„Educaţia trebuie să formeze cea
mai importantă resursă din orice ţară. Pentru a educa copii capabili să ne ia
locul şi să conducă societatea, ai nevoie de un sistem eficient de educaţie. Un
astfel de sistem nu există în România”, susţine Julian Hingley, expert în
educaţie, cu experienţă în Anglia şi România.
Schimbarea curriculei, pentru că
cea actuală aparţine secolului XIX, pregătirea continuă a profesorilor şi
promovarea lor pe criterii de valoare, precum şi introducerea în şcoli a
posibilităţii studierii unor meserii, sunt elementele pe care specialistul le
recomandă ca esenţiale în reforma educaţională în România.
Materialul explică cum, în
continuare, sistemul de educaţie din România, de la şcoală la universitate e
bazat pe teorie şi foarte puţin pe practică. Nu numai profesorii trebuie să se
pregătească continuu, dar şi directorii de şcoli. De asemenea, profesorii
trebuie promovaţi pe merit şi nu pe bază de nepotism sau afiliere politică. Un
alt lucru care trebuie făcut este introducerea în sistemul de educaţie a
abilităţilor vocaţionale, a posibilităţii elevilor de a învăţa meserii. Expertul
aminteşte că românii sunt cunoscuţi pentru abilităţile lor în IT, dar dacă te
uiţi în jur nu găseşti un instalator sau un electrician.
Despre nevoia de adaptare a educaţiei
la realităţile actuale mai puteţi citi:
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu