Cu ocazia zilelor petrecute în
România am avut plăcerea să răspund unui interviu realizat de Violeta Stoica,
şi publicat de cãtre cotidianul
Prahova.
Am povestit despre experienţele care
m-au determinat să ajung şi să rămân după atâţia ani în Bruxelles, dar mai ales
despre cum se vede România din capitala europeană, despre importanţa
intensificării prezenţei româneşti în Belgia, aproape de factorii de decizie.
Trecând peste concepţiile greşite
conform cărora Bruxelles-ul este un „Bau-Bau” pentru statele membre şi
cetăţean, am amintit în finalul interviului şi de contextul actual, despre
scenariile posibile privind viitorul UE, despre potenţialul românesc, care
trebuie ”pus la treabă”.
Va recomand materialul integral:
.........
Dan Luca, liderul organizatiei PSD
Bruxelles: “În Uniunea Europeană ţi se dă, dar nu ţi se şi bagă în traistă!”
Dan Luca este un român care poate fi
invidiat de mulţi dintre conaţionali. Deşi nu deţine vreo funcţie publică, vede
lumea de la Bruxelles într-o lumină pe care mulţi dintre noi ar trebui să o
vadă. Este şi liderul organizaţiei PSD Bruxelles. Nu numai oamenii politici ar
trebui să ţină cont de ceea ce spune, ci vorbele sale ar trebui să ne pună pe
gânduri pe noi toţi, cei care trăim într-o ţară membră a Uniunii Europene deja
de aproape şapte ani. Poate că mulţi dintre cititorii ziarului „Prahova” se
întreabă de ce ar fi important ce se întâmplă la Bruxelles, pentru omul de
rând. Explicaţia este simplă: pentru că tot ceea ce se petrece în instituţiile
europene ne priveşte pe noi, pe toţi românii, implicit pe prahoveni. În ediţia
de astăzi publicăm prima parte a interviului acordat de Dan Luca ziarului
„Prahova”, în care am încercat să desluşim „chichiţele” de care trebuie să
ţinem cont pentru ca Uniunea Europeană, în special prin Comisia Europeană, să
nu mai fie o sperietoare pentru noi, cei care ne ducem zilele în România.
- Domnule Dan Luca, sunteţi mai
puţin cunoscut în România, comparativ cu activitatea pro-română, dacă îmi este
îngăduit să spun aşa, pe care o desfăşuraţi la Bruxelles, capitală neoficială a
Uniunii Europene. Cum aţi ajuns la Bruxelles?
- Am ajuns în anul 1997 la Bruxelles,
pe o nişă nonguvernamentală, am fost primul român ales într-o structură a
asociaţiei studenţilor europeni de la Bruxelles, un birou executiv format din
nouă persoane, în care practic coordonam activitatea celor 250 de centre
universitare din 42 de ţări din Europa. A fost o experienţă unică, între 1997
şi 1999, prin care am coordonat foarte multe proiecte la nivel european,
întâlnindu-mă cu mulţi prim-miniştri, preşedinţi, regi, regine, făcând lobby
pentru studenţii europeni şi pentru tineret, în general. M-am întors în anul
2000 în Bucureşti, pentru un proiect PHARE, al cărui rol a fost de a stabili o
reţea de opt centre de studii europene în România, care să se ocupe de
politicile sectoriale europene şi să pregătească, practic, România pentru procesul
de aderare la Uniunea Europeană. Acesta a fost un proiect fix de un an, după
aceea m-am întors în Bruxelles, unde mi-am desfăşurat activitatea în sectorul
privat, pentru că nu am lucrat niciodată în sectorul instituţional. Eu am o
firmă de consultanţă, din care îmi câştig existenţa, şi nu din politică.
Practic, mă poziţionez pe această piaţă de servicii în afaceri europene, în
special în comunicare, consultanţă, marketing.
- Pe partea de consultanţă lucraţi
şi cu firme din România. Cum merge colaborarea cu românii?
- N-am căutat în mod special să
lucrez cu firme din România. Fiind în Bruxelles, iar România era destul de slab
reprezentată, am colaborat destul de bine cu anumite firme. În ultima perioadă,
lucrez cu o firmă de consultanţă din România, pentru a o ajuta să-şi deschidă
un birou la Bruxelles, dar am lucrat şi cu alte companii mari, pentru a le
sprijini în relaţionarea cu mediul din Bruxelles.
- În afara sectorului de consultanţă
în comunicare, sector care în România este un pic invizibil, ce alte activităţi
personale aveţi?
- În prezent predau la 10
universităţi din Europa, printre care şi SNSPA din Bucureşti şi la Babeş Bolyai
din Cluj Napoca. Este o activitate academică foarte puternică, pe care o
derulez prin firma mea din Bruxelles, dezvoltând un curs care se referă la
tehnici de comunicare UE.
- Diferă tehnicile de comunicare
interne, din România, de cele din cadrul UE?
- Diferă foarte mult, pentru că se
referă la o piaţă unică, a acestui Bruxelles „european” şi la dinamica acestei
capitale, care nu este un Bruxelles – Belgia, ci este un Bruxelles al Uniunii
Europene. Am lansat câteva cursuri – prin firma mea – unul care se intitula
„Cum să găseşti un job european” şi nu atât în instituţiile europene, ci cum să
lucrezi în sectorul privat. Iar de un an, am lansat un alt curs, foarte
interesant, „Cum să faci bani în Bruxelles-ul european”.
- Vorbiţi despre Bruxelles-ul
european. Ce să înţelegem?
- De ce Bruxelles-ul european?
Pentru că există un conglomerat de 100.000 de oameni care lucrează acolo,
50.000 lucrează în instituţiile europene – în special în Comisie şi în
Parlament – şi alţi 50.000 în „sectorul privat”, plus reprezentanţele celor 27
de ţări membre (şi în curând 28). Există aceste reprezentanţe, de exemplu
România are în jur de 100 de diplomaţi, care sunt delegaţi fiecare de la
ministerele din ţară. Aceştia practic apără interesele României în special în
şedinţele de la Consiliu, oameni care urmăresc dosarele tehnice, care
raportează, care dau feedback de ţară, care creează opinia României pe anumite
dosare, apoi se votează, iar ei ştiu cum să voteze. Sunt lucruri foarte
tehnice, care trebuie „decriptate”. De exemplu, în spatele micului românesc,
există nişte dosare care cuprind lucruri foarte tehnice. Credeţi-mă, nu a avut
nimeni ceva cu micul românesc, cu spaţiul nostru, ci este vorba despre
compoziţia alimentului respectiv. De fapt, ajungem la nevoia de a fi proactiv.
Acum doi-trei ani, s-a dat o circulară că va apărea următoarea legislaţie.
Problema este că România nu a reacţionat la acel mesaj, iar din punctul de
vedere al instituţiilor europene înseamnă că dacă nu reacţionezi rezultă că
eşti în favoarea unor decizii sau nu ai nicio problemă. Şi, după aceea,
bineînţeles că apare un tăvălug legislativ până se dă decizia, care mai apoi se
execută. Şi trebuie să intervii foarte prompt atunci când este necesar.
- De ce aceste întârzieri de reacţie
din partea României în legătură cu anumite lucruri care ne privesc şi care se
discută la Bruxelles?
- Suntem o ţară nouă în Uniunea
Europeană, deci încă nu ne-am creat mecanismele. Avem încă o psihologie de ţară
care vrea să intre în UE şi nu pe aceea de ţară membră. Deci, noi trebuie să ne
dezvoltăm capacitatea de ţară de a acţiona ca un stat membru al Uniunii
Europene. Şi pentru asta trebuie să aloci o anumită resursă umană. Cei 100 de
diplomaţi pe care îi avem la Bruxelles sunt buni, dar dacă nu au în spate vreo
25.000-30.000 de experţi în România, la nivelul ministerelor de resort, la
nivelul consiliilor judeţene, care să facă diagnoza locală şi care să vină cu
analizele locale, nu faci faţă acestui mecanism.
- Deci, noi, practic, trebuie să
înţelegem un lucru: Comisia Europeană, în principiu, nu pune România la colţ,
ci noi trebuie să parcurgem paşii necesari pentru a fi capabili să răspundem foarte
eficient unor propuneri de modificări legislative care vin de la Bruxelles.
- Să vă dau un exemplu din
studenţie: e ca şi cum te-ai duce numai la examene, fără să mergi la seminare
şi la cursuri. Bineînţeles că vei fi surprins de subiectele abordate, deci
trebuie o abordare sustenabilă, trebuie să abordezi foarte serios fiecare punct.
Noi trebuie să ne întărim capacitatea de a acţiona în Uniunea Europeană, să
devenim eficienţi. Iar ca să ai o opinie, trebuie să fii informat, trebuie să
ştii pe cine reprezinţi. Avem o problemă în a crea acest ţesut care să
funcţioneze. Practic, cele 268 de regiuni care sunt la nivelul Uniunii Europene
şi cele opt regiuni româneşti care sunt de fapt nişte structuri statistice în
momentul de faţă, trebuie să aibă birouri de reprezentare. Fiecare regiune din
Europa are birouri de reprezentare la Bruxelles, unde este banul şi puterea.
Cele peste 20 de regiuni din Italia, de exemplu, deleagă 15-20 de oameni în
permanenţă la Bruxelles. Ce fac ei? În primul rând, se informează. Ei culeg
informaţia foarte pragmatic. Pentru regiunea mea, ce fel de legislaţie, ce fel
de programe europene sunt interesante. Misiunea lor este, bineînţeles, să aducă
bani în regiune. Asta e Bruxelles-ul ! Aduni informaţia pe care să o transmiţi
colegilor din regiune, care au o capacitate de absorbţie la nivelul regiunii.
Asta înseamnă o investiţie, pentru a ţine o echipă de oameni la Bruxelles.
- Întotdeauna, la noi se pune
problema cheltuielilor cu o echipă care să stea permanent la Bruxelles, o
echipă permanentă care să transmită ce ar putea să se realizeze cu informaţiile
direct de la sursă. Adică, atunci când apare o idee a unui program cu finanţare
europeană, să existe structura care să pregătească anumite proiecte pentru a fi
finanţate.
- Exact. Şi majoritatea sunt termene
foarte scurte, trebuie să formezi consorţii foarte rapid şi să reacţionezi.
- Iar birocraţia de la Bruxelles
este destul de mare, cred că uneori chiar o depăşeşte pe cea de la noi...
- Este ! Însă de aceea este nevoie
să ai reţelele formate. Dacă nu avem aceste birouri de reprezentare la
Bruxelles, documentele referitoare la anumite propuneri ajung târziu în ţară,
la consiliile judeţene, mai trece astfel o săptămână. Majoritatea documentelor
sunt în engleză, iar astfel există un handicap de două săptămâni, şi se pierde
mult timp pentru a face unele lucruri. Pe de altă parte, trebuie să ai un
mandat de reprezentare, mai ales că majoritatea programelor şi proiectelor care
necesită cofinanţare trebuie gândite şi selectate şi în funcţie de cota de
cofinanţare, pentru că trebuie să adopţi anumite strategii şi, bineînţeles, să
ai mai multă cofinanţare de la Bruxelles. Avem nevoie, pe de altă parte, de
oameni care înţeleg mecanismul acesta european.
- În momentul de faţă, ce există la
Bruxelles din ceea ce spuneţi dumneavoastră? Dispunem de asemenea oameni care
să facă legătura între instituţiile europene şi statul român?
- Bineînţeles că există structurile
care decurg din statutul de ţară membră. Iar la nivelul reprezentării
regiunilor, avem Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, care a
avut o dinamică foarte puternică în perioada 2003-2008, practic s-a mai redus
capacitatea, însă regiunile de dezvoltare, consiliile judeţene din România nu
găsesc disponibilitatea financiară de a ţine un om în permanenţă la Bruxelles.
Există structura UNCJR care poate fi activată în orice moment, dar nu există,
de exemplu, un reprezentant al judeţului Prahova sau un reprezentant al
judeţului Cluj sau al Constanţei. Pe de altă parte, cea mai săracă regiune din
Uniunea Europeană, şi mă refer la regiunea de Nord-Est, are o reprezentanţă în
permanenţă. Nu pot să spun cât de eficientă este această reprezentanţă, însă
observ de multe ori newsletter-uri lunare, pline de informaţii.
- Agenţiile de Dezvoltare Regională
nu ar trebui să aibă asemenea birouri de reprezentare a regiunilor de
dezvoltare actuale la Bruxelles? Pentru că de finanţare cred că nu duc lipsă !
- Trebuie să menţionăm, atunci când
vorbim despre finanţare, că Bruxelles-ul nu este un oraş foarte scump. Nu este
Londra, nu este Paris, nu este Amsterdam. E un pic de Bucureşti „plus”. Dar
problema este alta: să ai specialişti şi să ai încredere. În ultimele 12 luni,
au apărut în România concepte noi, se mişcă lucrurile, mai ales acum după
alegerile din decembrie 2012. Mesajul pe care vreau să-l dau este că nu trebuie
ca lumea să aibă frică de Bruxelles. Trebuie să vadă Bruxelles-ul ca pe un pol
de dezvoltare strategic. Bruxelles-ul trebuie privit ca pe a doua capitală a
României, pentru că, de exemplu, de acolo ne vine 70% din legislaţie. Ne place
sau nu, legislaţia aceasta de la Bruxelles nu vine doar pe teme mari, gen
Schengen, sau relaţii transatlantice sau cu China. Acestea sunt chestii
interesante, dar cât privesc ele omul de pe stradă? Ce îl interesează pe un
român despre Bruxelles? Calitatea aerului, calitatea apei, faptul că acum – de
exemplu – există un program pentru care se poate aplica pentru siguranţa
lifturilor din blocurile construite în perioada comunistă, lucru care se poate
cofinanţa. Deci există şi lucruri foarte practice.
- Lucrurile acestea trebuie să fie cunoscute,
iar dacă nu există această legătură între propunerile de la Bruxelles şi
românii de rând, prin instituţiile locale, judeţene sau chiar naţionale, se
pierd proiecte de natura celor expuse de dumneavoastră. Iar românul este
cetăţean european şi ar trebui să beneficieze de toate drepturile pe care le
are un german, un italian sau un francez.
- În Uniunea Europeană ţi se dă, dar
nu ţi se şi bagă în traistă. Trebuie să ştii cum să bagi în traistă tot
knowledge-ul (n.r.: cunoştinţele tehnice) respectiv. Fiindcă, alftel, devii
frustrat şi vii cu mesaje antieuropene.
- Suntem frustraţi?
- Suntem frustraţi, dar nu suntem
singurii frustraţi în Uniunea Europeană.
- Au apărut de câţiva ani voci care
spuneau că UE nu mai este viabilă şi că este deja de domeniul trecutului acest
concept...
- Ce zice cetăţeanul european – şi
asta se vede şi din eurobarometre – că este împotriva acestei concepţii
europene, şi nu împotriva ideii de Uniune Europeană. În momentul de faţă se
discută foarte mult, nu se găsesc încă soluţii, însă este o discuţie despre ce
se va întâmpla cu instituţiile europene, pentru că actuala formă nu mai
corespunde dinamicii, comunicării cu cetăţeanul, e o chestiune de cetate
europeană care nu mai comunică nici cu cetăţeanul, nici măcar cu capitalele politice
europene. Şi este păcat.
- Şi care ar fi varianta?
- În momentul de faţă se pregătesc
alegerile europene din 25 mai, de anul viitor. Care sunt foarte importante.
Dacă nu avem grijă încă de pe acum, Parlamentul European de după alegerile de
anul viitor va arăta cam aşa: 25% eurodeputaţi antieuropeni, şi astfel obţii un
Parlament cu un sfert format din oameni care au declarativ misiunea de a
distruge Uniunea Europeană din interior. Astfel, dacă vom ajunge acolo,
blocajele vor fi foarte puternice, iar acest proiect european chiar că va fi în
mare pericol. Sperăm să nu ajungem acolo, pentru că acesta este un scenariu
urât. Însă, pe de altă parte, se anticipează perioada postcriză. Ce facem după
criză? Există o discuţie foarte aprofundată în legătură cu ce se va întâmpla cu
instituţiile europene, probabil va fi o conferinţă interguvernamentală în 2015,
probabil vom avea un nou Tratat al UE, care va trebui ratificat de ţările
membre, probabil vom avea o Europă cu mai multe viteze, dar şi cu un nucleu dur,
superdur. Mă gândesc de exemplu la Marea Britanie, care spune foarte clar că nu
vrea să se avanseze în direcţia aceasta a integrării, în acelaşi timp Germania,
sau Franţa şi ţări mari vor să mergă în această Uniune mai avansată, o uniune
politică. În momentul de faţă România trebuie să aibă o opinie, să se
organizeze dezbateri, pentru a se şti şi a se transmite la Bruxelles care este
opinia.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu