxelles-ul este doar locul dezbaterilor tehnice, al
“micilor bătălii”. Peste 75% din legislaţia aplicată în ţările membre îşi are
originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar
securitatea naţională, politica externă, apărarea („marile bătălii”). Are a
face mai degrabă cu consumatorul şi cu pieţele, cu calitatea aerului, cu apa,
cu mâncarea. Uniunea Europeană nu înseamnă aşadar doar „temele mari” ale
politicii externe. Bruxelles este locul de desfăşurare a unei laborioase
activităţi tehnice, prin care aleşi şi funcţionari naţionali sau europeni
încearcă fără „glorie mediatică” să contribuie prin legislaţie şi politici la
ameliorarea vieţii noastre şi a familiilor noastre.
Aşa-numitele „standarde europene” nu au apărut din senin.
Ele sunt rodul unor negocieri care durează uneori ani de zile doar la nivelul
experţilor tehnici, până la adoptarea lor de către nivelul politic. Uneori ele
iau forma „celui mai mic numitor comun” european, alteori ele duc înainte
proiectul european prin mai multă „integrare” în variile domenii sectoriale.
Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei
decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de
stat.
În Bruxelles există peste 3.000 de federaţii industriale
europene care îşi promovează interesele. Aproximativ 20.000 de experți
lucrează în birourile europene ale acestor structuri asociative. Deși a
aderat la Uniunea Europeană de peste 16 ani, România are încă o
prezenţă modestă în aceste organizaţii. Maxim 200 de români sunt angajaţi de
secretariatele de la Bruxelles, cu o cotă de sub 1% din totalul celor
implicați. Dacă vizualizăm pozițiile de conducere, se observă prezența unor
românii chiar și în vârful ierarhiei, dar numărul directorilor este din nou
modest, sub cifra de 50.
La nivel european există însă și ceva schimbat în ultimii trei ani. Dacã
analizãm actuala societate europeanã, observãm un fenomen nou, care trebuie
ascultat și înțeles. Pe fondul crizei pandemice, toți mai mulți – și în special
tineri – vor să dezvolte real proiectul european. Este precum o Mișcare
Constructivă Europeană. Se doresc analize clare despre oportunitățile
proiectului comun european, se dorește viziune. Nu sunt nici federaliştii, şi
nici interguvernamentaliştii, ci sunt europenii sinceri şi realişti…
Chiar şi la nivelul presei europene există multe abordări
la firul ierbii, pornite din orașe și regiuni, care doresc să explice
cetățenilor cum se poate construi Europa pentru noi toți. Această presă își
redactează conținutul acum și în limba engleză, încercând să fie o alternativă
la presă anglo-saxonă, de multe ori cinică la adresa proiectului
european.
Dinspre mediile intelectuale europene deja s-au lansat
idei mai curajoase de reașezare a fundamentelor Uniunii Europene, de diminuare
și eliminare a euroscepticismului radical. Dorim o Mișcare Constructivă
Europeană, ca o formă de clusturizare a realiştilor europeni, a presei
europene, dar și a partidelor politice europene și a sectorului de afaceri, să
poatã fi coagulatorul actualei dezbateri europene.
Întorcându-ne acum la România. Există necesitatea
unei fluidizãri a informației credibile, echidistante și vizibile prin creerea
unui corp de presă românesc cu expertiză în politicile sectoriale. Acești
ziariști pot să prezinte, la zi, pe înțelesul cetățenilor, noțiunile tehnice
europene și să anticipeze chiar impactul sectorial asupra României. De
asemenea, printr-o presă de calitate, se pot da mesajele structurate ale
României, atât instituţionle, cât și din segmentul privat, către spațiul internațional.
Pare puțin utopic, dar există exemple din realitatea
contemporană care confirmă fezabilitatea acestor afirmații. Să luăm un ˝jargon
de Bruxelles˝ – Alianţa Bateriilor Europene. Printr-o abordare de presă
putem înțelege mult mai ușor care este situaţia actualã, referindu-ne la autonomia
strategică europeană și la abordarea ˝Made in EU˝, dar și
la direcția de înverzire a continentului materializată și printr-o
politică agresivă de a trece la mașinile electrice în UE. Aici apar numeroase
politici sectoriale, ușor de descifrat
dacă înțelegem instituțiile europene, fie din segmentul energetic, transport
sau mediu, sau ne referim la extragerea resurselor naturale necesare producției
de baterii. Contextualizãm totul la politica de industrializare a UE, dar și la
competiția cu alte continente precum Statele Unite ale Americii sau China. Iar
partea cea mai interesantă este, desigur, cum țările membre UE joacă în această
piesă europeanã cu multe variabile. Spun asta pentru că, pe lângă analiza
resurselor naturale, mai există și opotunitatea de a deschide fabrici noi,
modernizate, și de a pregăti o resursă umană specializată. Acesta este
proiectul european, acces la piața internă și la oportunitățile de a dezvolta
proiecte împreună, pe picior de egalitate, toate cele 27 de state.
Ceeea ce am prezentat este ceva tehnic, dar de impact
pentru țară și societate. Cu siguranță o presă responsabilă poate să meargă în
direcția acestor investigații contructive. Avem sute de astfel de dosare.
Întrebarea care se contureaza în mintea managerilor
de presă este însă cum monetizãm un astfel de mecanism de presă românească.
Cine finanţeazã? Desigur, nu este un răspuns evident, dar există modele de
business în această direcție. Dar despre acest subiect, în materialele
viitoare…
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu