joi, 23 ianuarie 2014

Lansarea cãrţii “European Union: Views from Brussels” la Roma


Fiind zilele acestea la Roma, pentru a discuta despre priorităţile Preşedenţiei Italiene a UE (a două jumătate a anului acesta), am avut deosebita plăcere să-mi lansez şi în Italia cartea “European Union: Views from Brussels”. Gazda a fost prestigiosul Instituto Affari Internazionali.

Lansarea din Italia nu este întâmplătoare, la fel cum nu au fost întâmplătoare nici cele de la Bruxelles, Bucureşti sau Cluj, având în vedere că am dedicat un capitol al acestui volum relaţiei România-Italia. 

Italia este o ţară pe care o urmăresc de ceva vreme. Observam după vizita la Roma din primăvara anului 2011 că multe companii se plângeau de contextul de afaceri din Italia, dificil de înţeles şi mai ales greu de anticipat. Implicarea în afacerile europene, lăsată la nivelul specialiştilor, a abandonat dezbaterea europeană pe un loc codaş în Peninsulă. Cele câteva sute de persoane cunoscătoare ale fenomenului european au încearcat să conştientizeze importanţa mecanismului comunitar şi implicaţiile asupra Italiei, însă jocul italian nu s-a simţit la intensitate maximă.

Un an mai târziu însă, avându-l pe fotoliul de premier pe Monti, spre fericirea multor italieni, “Italia a început să joace din nou la nivel comunitar”. Prestaţia noului prim ministru italian de atunci, Mario Monti, a redat siguranţa cetăţenilor.

Nu puţin important pentru relaţia româno-italiană, ce capătă o dimensiune social-economică, prin faptul că Italia reprezintă “casa adoptivă” pentru peste un milion de imigranţi români, aproape un sfert din numărul total de minorităţi ai ţării, şi prin marea comunitate de afaceri italiene din România.

Experţii în afaceri europene aşteaptă o repoziţionare a Italiei în dezbaterile europene, Preşedenţia italiană a UE din al doilea semestru al anului 2014 fiind un bun prilej de a repune Italia pe harta Europei influente. Italia, ca a treia mare putere economică din eurozonă şi una dintre statele ce sprijină integrarea, are rolul său în stabilirea viitorului UE, după cum sublinia într-o declaraţie ambasadorul Italiei în România.

M-a bucurat faptul că “European Union: views from Brussels” a fost apreciată de "actorii italieni ai afacerilor europene".

Dan LUCA / Roma

 

Niciun comentariu: