luni, 30 septembrie 2024

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Diapazonul UE”


Despre cum percep cetățenii “melodia europeană”, în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

Parcă era ieri când profesoara de muzică ne prezenta în clasa a V-a ce este un diapazon.

Acest dispozitiv mic folosit pentru a genera un sunet de referință de o anumită frecvență, de regulă nota La, mi-a inspirat editorialul de astăzi. Adaptat la sistemul european, mi-am pus întrebarea care mai este melodia UE contemporană și dacă aceasta este pe placul urechilor cetățenilor? Iar acest cor european, în care includ și țările membre, este pe tonalitatea potrivită?

 

Uniunea Europeană a trecut prin multe crize în ultimii 25 de ani, dar parcă situația actuală este și mai vulnerabilă ca acum cinci ani.


În 1999 a fost criza democrației europene, prin scandalul de corupție al Comisiei Europene condusă de Jacques Santer. Pe 15 martie 1999 se ajungea la demisia în premieră a Comisiei Europene. În 2001 a fost criza de securitate, de fapt un ricoșeu al atentatelor din 11 septembrie din Statele Unite. În 2005 a fost criza cu constituția europeană, o mare problemã de identitate pentru UE. Acele NU-uri la referendurile din Franța și Olanda au paralizat atunci contrucția europeană. În 2008 a fost criza economică, mondială, dar resimțită puternic și în UE. În 2015 a fost criza terorismului, începută practic cu atacul de la redacția revistei Charlie Hebdo, în Paris, la data de 7 ianuarie 2015. Tot în 2015, dar varã, a fost criza refugia
ţiilor, puternic simțită în Germania doamnei Angela Merkel. În 2016 a fost Brexitul, o criză enormă. În 2020 am avut criza pandemică, iar în 2022 am avut începerea războiului din Ucraina. Remarcăm, tot mai multe crize, mai ales în ultimii 10 ani. Crize diverse, cu impact enorm asupra sistemului european.

 

Să nu uităm însă că o criză nu este doar pentru sistemul UE. E nevoie să ne raportăm la un concept realist. Este vorba de o abordare integrată, în care extindem întrebarea despre pericolele asupra UE la pericolul pentru România și chiar pentru NATO. Spunem asta fiindcă UE se axează în special pe securitate și prosperitate. Iar a vorbi despre securitatea europeană actuală fără o referire la NATO este prea superficial. Iar a discuta despre economie fără a trece acest subiect prin capitalele europene este din nou prea simplist.

Avem o situație la nivel european mult mai complexă politic decât acum cinci ani. Câteva argumente, factuale, sunt de prezentat. UE a fost lovită în ultimii cinci ani de două crize inimaginabile, Corona și Războiul din Ucraina. Avem apoi grupuri politice noi, alese la nivelul Parlamentul European, majoritatea dintre acestea cu mesaj antieuropean deschis. Da, acestea au impact enorm. Să ne amintim de Grupul ECR, înființat în 2009, care a avut o contribuție covârșitoare pentru Brexitul din 2016. E bine de subliniat cã la nivelul țărilor UE avem guvernări care pun la îndoială sistemul european. Iar ultima problema apărută, motorul european franco-german suferă. Observați doar situația din Franța cu formarea guvernului sau alegerile regionale recente din Germania.


Marea problemã este însă că UE nu prea știe ce vrea. Sau chiar dacă vrea ceva, nu poate să meargă în direcția respectivă. Nu există o viziune asumată și strategie de implementare. E greu să ai lideri europeni, dar prerogativele europene nu te lasă. Un exemplu este deja clasiv. Datorită structurii actuale a UE, se ezită între înverzire, competitivate și social. Problema este că e greu le poți avea pe toate trei în același timp.

 

Dan LUCA / Bruxelles



                                                                                             

Niciun comentariu: