Implicarea în proiectul european necesită o comunicare sustenabilă, atât în
România, cât şi la Bruxelles. Ȋntr-un recent video-interviu realizat de
EurActiv am susţinut câteva idei personale despre campania electorală în
vederea alegerilor europene din acest an, am amintit că a fost desemnat oficial
candidatul Stângii la Preşedenţia Comisiei Europene, dar m-am oprit şi asupra
dezbaterilor despre viitorul Europei.
„Mesajul”
astfel transmis, în limba engleză, se bazează pe acelaşi principiu pe care m-am
orientat şi la realizarea celei mai recente cărţi, “EU: Views from Brussels” şi anume faptul că în România avem foarte multe idei, dar dacă le publicăm doar în limba
română nu vor penetra la Bruxelles şi nici în alte capitale.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu