marți, 16 august 2022

Dan LUCA – articol în Faclia : ˝Dubai - laboratorul viitorului˝


Pe 2 august 2022 am publicat un articol în Fãclia de Cluj.

 

De multe ori este bine să privim și spre alte orizonturi, pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim. A călători este acum la îndemâna românilor și acest articol este un îndemn la a descoperi un pic mai mult decât litoralurile Greciei sau Turciei.

 

Dubaiul s-a dezvoltat enorm în ultimii 20 de ani, ajungând la o populație de vreo 3 milioane și jumătate, cu doar 20% localnici dintre aceștia. Cele 7 emirate arabe alcătuiesc un stat monarhie federală, în care avem doi lideri incontestabili. Abu Dhabi, cel mai bogat, deține prin emirul sãu președinția uniunii, iar Dubaiul, al doilea ca forță financiară, are vicepreședintele, cu rang de prim ministru.


Dar nu despre Dubaiul emirului vreau să vă povestesc, și nici măcar de cel al oamenilor de afaceri. Este o abordare turistică, cu un mic focus și pe cei care țin Dubaiul în mișcare, adică emigranții.


Orașul este nou și proiectat spre viitor. Sute de clădiri uriașe, care face din Manhattan-ul american un mic copil. Burj Khalifa, cea mai mare clădire din lume, domină orașul, iar specatacolul de lumini, muzică și fântâni arteziene atinge perfecțiunea.


A scoate pământ din mare și a construi case este ceva cunoscut de mulți ani, dar ceea ce a reușit Dubaiul prin Atlantis the Palm este fenomenal. Parcă toate imobiliarele de lux din lume și-au dat întâlnire în acest oraș în formă de palmier.


Infrastructur
a rutieră a orașului este adaptată spațiului, iar autostrada principalã leagă nordul de sud pe 16 benzi. Chiar și dacă ieși din oraș, și mergi prin deșert, autostrãzile de 8 benzi sunt ceva banal. Toyota Land Cruiser este regina dunelor, iar un raid cu un şofer cu permis special de condus pe dune este o experiență recomandabilă pentru a înțelege geografia din jurul Golfului Arabic.


Totul are o viteză specială la Dubai. Un hotel de acum 10 ani este o vechitură, un zgârie nori se ridică în câteva luni. Totul este faraonic și cu un iz de artificial. Este grabă, fiindcă aparent petrolul din regiune se termină în vreo 10 ani și atunci chiar că avem o problemã. În plus avem şi presiunea de a trece pe energie verde la nivel mondial.


Da, am fost o zi și la Dubai Expo2020. Este prima dată în viață când am vizitat o astfel de expoziție și merită toți banii. E locul ideal de a înțelege mesajele globale ale țărilor. Este un fel de Olimpiadã cu accent pe tehnologie, turism, dar și pe putere. Statele Unite ale Americii și China se întreceau să prezinte realizările în direcția cosmosului. Belgia juca inteligent promovând la greu ciocolata și berea belgiană. E bine să prezinţi la pavilonul țării obiecte originale. Spaniolii au adus un costum din La Casa de Papel, iar americanii o rachetă care zburase deja în spațiu.


La Dubai întâlnești sute de mii de indieni, pakistanezi și alte zeci de nații. Au venit pentru a lucra și a trimite bani acasă. Un taximetrist din Bangladesh mi-a povești că este de 8 ani în Dubai, dar ia luat 10 luni și o investiție de 6000 de dolari pentru a trece examenele și a avea licența de lucru. Are doar rezidență de Dubai, căci nimeni nu poate dobândi cetățenia Emiratelor. Lucrează la firma de Stat, dar este plătit proporțional cu cât produce. E pe taxi 7 zile pe săptămânã, câte 14 ore pe zi. Doar când este bolnav are adeverință de la doctor și are concediu de boală. Cu banii câștigați susține financiar soția, fata, mama și fratele mai mic. Fetița sa are doi ani și nu a mai văzut-o de când ea s-a născut. Dar este bucuros cu ceea ce are și că poate să muncească.


Dubaiul este unul dintre cele mai sigure orașe din lume, fără pic de corupție, fără crize politice.

 

Desigur, locul este accesibil clujenilor, iar recomadarea mea este de a merge iarna în acea zona. Am testat această ipotezã și merge perfect.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 




 

Niciun comentariu: