Marţi, 20 mai, am avut ocazia de a descrie cititorilor publicaţiei “Calea
Europeană” ce presupune legislaţia europeană, şi influenţa deciziilor luate
la Bruxelles asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.
Redau în continuare acest material, în forma integrală:
........
De multe ori spunem că
Bruxelles-ul e important căci acolo de decide peste 75% din legislaţia
aplicabilă în întreaga Europă. Acest factor e utilizat uneori şi în alegerile
europene, ca motivaţie de a trimite acolo cei mai bine pregătiţi
europarlamentari, care, în varianta românească de campanie, să “apere România”,
să o “ridice”, să “bage Europa în fiecare casă” sau să fie, pur şi simplu,
“eurocampioni”.
Această cifră însă are atât o
semnificaţie cantitativă cât şi calitativă: nu înseamnă doar că ¾ dintre legile
europene, aleatoriu, sunt decise la Bruxelles, şi restul de un sfert rămân la
Bucureşti. Ȋnseamnă că teme mari precum
politica comercială, agricolă, energetică, sunt decise acolo, în comun, de noi,
europenii, rămânând ca teme gen fiscalitatea, educaţia, politica de tineret,
sănătatea, să cunoască mai degrabă o aplecare naţională. Ȋnsă, şi în aceste din urmă teme,
aparent “mărunte”, dar de fapt foarte importante în viaţa noastră de zi cu zi
ca cetăţeni europeni, deciziile se vor lua, în anii care vin, din ce în ce mai
coordonat, la Bruxelles, tinzând spre o apropiere decizională din ce în ce mai
mare.
România este a şaptea ţară ca
număr de reprezentanţi la Bruxelles, şi trebuie să dubleze numărul de influenţă
efectivă în oraş. Asta înseamnă o combinaţie de ambiţie individuală de afirmare
şi de cunoaştere şi promovare a interesului colectiv. Or, dacă începem să ne
mobilizăm pentru dosare mari, precum agricultura, unde avem şi comisarul
european, vine momentul să ne uităm cu mai multă atenţie şi la temele aparent
mai mărunte, dar cheie: dezbaterea cu privire la federalism va influenţa şi
temele aparent “mărunte” căci va da o forţă de atracţie a lor în sfera
comunitară. Alte teme aparent mărunte, precum protectia consumatorilor, vor fi
cheie în lunile şi anii care vin, iar acolo o piaţă de 20 milioane de locuitori
ar trebuie să îşi spună cuvântul. Depinde numai de noi depăşirea mentalităţii
de stat candidat şi promovarea unei voci puternice la Bruxelles.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu