vineri, 17 martie 2023

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar: “ChatGPT redeschide lupta pentru supremația informației”


ChatGPT - câteva idei despre impactul societal în articolul meu semnat astăzi în Ziarul Financiar.

 

-- 

De mai bine de 20 ani urmăresc cu mare atenție adaptarea presei europene la tehnologia contemporană. Pe lângă libertatea de exprimare, există un subiect care crește în intensitate în ultima perioadã. Vorbim tot mai mult despre monetizarea business-ului media în contextul diversificării surselor de venit, majoritatea adaptându-se la inovația apărută în ultimii ani.

 

ChatGPT are deja un impact enorm la nivel societal, așa cum, la vremea lor, am fost impresionați de Wikipedia sau de căutările pe Google. Vorbim mult despre Inteligența Artificială, cu toate că puțini conștientizează că utilizãm anumite tehnologii AI de mai bine de 10 ani. Ca să dau doar un exemplu notoriu, Google Translate folosește algoritme AI pentru traducerea instantanee a textelor în diverse limbi.

 

Producerea de conținut este un subiect fascinant, interesant de abordat şi dintr-un unghi comunicațional, nu doar din cel tehnic. Întreaga dimensiune a Inteligenței Artificiale se bazează pe trei blocuri clare. Vorbim în primul rând de bazele de date și indexarea lor în diverse matrice, pentru a da ˝semnale˝ către receptori adaptați. Avem apoi, și aici e pratic miezul tehnologic, algoritmul, adică mai pe înțelesul tuturor, un program care instruiește cum trebuie să se navigheze în baza de date respectivă pentru a extrage o informație clară. Ultima parte este legată de interfață, adică este forma de prezentare, fie text, grafic, voce, imagine sau video. Chiar și varintele lingvistice sunt forme de prezentare, având în vedere că limba engleză este pivotul în astfel de inovații tehnologice.

 

La prima prezentare a produsului, undeva pe la sfârșitul anului 2022, ChatGPT menționa că utilizează anumite bazele de date, adică documente publicate înainte de anul 2019. Normal, dimensiunea bazelor de date actualizate este o direcţie clară de acțiune. Companiile care prestează servicii în acest sector scanează și indexează o cantitate enormă de documente în fiecare zi.

 

O parte fanscinantã este însă focalizarea unei cercetări asupra unei anumite baze de date predefinite. Am înțeles că la nivelul instituțiilor belgiene există astfel de proiecte. Concret, pe lângă a identifica un anumit număr de documente juridice dintr-o perioadã anume, pe un anumit subiect, există acum posibilitatea de a avea un rezumat rapid al celor scrise în miile de pagini selecționate. Procedurile clasice, de extragere de conținut sau de creere de paragrafe noi, sunt combinate de către un algoritm pentru a da o formă finală ușor de accesat pentru cetățeni.

 

La nivelul Internetului vorbim mult de sursele reper, adică un anumit conținut care face diferența, cel puţin ca vizibilitate. În prezent avem informația instituțională, cercetările academice, articolele publicate de prestigioase trusturi de media, și lista poate să continue. Sunt practic, veți zice, linkurile recomandate pe prima pagină a unei căutări online. Imaginați-vã viitorul ! Așa cum am prezentat, informaţia prezentatã după formula unui chatbot va proveni din anumite baze de date, cu indexãrile programate de anumite persoane, conform unor ipoteze de lucru. Un anumit algoritm poate să sugereze textul bazat pe anumite coduri, de exemplu de a utiliza doar surse instituționale sau doar cercetări academice. În cazul unor instrucţiuni clare, unele documente, deși aflate în spațiul public, pot să fie ignorate sau chiar clasificate ca fake news.

 

Bătălia de abia acum începe. Lupta pentru a deține REPERUL digital de informații e în plină derulare. Este practic o competiţie pentru a crea cel mai credibil și vizibil spațiu online care să informeze cetățenii în format chatbot. Totul la zi, în timp real, în toate limbile Pământului, gratuit, ușor de accesat…

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Niciun comentariu: