Henri Malosse este preşedintele
desemnat al Comitetului Economic şi Social European (CESE), acesta
începându-şi mandatul pe 17 aprilie. Instituţia pe care o va conduce, are la
nivel europen un rol extrem de important, reunind reprezentanţi ai
sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile din Uniune, cu scopul de a
elabora avizele consultative obligatorii tuturor iniţiativele legislative
europene.
În deschiderea discursului
său, liderul francez sublinia că, în pofida măsurilor luate pentru depăşirea
crizei, europenii “nu se mai recunosc în acest vast proiect numit Europa, un
proiect care - în opinia mea - reprezintă cea mai bună garanţie pentru a
înfrunta criza”.
Pentru recâştigarea suportului
din partea cetăţenilor, pierdut din cauza dialogului european deficitar,
Preşedintele CESE propune găsirea răspunsului la întrebări precum “Ce trebuie
să facem cu şomajul în rândul tinerilor? Cât de durabile le sunt locurile de
muncă în Europa? Cum va arăta mâine accesul la asistenţă medicală? Cine ne va
plăti pensiile? Copiii noştri vor mai găsi de muncă?”.
Deşi o instituţie care trebuie
să-i apropie pe cetăţeni de factorii de decizie de la Bruxelles, vocea acesteia
este prea “timidă”. Henri Malosse îşi propune să o transforme în ceea ce
trebuie să reprezinte cu adevărat - “într-o pârghie a schimbării la Bruxelles,
o pârghie în mâinile cetăţenilor”.
Materiale anterioare despre
condiţia şi vocea cetăţeanului într-o Europă marcată de criză:
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu