1)
Acum câteva sãptãmâni, lansam ideea ca
viitorul preşedinte al Comisiei Europene sã fie Angela
Markel. Reacţiile au fost fantastice, dar totuşi unii prezentau
contra-argumente: ca e o greşealã tacticã, cã are o vârstã, cã e obositã, cã
riscã sã îşi distrugã cariera... Totuşi, dacã punem în balanţã istoria construcţiei
europene, şi chiar supravieţuirea proiectului european, cu posibilul eşec al
unui lider politic, discuţia e irelevantã. Cred însã cã aceastã candidaturã nu
se va face publicã decât dupã alegerile europene din mai şi asta din douã
motive principale: Merkel nu a intrat în competiţia Spitzenkandidat şi – mai ales
– datoritã paradoxului de comunicare politicã în alegerea liderilor europeni (prezentat
încã din 2010).
2)
Referitor la Spitzenkandidat... s-a pierdut
o ocazie enormã de a conecta politica europeanã cu cetãţenii. Partidele
politice europene nu s-au ridicat la nivelul şansei istorice acordate, pulverizând
procesul alegerilor primare. În 2010
am crezut împreunã cu lideri precum Martin Schultz cã suntem pe direcţia
bunã, iar în 2016
discutam la concret despre finanţatea alegerilor primare europene din 2018,
dar totul s-a nãruit. Alegeri primare ratate echivaleazã cu subminarea Spitzenkandidat-ului.
3)
Presedinţele Franţei, precum un think tank european,
a lansat un
nou mesaj despre viitorul UE. Conform celor stabilite prin strategia
Tratatului de la Aachen, Germania s-a grãbit sã susţinã
propunerile ţãrii partenere. De urmãrit însã care e narativa între Summit-ul
de la Sibiu din 9 mai şi Conferinţa pentru Europa de la sfârşitul anului.
4)
Reinterez mesajul
de acum 9 luni, eurodeputaţii lui Merkel şi cei ai lui Macron se vor regãsi
cel mai probabil în acelaşi grup politic dupã 1 iulie 2019, un fel de EPP 2.0.
5)
Nu am nici o emoţie în a afirma cã eurodeputaţii
FIDESZ se vor alatura grupului ECR în urmatoarea legislaturã. Sã nu uitãm cã înca
din iunie 2014 Viktor Orban, alãturi de David Cameron, s-a opus unei direcţii
politice europene cu Juncker preşedinte al Comisiei Europene.
6)
În toamna trecutã prezentam o nouã
polarizare a viitorului Parlament European, pe axul pro şi anti-european. Exact
aceasta teorie e susţinutã acum în bazinul
electoral polonez.
7)
Povestea cu negociatorul mic între douã puteri
mondiale reapare. Pânã acum câţiva ani aveam Serbia care ajuta relaţionarea
UE-Rusia, chiar şi Republica Moldova pulsa veleitãţi de intermediar. Acum, cine
reapare cu aceeaşi teorie? Lukashenko
din Belarus… Cel care la moartea lui Boris Yeltsin, în 2007, venea cu idea unei
confederaţii ruso-belaruse cu el preşedinte. Sã clarificãm, UE şi Rusia nu au
nevoie de ţãrişoare micuţe sã le asigura relaţionarea. Germania
preia treptat rolul, fiindcã poate…
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu