luni, 2 septembrie 2013

Dan LUCA – articol în ziarul Argeşul – „Merkel, între Europa şi Germania”

Pe 22 septembrie 2013 Germania are programate alegeri legislative. Actualul cancelar, Angela Merkel candidează pentru un nou mandat. Viziunea acesteia şi modul de abordare a crizei financiare o plasează undeva între aşteptările germanilor şi cele ale europenilor. Despre toate acestea scriam recent în ziarul Argeşul.

Articolul integral îl regăsiţi în continuare:

......................

Discuţiile lansate la începutul anului privind viitorul construcţiei europene anunţau schimbări semnificative, influenţate şi de rezultatul alegerilor generale din Italia şi Germania. Noul premier italian, ales de electorat în februarie 2013, Enrico Letta, doreşte reducerea măsurilor de austeritate: “Trebuie să le arătăm cetăţenilor că Europa îi ajută (…). Dacă nu se constată că Europa înseamnă bunăstare, oportunităţi, dezvoltare, dacă se consideră că Europa este o mamă rea, aceasta va reprezenta o problemă democratică deoarece cetăţenii vor reacţiona împotriva acestei mame rele Europa”.

În Germania nu sunt aceleaşi probleme pe care le are Italia vizavi de şomaj, însă în campania electorală opoziţia a insistat mult pe stabilirea unui salariu minim pe economie, asta în condiţiile în care, pe parcursul mandatului Merkel, şomajul a ajuns la un nivel minim record. Germania, în special cancelarul ţării, insistă mult pe importanţa creşterii economice, cu accent pe consolidarea bugetară – “pentru a nu ne construi prosperitatea pe spatele generaţiilor viitoare”, sublinia Merkel. Nici solidaritatea “Merkozy” nu se mai regăseşte în “relaţiile de prietenie” dintre preşedinţia Franţei şi cancelarul german, odată cu începerea mandatului lui Hollande.

Germania mai are puţin până la alegerile legislative din 22 septembrie 2013, iar grupările eurosceptice sunt din ce în ce mai prezente, cu o viziune diferită de cea promovată de actualul cancelar. Pe fondul nemulţumirilor manifestate de cetăţeni în privinţa măsurilor adoptate pentru redresarea euro, apărea în Germania o grupare politică ce îşi lansa ideologia, cu doar şase luni înainte de alegeri. Konrad Adam, fost ziarist susţinător al conservatorilor, prezent la întâlnirea partidului “Alternativă pentru Germania”, spunea că se doreşte “ca orice ţară care nu mai vrea sau nu mai poate rămâne în zona euro să aibă posibilitatea să o părăsească”.Germanii cred că ei plătesc deja prea mult şi se întreabă “de ce tot de la noi” pentru transformarea Europei?, considerând că Europa a optat pentru cea mai proastă strategie.

Astfel, campaniile puternic pro-europene nu vor avea de câştigat. Angela Merkel nu ar trebui totuşi să-şi facă probleme în privinţa suportului electoratului, luând în considerare preconizările specialiştilor şi rezultatele sondajelor de opinie din ultima perioadă. Îmi permit chiar să mă hazardez într-un pronostic, având în vedere contextul actual german, dar şi dezvoltările europene recente. Chiar dacă sondajele de opinie consolidează pentru moment stabilitatea actualului cancelar, experţii de la Bruxelles prevăd o coaliţie mare (CDU-SPD) după alegerile din această lună din Germania. România trebuie să privească cu multă seriozitate relaţia cu Germania, crucială în înşurubarea ţării noastre în structura europeană.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu: