Anul acesta a
fost excelent din punct de vedere al activitãţii mele academice.
Gânditã de 20 de
ani şi scrisã în ultimii doi ani, cartea “Mapping the influencers in EU
Policies”, publicatã
la editura Palgrave Macmillan din Londra, mã copleşeşte încã de emoţii. Cercetarea
este unicã pe plan mondial datoritã abordãrii inclusive a prezentãrii
entitãţiilor din jurul instituţiilor europene, începând cu Reprezentanţele
Permanente ale ţãrilor membre UE, trecând prin mediul corporatist şi ajungând
pânã la cei care vin din segmentul profesiilor liberale. Sper sa acest syllabus sã devinã un instrument util studenţilor
interesaţi de fascinanta lume a afacerilor europene.
Am prezentat
douã cursuri de semestru în 2019, ambele la Masterul în Comunicare și Afaceri
Europene de la SNSPA Bucureşti. În
primãvarã am expus anului I cursul ″Public Opinion in the EU”, iar în toamnã celor din anul al II-lea cursul ″European Media and the Public Sphere″.
Am continuat
excelenta cooperare cu universitãţile belgiene şi în anul acesta, având
intervenţii despre “the Influencers in EU Policies” în faţa tinerilor de la ULB şi despre “lumea Bruxelles-ului european” masteranzilor de la KU Leuven.
În premierã, anul acesta am efectuat o
vizitã la Tirana şi am avut deosebita plãcere sã prezint studenţilor de
la Albanian
University oportunitãţile de a lucra în Bruxelles-ul european, chiar
înainte de aderarea ţãrii la UE.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu