Aşa
cum am obişnuit deja, îmi face o mare plăcere să recomand cititorilor apariţiile
mele din Convorbiri
Europene. În cea mai recentă intervenţie am vorbit despre “urgenţa”
stabilirii unui sistem electoral european cu adevărat democratic pentru
scrutinul din 2019.
Redau mai jos articolul de sâmbătă, 6 iunie 2015:
.................
Alegerile pentru Parlamentul European sunt în
continuare mult prea mult dominate de norme electorale naționale și dezbateri
naționale, în ciuda faptului că Tratatul de la Roma din 1957 prevedea deja
posibilitatea de elaborare a unei proceduri electorale uniforme bazate pe
sufragiu universal direct.
Mă
preocupă acest subiect şi studiez de câţiva ani care sunt tendinţele de
„democratizare” a alegerilor europene şi cum s-ar putea creşte gradul de
legitimitate de care beneficiază liderii şi a instituţiile europene. Recent am
realizat o cercetare în acest sens, împreună cu Dominique Ostyn, colegul de la
EurActiv.
Alegerile
primare în cadrul marilor partide politice europene și dezbaterile
Spitzenkandidaten din 2014 au fost cele mai recente inovații în domeniul
alegerilor europene. A fost un start bun, o formulă care a ajutat dezbaterea în
multe state membre ale UE, în special cele care au avut un candidat de
susţinut, sau în cazul în care mass-media națională a acoperit dezbaterile prezidențiale televizate.
Noul
sistem nu este fără critici însă, dar l-a aşezat incontestabil pe Jean-Claude
Juncker la conducerea Executivului Uniunii Europene. A fost clar stabilită
legătura între candidatul de la cel mai mare partid politic din cadrul
Parlamentului European după alegeri și poziţiile de top ale UE. Dar, de
asemenea, acest proces a arătat că există loc pentru îmbunătățiri, în special
în cazul în care se vrea o mai bună contectare a cetățenilor la modul de
elaborare al politicilor Uniunii.
Partidele
europene au o responsabilitate față de cetățenii europeni. Este o
responsabilitate reală de a propune mecanisme de conexiune, prin alegerile
primare, Spitzenkandidaten sau o mai mare transparență în mecanismele interne
de partid.
Au
început dezbaterile la Bruxelles
Recent,
la o dezbatere organizată de Institutul EurActiv, la care au participat înalți
reprezentanți ai partidelor politice europene și fundațiile politice europene
aceştia precizau – în marea lor majoritate – cã noul sistem „de alegeri
primare” trebuie să meargă mai departe, dar au fost subliniate o serie de
deficiențe care ar trebui să fie abordate. Și dezbaterea în cadrul
instituțiilor europene a început. Danuta Hubner și Jo Leinen, doi membri ai
Parlamentului European, au elaborat în comun un raport privind reforma legii
electorale a UE, care aşteaptă să fie votată în plen în luna octombrie a
acestui an.
La
un an de la alegerile din 2014, și cu mult înainte de următoarele alegeri, în
2019, acum este momentul pentru a începe să se pună întrebări care să fie
dezbătute de către fundațiile politice europene și partidele politice europene,
în special în lumina congrese din acest an. De exemplu, membrii PES se
întâlnesc în cateva zile la Budapesta, PPE în octombrie la Madrid și ALDE în
noiembrie, tot la Budapesta.
Care
sunt punctele care predomină dezbaterea:
- stabilirea
unui cadru în care partidele politice transnaționale pot atrage fonduri
pentru a le permite să deruleze campanii paneuropene. Unele partide naționale au fonduri de până la 100 de ori mai mari decât
echivalentele lor de partid europene. Sume obţinute direct prin statutul
de membru al partidului european sau sume alocate direct din bugetul
instituţiilor europene cãtre partidele europene sunt două variante
posibile;
- acord asupra
listelor transnaţionale la alegerile europene pentru a reprezenta
dimensiunea europeană în sistemul electoral european, care să fie
confirmat în următoarea rundă de modificare a tratatului UE;
- armonizarea
sistemelor de vot în Europa, pentru a se lua în considerare procedurile
comune pentru cetățenii UE de a vota din străinătate și pentru a evita
votul dublu;
- stabilirea
unui calendar clar cu termene de prezentare a listelor la nivel național,
a nominalizărilor candidaţilor, alegeri primare și dezbaterile dintre
candidaţii fiecărui partid;
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu