marți, 1 aprilie 2014

Dan LUCA – articol în ziarul Argeşul – “Tehnologia în campaniile electorale”

Despre impactul tehnologiei în campaniile electorale puteţi citi şi în cel mai recent material pe care l-am pregătit pentru cititorii argeşeni. Ziarul Argeşul publica acest material atât online cât şi în varianta tipărită, apărută marţi, 1 aprilie:

…………

Înaintea alegerilor europarlamentare din acest an, candidaţii din partea marilor familii politice europene la şefia Comisiei s-ar putea confrunta în cadrul unor dezbateri televizate. Europarlamentarul liberal Andrew Duff sublinia faptul că “personalizarea şi politizarea campaniei electorale va stimula prezenţa la vot şi servesc în a aprofunda legitimitatea democratică a Uniunii Europene”.

Parlamentul European activează pe reţelele de socializare dinaintea alegerilor din 2009. Jaume Duch, purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, sublinia că “întreaga campanie devine mai pan-UE şi mai politică, pentru că avem programe comune şi priorităţile UE pentru a le dezbate”. “Acest lucru este în interesul cetăţenilor”, a completat el.

Observaţia lui Simon Hix, profesor de politica europeană la London School of Economics (LSE), merită totodată amintită: “aceste personalităţi vor câştiga importanţă politică în lunile următoare, dar dezbaterile ar putea aduce, de asemenea, o altă valoare campaniei, astfel alegătorii şi mass-media au nevoie acum de a vedea o diferenţă între aceşti candidaţi, toţi cu ideologii euro-federaliste”.

Dezbaterile sunt acum foarte frecvent asociate cu modul în care se derulează campania prezidenţială din America, însă totul mult mai “pripit”. Nu e totuna să-ţi pregăteşti campania cu doi-trei ani înainte de ziua scrutinului. Am văzut că încep deja acţiunile pentru alegerile prezidenţiale americane, ce vor avea loc abia în 2016. O dată la patru ani asistăm la un adevărat spectacol mediatic, care clădeşte voit (cred eu) “brand-ul” noului preşedinte cu mult timp înainte de a se instala la Casa Albă. Jim Messina, artizanul realegerii preşedintelui SUA, Barack Obama, a anticipat că viitoarea campanie va fi cea mai tehnologică din istorie, cu acţiuni intense pe reţelele sociale şi prognozând o escaladare a cheltuielilor în publicitate şi în campanii de mobilizare prin telefonul mobil.

Alegerile europene nu sunt nici de această dată uninominale, însă se încearcă asocierea cu “faţă umană” a funcţiei europene. Citând din Jackie Davis, primul redactor-şef (în 1995) de la European Voice: Uniunea Europeană are nevoie de lideri adevăraţi pe care cetăţenii să-i recunoască. UE şi presa are o problemă în a “vinde” personalităţi care nu au notorietate pan-europeană. Cam acelaşi lucru se întâmplă şi acum. Cine îmi poate zice numele comisarului (deci un fel de ministru european) de la sănătate?

Aşa cum ştim, la noi, în UE, preşedintele Comisiei – un fel de omolog al preşedintelui american – nu-şi face campanie pentru a câştiga titlul, ci doar câştigă o luptă de culise. Nu ar fi rău ca, poate, pe viitor, să învăţăm şi noi puţin din experinţa de marketing politic de peste Ocean. Şi altfel va arăta, prin acest mecanism, mult visata sferă publică europeană.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: