Astãzi, 17 august 2021, am semnat un nou editorial în Fãclia de Cluj.
Textul integral se poate accesa aici.
Trăind și
lucrând în mediul Bruxelles-ului
european, sunt solicitat periodic să îmi exprim punctul de vedere referitor la
cariera unor tineri sau chiar la prezentarea oportunităţilor de a găsi un loc
de muncă în capitala Europei.
Fie prin
email, fie prin telefon, primesc frecvent următoarele întrebări: “Copilul meu a
terminat Facultatea de Studii Europene, cum poate să lucreze în Bruxelles?” sau
“Dacă termină masterul în economie la Paris are șanse să găsească un job bun?”,
“Ce trebuie să facă? Cu cine să vorbească? Există metode eficiente de a
reuși?” Întrebările vin în special de la părinţi, oameni care au lucrat o viaţă
întreagă pentru copiii lor, pentru ca ei să aibã o viaţă mai bună, ferită pe
cât posibil de griji, într-o lume în care încercările sunt la tot pasul.
Acest
mesaj-articol este pentru părinţi, pentru cei care mai cred (și sunt mulţi în
această categorie) că educaţia este importantă, care cred că a investi în
formarea copiilor este prioritatea numãrul unu. Pentru cei care
conștientizează că a te ocupa de copilul tău este scopul în sine al vieţii,
bucuria de a exista.
Bruxelles-ul
este un oraș ca multe altele din Europa dezvoltată, sau vestică, cum ne place
să-i zicem. Un oraș care a avut șansa să fie capitala administrativă a unei
structuri suprastatale, numită acum “Uniunea Europeană”. Nu e cazul să ne axăm
aici pe ceea ce face această mașinărie pentru tineri, că vom pierde firul
naraţiunii. Este însă bine de subliniat că sub umbrela europeană avem un
continent al păcii, dezvoltat economic, care oferă un spaţiu plăcut pentru a
trăi decent. Normal că există diferenţe, doar suntem mai bine de 400 de milioane. Normal că unii o duc mai
bine și altii mai rău, dar în general nu este rău când te definești european.
Revenind însă
la copiii dumneavoastră, ajutaţi-i să înţeleagă de mici necesitatea de a citi
și de a învăţa.
Este
important să descopere și să fie toleranţi faţă de alte culturi, lumea este tot
mai globalizată și integrată, iar deschiderea personală este un pas necesar
pentru o inserţie socială sănătoasă. Călătoriţi cu copiii dumneavoastră ori de
câte ori aveţi ocazia și posibilitatea. Descoperiţi frumuseţile ţării,
orașele și culturile fiecărei zone din România. Mergeţi, dacă aveţi resursele
financiare necesare, în alte ţări. Luaţi copiii cu dumneavoastră, nu scindaţi
familia în vacanţe. E tentant să mergem 10 zile la plajă în Turcia sau Grecia,
dar parcă e mult mai interesant să explicaţi la faţa locului celor pe care îi
iubiţi din toaţă inima, ce înseamnă Partenonul Atenian sau Moscheea Albastră
din Istanbul.
Dacă
dumnevoastră aţi avut mai puţine oportunităţi în a învăţa limbi străine, daţi
copiilor voștri șansa de a se deschide internaţional. Limba engleză devine a
doua limbă maternă, dar e bine să nu neglijaţi nici alte limbi străine.
Încurajaţi copiii să descopere Europa, să lege prietenii internaţionale, să
meargă în excursii în alte ţări, chiar și în cele din vecinătatea României.
Creaţi această matrice de dezvoltare în care copilul se mișcă natural într-un
mediu cultural diferit, în care se exprimă de mic în alte limbi, în care tracul
frontierelor și a naţiunilor dispare în mod natural.
Şcolile
românești sunt bune? – mă întreabă cei din România. Răspunsul este nuanţat. Da,
sunt școli bune în România, dar există și instituţii care nu asigură
performanţa. Ne place sau nu, dar asta e realitatea. Ceea ce este important
este să înţelegem că sistemul educaţiei formale
(liceu-facultate-master-doctorat) este important, dar nu este suficient. A
avea o viaţă bună înseamnă (și) a găsi un loc de muncă respectat. Pentru a
ajunge acolo, trebuie să existe implicare. Activităţile extrașcolare,
implicarea în organizaţii studenţești, dezvoltarea proiectelor, asumarea
responsabilităţilor, formarea opiniei personale, trebuie încurajate.
Orientaţi-i
și sprijiniti-i în formarea profesională și personală, dar daţi-le și șansa de
a face ceea ce le place! Copiii pot crește inteligent chiar dacă nu se uită 5
ore pe zi la televizor sau accesând ore întregi jocuri pe telefon. Oferiţi-le însă
alternative. Iar
pentru ca toate să prindă contur, fiţi alături de ei. Nu fiţi superficiali și
expeditivi în relaţionarea zilnică părinte-copil. Descoperiţi ce gândesc cu
adevărat și munca dumneavoastră este cu mult mai ușoară.
Făcând toate
acestea copilul meu va lucra în viitor la Bruxelles? Contează asta? NU, vă voi
răspunde! Important este ca el sau ea să aibă bagajul necesar pentru a deveni
un om care poate să abordeze sistemul mondial pentru următorii 50 de ani - o persoană
care este deschisă la tot ceea ce este nou, fie tehnologic, cultural sau
educaţional. O persoană, care înţelege că întreaga viaţă învăţăm pentru a avea
o viaţă mai bună. Iar dacă locul ales este Bruxelles, de ce nu.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu