sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Dan LUCA – interviu în Făclia - “Tot ce se întâmplă la Berlin are o rezonanţă asupra întregii Uniuni Europene”


La început de an, am răspuns întrebărilor ziarului Făclia. Mi-am exprimat părerea cu privire la ce ne putem aştepta în 2013 pe plan european. Legat de România şi Cluj, se insistă pe “dosarele” deschise deja la sfârşitul anului trecut. Nici subiectul Diasporei nu a fost neglijat.

…….

Făclia de Cluj: Care credeţi că vor fi principalele evenimente pe plan european în anul care a început?

Dan Luca: După un 2012 marcat de dezvoltări interesante, nici 2013 nu se anunţă unul monoton. Criza economică continuă şi în 2013, iar impactul acesteia influenţează construcţia europenă. Cel mai probabil în 2013 se va lansa o amplă dezbatere despre viitorul instituţiilor comunitare şi eficienţa lor, mai ales că prind la public bine astfel de dezbateri într-un an pre-electoral european. Spre toamnă, partidele europene îşi vor desemna, după proceduri mai mult interne decît prin alegeri primare, candiaţii pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene (pronosticurile mele:  Martin Schulz pentru Socialiştii Europeni, Donald Tusk pentru PPE şi Guy Verhofstadt pentru Liberalii Europeni). Campania pentru “europenele” din mai 2014 va începe rapid, încă din toamna acestui an.

Făclia de Cluj: Ne putem aştepta la o dominaţie a Germaniei şi în 2013?

Dan Luca: Germania şi Angela Merkel au un an interesant din punct de vedere intern, în primul rînd. Forţele europene vor urmări cu mare interes alegerile din luna septembrie 2013 din Germania. Este foarte interesant dacă Angela Merkel va cîştiga al treilea mandat de cancelar. O revenire, probabilă, a social-democraţilor la putere în Germania, chiar şi în coaliţie cu partidul actualului cancelar, ar schimba abordarea asupra multor probleme actuale, cu impact imediat asupra UE. Fără să exagerez, cred că tot ce se întîmplă acum în Berlin are foarte mare relevanţă asupra întregii Uniuni Europene.

Făclia de Cluj: Avem un nou Guvern în România. La ce ne putem aştepta din punct de vedere european?

Dan Luca: Noua guvernare a lansat deja dezbaterile pe tema unei noi Constituţii, dar şi pe trasarea regiunilor de dezvoltare. Care vor fi aceste schimbări vom vedea poate deja în 2013. România are nevoie de o mai bună reprezentare la Bruxelles. Calibrarea actuală a portofoliilor din Cabinetul Ponta, axat, aşa cum zicea şi premierul, pe structura Comisiei Europene, denotă deja o nouă abordare, sectorială, atît de necesară stadiului actual al ţării noastre. Sperăm să vedem practic rezultatele atît din punct de vedere al absorbţiei fondurilor europene, cît şi din prisma participării mai active a României la dezbaterea europeană contemporană. În rest, Schenghen-ul este încă o temă delicată, şi negocierile continuă, însă o mare realizare la sfîrşitul anului 2013 este eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români în state europene.

Făclia de Cluj: Cîteva idei pentru Cluj în acest context european?

Dan Luca: S-a înţeles că oraşul este un important pol economic, cu mare potenţial, atît din punct de vedere tehnic, cît şi al resurselor. Şi în 2013 trebuie insistat pe măsurile care stimulează investiţiile sustenabile în zonă.

Făclia de Cluj: Aţi vizitat multe oraşe europene. Ce credeţi că îi lipseşte totuşi Clujului?

Dan Luca: O reprezentare adecvată la Bruxelles, iar pe plan local şi naţional mai multă grijă pentru ceea ce avem. Să luăm exemplul Vienei, a cărei administraţii ştie că trebuie să aibă grijă de zestrea arhitecturală şi profită de fondurile europene alocate pentru conservarea acesteia. Şi nu întîmplător Reprezentanţa de la Bruxelles a Vienei este vîrful de lance al strategiei europene.

Făclia de Cluj: La început de an, nu putem să uităm nici de românii din Diaspora. Ce ne puteţi spune despre acest subiect?

Dan Luca: Mă bucur că sugestiile noastre de la Bruxelles prind la nivelul coaliţiei USL aşa cum subliniam cînd propuneam adaptarea instituţiilor româneşti la Diaspora, pentru o gestionare cît mai eficientă a problemelor comunităţilor de români. Am militat public încă din 2008 pentru a avea un ministru responsabil cu Diaspora. Odată cu prezentarea componenţei noului Cabinet, premierul Victor Ponta aminteşte şi de înfiinţarea unui post de ministru pentru comunităţile de români din străinătate. Este foarte clar că Ponta doreşte să implice Diaspora în dezvoltarea României. Este important însă să fim pragmatici, un minister al Diasporei este bun, dar şi mai importantă este eficienţa acestei noi structuri. Ministrul Cristian David a venit recent la Bruxelles, şi-a prezentat ideile, şi cred că poate realiza liantul dintre cei din ţară şi cei din afara României.

Făclia de Cluj: Personal, ce proiecte pregăţiţi pentru 2013?

Dan Luca: Mă voi implica foarte activ în dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene. Cel mai probabil, în următorii 3 ani vom asista la o dezbatere intensă despre viitorul UE, despre o posibilă Conferinţă Interguvernamentală (IGC), despre un nou tratat comunitar şi despre poziţionarea statelor membre în această dezbatere. România este unul din cele 25 de state membre UE care a decis să semneze Tratatul Fiscal. Unde se plasează însă România în dezbaterea despre viitorul instituţiilor europene? Intenţionez să animez dezbateri pe această temă, atît la Bruxelles, dar şi la Bucureşti şi Cluj.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: