Polonia a ajuns
în fruntea ţărilor din regiune, cu rezultate notabile la multe capitole,
comparativ cu statele vecine. FP România aborda recent acest subiect, pe baza
discuţiei cu Octavian
Milewski, “cel mai „polonez” dintre noii experţi români în relaţii
internaţionale”.
Succesul
Poloniei evidenţiază importanţa
parteneriatelor. Cercetătorul român subliniază că “în plan regional, primul
format semi-instituţional care i-a servit drept platforma de politică externă a
fost Grupul Vişegrad 4. Atât datorită istoriei, cât şi datorită potenţialului
geografic, social şi economic, Polonia s-a impus ca lideră a V4”. În plus, “la
începutul anilor ’90, Polonia s-a bucurat de o puternică susţinere a diasporei
istorice, mai ales a celei din Statele Unite, Canada şi Marea Britanie”.
De ce nu a reuşit
însă România să se demarce? ˝România a pierdut două „trenuri” în politica
externă pe Europa Centrală şi de Est. Primul la mijlocul anilor 2000, al doilea
în 2010. Atunci când povestea integrării euro-atlantice a României devenea deja
un fapt împlinit, România nu a înţeles rolul Europei de Est în dinamica
regiunii, punând accent pe procese oarecum paralele şi prea ambiţioase de
regionalizare – mă refer la proiectul regiunii extinse a Mării Negre, în cadrul
cărora s-a închipuit lideră˝, consideră Octavian Milewski. Conform acestuia, o altă problemă a Bucureştiului a fost
“Moldova-centrismul”, şi incapacitatea de a percepe Ucraina ca pe un pilon
important în arhitectura regională.
Îmi permit să
citez mai jos, calea propusă de Milewski pentru România, urmând lecţiile
poloneze, deoarece împărtăşesc aceeaşi opinie– “Cred că poate, şi trebuie,
să replice totul în materie de dezvoltare a cercetării şi expertizei pe spaţiul
Europei Centrale şi de Est. În cadrul parteneriatului strategic cu Polonia, un
dialog cu Varşovia pentru copierea unor instituţii ca OSW şi PISM ar fi un pas
absolut necesar. Însă pentru aceasta este necesar mai întâi de toate un dialog
intra-guvernamental românesc între Ministerul de Externe, Ministerul Educaţiei
şi mediul de expertiză şi academia, în sensul larg al cuvântului. Din propria
experienţă, nu o dată am fost întrebat de seniori polonezi de ce România nu îşi
dezvoltă asemenea instituţii. Am descris mai sus în ce constă un ciclu întreg
de educare a specialiştilor în area studies – ei bine, cunoştinţele şi
informaţia pe care o generează pot deveni un avantaj strategic, aşa cum o
demonstrează lecţia poloneză. În perspectivă, un consorţiu bilateral al
institutelor de cercetare cu profil similar pe politică externă şi area studies
ar trebui luat în considerare. Un modest dar prim pas
a fost făcut în septembrie 2013, când s-a ţinut la Bucuresti Forumul Civic
româno-polon. Ar fi un pas la fel de înţelept dacă România ar trece peste
‘complexul’ faţă de Europa de Est şi ar transforma o greşit percepută
labilitate într-un avantaj. Experienţa Poloniei ne arată că un proiect de 5-10
ani este destul pentru a schimba radical în bine relaţia cu Ucraina. Mai mult,
România ar trebui să-şi intensifice dialogul politic şi de expertiză cu ţările
baltice, care nu duc nici ele lipsă de o mai sporită înţelegere a Europei de
Est. Nu în ultimul rând, România trebuie să se deschidă mai mult spre V4, dar
pentru aceasta e necesar un review strategic al filosofiei de politică externă
şi securitate care poate veni doar în cadrul unei schimbări de viziuni al
decidenţilor despre rolul României în sistemul UE şi NATO. Până la urmă,
România trebuie să-şi răspundă la întrebarea: continuăm
să gândim şi să acţionăm ca un stat mic sau migrăm spre o ligă superioară, după
modelul Poloniei?˝
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu