Universităţile
din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii sunt cele mai apreciate în
majoritatea clasamentelor internaţionale.
Despre
adaptarea universităţilor din România la tendinţele globale, puteţi citi în cea
mai recentă corespondenţă pe care am pregătit-o pentru Jurnal
de Dâmboviţa:
............
La sfârşitul anului
trecut, mai multe universităţi din România au decis să îşi unească eforturile
pentru a realiza o clasificare efectivă, la nivel naţional, a instituţiilor de
învăţământ superior. Să vedem însă şi care este contextul internaţional.
Clasamentele
tradiţionale pentru evaluarea performanţelor universităţilor se concentrau până
recent cu precădere pe excelenţa în cercetare. Unul dintre cele mai cunoscute
clasamente internaţionale, axat mult mai mult pe cercetare decât pe metodele de
predare, este Clasamentul Shanghai, un reper pentru instituţiile de învăţământ
superior din diferite colţuri ale lumii.
Astfel, şi conform
ultimelor studii, continentul american ocupă primele poziţii, primele trei
locuri fiind ocupate de Harvard, Stanford şi Berkeley. Massachusetts Institute
of Technology (MIT) este pe locul patru, iar Universitatea Cambridge aduce
Marea Britanie pe locul cinci. România rămâne în continuare fără nominalizaţi
în acest top.
Pentru a îmbunătăţi
nivelul instituţiilor de învăţâmânt superior, Comisia Europeană a lansat un nou
clasament „multidimensional” care să cuprindă 150 de universitaţi din lume şi
analizează instituţiile de învăţământ în funcţie de reputaţia pentru cercetare,
dar şi pentru calitatea predării şi învăţării, orientarea internaţională,
succesul transferului de cunoştinţe (de exemplu, parteneriate cu
întreprinderile) sau contribuţia la dezvoltarea regională.
5 Universităţi
membre ale „Consorţiului Universitaria” (Universitatea din Bucureşti,
Universitatatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, Universitatea de Vest din Timişoara,
Academia de Studii Economice din Bucure şti şi Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza” din Iaşi) anunţau de asemenea că au hotărât să pună în practică ideea
realizării unor mobilităţi de tip „Erasmus intern” între instituţiile de
învăţământ superior.
Astfel, „un student
de la Iaşi ar putea studia un semestru la o universitate parteneră din România,
urmând ca notele obţinute să-i fie recunoscute în totalitate”. Mobilitatea
internă în învăţământul superior românesc funcţionează de acum câţiva ani, însă
sistemul are nevoie de îmbunătăţiri. Cele mai multe dintre problemele pe care
studenţii le întâmpină sunt diferenţele între curricule, după perioada în care
lipsesc de la facultate trebuie să recupereze cursurile pierdute, deoarece
programele analitice nu corespund, deşi este vorba despre aceleaşi
specializări.
Este neapărat
necesară elaborarea unui program care să asigure studenţilor mobilitate totală,
fără a implica alte eforturi din partea lor decât cele pe care le impune
studiul. Dacă la nivel intern apar astfel de diferenţe la programa facultăţilor
cu aceeaşi specializare, nu este de mirare că sunt cooptaţi în programe de
mobilitate externă mai puţin de 1% dintre studenţii de la taxă sau buget sau că
apar probleme la echivalarea studiilor atunci când se doreşte continuarea
pregătirii cu un master sau doctorat în străinătate.
La acest capitol
este bine de amintit că activitatea instituţiilor româneşti de învăţământ
superior este apreciată în exterior. Universitatea Valahia din Târgovişte se
bucură, se pare, de un succes răsunător peste hotare, nominalizată fiind în
2013 de Comitetul Socrates al Oxford Summit of Leaders, drept „Cea mai bună
Universitate regională”.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu