Evenimentele anului
2014 şi impactul major al acestora m-au determinat să încerc o sinteză a celor
mai importante dintre acestea din punct de vedere al comunicării europene.
În materialul
publicat recent de Cadran Politic
am analizat totul, cum era firesc, prin filtrul alegerilor europene care au
avut loc în luna mai.
Redau mai jos
textul integral al acestei cercetări, apărut luni, 18 august:
……………..
Jean-Claude Juncker a fost ales preşedintele Comisie
Europene, oficial. “La presiunea străzii” cum se zice. Nici cei mai fanatici
federalişti nu credeau cu un an înantea alegerilor europene că alegerile
primare vor desemna şeful executivului european. E paradoxal, dar nici chiar
după alegerile europene din 25 mai 2014, şansele nu erau mai mari de 50% ca
învingătorului să i se acorde titlul meritat. Cu siguranţă anul 2014 va intra
în istoria comunicării europene ca punct de referinţă. Printr-un procedeu
democratic cetăţenii impun liderul european pentru următorii ani.
Alegerile primare întăresc democraţia europeană
Relaţia
UE-cetăţeni pare a fi într-o stare de somnolenţă, animată din când în când de
câte un referendum, adesea cu rezultate negative. Cetăţenii îşi amintesc de
Uniune atunci când sunt nemulţumiţi, iar UE îşi aminteşte de cetăţeni atunci
când aceştia îi resping proiectele. Specialiştii explică acest fapt prin prisma
unui concept destul de cunoscut în zilele noastre: lipsa comunicării. Să fie
doar asta?
Era clar că
dacă legitimitatea este dobândită prin vot, iar Preşedintele Comisiei nu îşi
face campanie pentru a câştiga titlul, atunci schimbarea metodei era o
chestiune ce ar trebui avută în vedere. Să nu uităm de asemenea că membrii
Parlamentului European sunt aleşi mai degrabă din listele preliminare naţionale
şi regionale decât din mandate directe.
De câţiva ani,
Obama a devenit idolul politicienilor, brandul politic cel mai cunoscut, chiar
şi în Uniunea Europeană. Preşedintele american are merite deosebite, dar şi un
sistem care l-a “inventat”. Obama este un produs al sistemului american, aşa
cum vom avea alţi lideri americani aleşi cel puţin o dată la 8 ani. Alegerile
primare i-au dat posibilitatea liderului american în a se afirma, nu printr-o
campanie de două luni, survenită după nominalizarea de către Partidul Democrat
ca şi candidat oficial la funcţia supremă în Stat.
Preocupările
pentru creşterea conexiunii între sistemul european și cetãţeni au condus spre
formula alegerilor primare, în care partidele europene îşi prezintă listele cu
candidaţii pentru funcţiile de vârf în instituţiile europene.
După o serie de
divergenţe, axate mai mult pe “mândrii ideologice” decât pe reale insuficienţe
ale sistemului, în final s-a decis – s-au organizat alegeri primare în vederea
desemnării candidaţilor pentru preşedinţia Comisiei Europene în 2014. Astfel
s-a dorit ca metoda de selecţie şi promovare a liderilor la nivel comunitar să
se realizeze printr-o campanie internă, care să ofere “feţele umane” de care au
nevoie cetăţenii pentru un vot democratic real, care să ofere legitimitate
liderilor europeni.
Socialiştii
europeni au fost primii care au forţat sistemul prin mesaje puternice încă din
anul 2010. La Consiliul Partidului Socialiştilor Europeni din decembrie 2010
s-a decis oficial: “socialiştii europeni vor organiza alegeri primare pentru a
desemna candidatul pentru preşedenţia Comisiei Europene în 2014”. În septembrie
2012, discursul lui Martin Schulz a ridicat plenul Congresului Socialiştilor
Europeni de la Bruxelles în picioare, cum puţini lideri au reuşit. Chiar dacă
Martin Schulz mai avea luni bune de mandat ca preşedinte al Legislativului
European, se vedea în el candidatul “care vine” pentru a câştiga “primarele
europene” ale socialiştilor şi astfel să fie propus ca preşedinte al Comisiei
Europene în 2014. Dar asta era posibil doar în contextul în care socialiştii ar
fi avut cei mai mulţi eurodeputaţi la alegerile europene. Controverse au
existat de-a lungul acestor ani la nivel european privind organizarea
alegerilor primare, însă eforturile celor implicaţi nu au fost zadarnice, şi,
încă din iunie 2013 – la PSE Council de la Sofia (21-22 iunie 2013) – s-a
anunţat propunerea PSE pentru Preşedenţia Comisiei Europene în 2014: Martin
Schulz. De fapt s-a vorbit mult de alegeri primare la întâlnirile socialiştilor
europeni, dar în realitate a fost de la început doar un singur candidat, fără
ca cetăţenii europeni sau activiştii de Stânga să aibă un cuvânt de spus.
Noutatea faţă de 2009 a fost că acum PSE a avut o faţă umană în bătălia
europeană, dar fără alegeri primare în adevăratul sens al cuvântului.
La liberalii
europeni, conform unui acord intern, fără organizarea unor alegeri primare de
impact, Guy Verhofstadt a candidat pentru funcţia de președinte al Comisiei
Europene, în timp ce colegul de partid, Olli Rehn s-a poziţionat pentru una
dintre celelalte posturi de conducere ale UE. Verhofstadt a fost totuşi
contestat ca fiind prea federalist, în 2005 publica o carte despre “Statele
Unite ale Europei”, fiind totodată şi una dintre forţele motrice ale Grupul
Spinelli, lansat în 2010. În noiembrie 2013, el s-a confruntat cu critici din
partea membrilor partidului liberal olandez, printre care fostul comisar UE,
Frits Bolkestein, ce considera că “eurofilii reprezintă un pericol mai mare
pentru Europa decât euroscepticii”.
Conform
tradiţiei douã persoane, José Bové și Ska Keller, au condus campania Partidului
Verde European pentru alegerile europene în luna mai, după ce au câștigat
“primarele on-line”. Chiar dacă au fost cele mai democratice alegeri primare,
nici verzii nu au reuşit să mobilizeze electoratul, doar câteva zeci de mii de
persoane participând la vot. “Sunt foarte fericit că voi conduce această campanie,
pentru că nu merge bine în Europa”, declara atunci Bové. Sloganul partidului în
campanie punea accent pe alternativele verzilor pentru Europa, iar Keller
menţiona că se va “pune șomajul în rândul tinerilor pe partea de sus a ordinii
de zi”, la fel ca “protejarea drepturile refugiaţilor și ale migranţilor”.
Alexis Tsipras
a fost asigurat de nominalizarea pentru Stânga Radicală Europeană. Un candidat
marginal, regional chiar, purtând mai mult simbolul Greciei şi al crizei
financiare, decât trecut prin alegeri primare europene.
Conştient de
potenţialul său la nivel european, Partidul Popular European (PPE) s-a abţinut
în a intra in jocul alegerilor primare, totuşi menţionând că îşi va alege un
candidat care să îi ia locul lui Barroso, la congresul din 6-7 martie 2014, la
Dublin. Fără prea multă glorie, şi desigur fără niciun impact asupra
cetăţenilor europeni, Jean-Claude Juncker câştiga o bătălie de salon cu un
candidat fără şanse de nominalizare nici măcar de către Franţa, Michel Barnier.
Însă consolidarea alegerilor primare a venit când Angela Merkel a intrat în
jocul nominalizărilor pe culoarul PPE. Lidera de la Berlin a înţeles rapid că
Europa are nevoie de conexiunea cu proprii cetăţeni, iar primarele europene pot
oferi falia de lumină necesară pentru a reconstrui Uniunea Europeană după 2015.
Alegeri primare, dezbateri televizare pe continent
Cu aceşti 5
candidaţi, de fapt 6, căci Verzii au avut o co-nominalizare, s-a intrat într-o
competiţie pentru a câştiga scaunul de Preşedinte al Comisiei Europene.
Desigur, realitatea acestor alegeri primare este trecută prin filtrul celor 28
de alegeri naţionale, organizate în aceeaşi săptămână, sub umbrela “alegeri
europene”. Candidaţii doresc votul cetăţenilor europeni, dar doar conaţionalii
lor pot să-i voteze cu adevărat, iar în unele ţări nici măcar nu există
posibilitatea votului uninominal.
Dar să vedem
cum a fost luna aprilie a anului 2014şi prima parte a lunii mai. Pentru prima
dată, candidaţii din partea marilor familii politice europene la şefia Comisiei
Europene s-au confruntat în cadrul unor dezbateri televizate, cu câteva
săptămâni înaintea alegerilor UE.
Prima dezbatere
între toţi candidaţii la funcţia de președinte al Comisiei a avut loc luni, 28
aprilie și a fost găzduită de orașul Maastricht din Olanda. Dezbaterea, oficial
cunoscută sub numele “First European Presidential Debate”, a durat 90 de
minute, începând de la ora 20:00, ora României, fiind transmisă în direct de
către Euronews. Dezbaterea în limba engleză a fost simultan disponibilă în arabă,
franceză, germană, greacă, maghiară, italiană, persană, portugheză, rusă,
spaniolă, turcă și ucraineană.
La 9 mai, Ziua
Europei, Institutul Universitar European a găzduit cea de-a doua dintre cele
trei dezbateri prezidenţiale televizate deschise pentru toţi candidaţii
calificaţi, eveniment ce a durat tot 90 de minute, și a fost programat să aibă
loc la Palazzo Vecchio (Florence City Hall), în Italia.
A treia
dezbatere de televiziune în direct între candidaţi la președinţia Comisiei
Europene a avut loc pe 15 mai, găzduită de EBU (European Broadcasting Union),
în hemiciclul Parlamentului European, la Bruxelles. Dezbaterea a durat la fel,
90 de minute și aici participanţii au fost Jean-Claude Juncker, Martin Schulz,
Guy Verhofstadt, Ska Keller și Alexis Tsipras.
Canale publice
de limba germană au organizat două dezbateri televizate între Juncker şi
Schulz: ZDF (8 mai, Berlin) și ORF (20 mai, Hamburg). Şi canalele
televiziunilor de limba franceză au jucat un rol activ în dezbaterea
Juncker-Schulz.
Maastricht –
Eveniment pentru istoria comunicării UE
Desigur,
evenimentul desfăşurat pe 28 aprilie 2014 la Maastricht nu este din punct de
vedere istoric comparabil cu semnarea Tratatului de la Maastricht de acum mai
bine de 20 de ani şi nici cu lansarea de acum mai bine de 10 ani a monedei
euro, simbolic atribuită tot oraşului olandez. Dar din punct de vedere al
istoriei comunicării UE este un punct de referinţă. Evenimentul la care am
participat personal este ceea ce aşteptau cetăţenii europeni de ani buni şi poate
să fie un semnal real pentru reîmprospătarea conexiunii instituţii europene –
cetăţeni, dar şi un punct de plecare în a reclădi Uniunea, o Europă a
cetăţenilor.
A fost prima
dezbatere televizată a candidaţilor pentru poziţia de preşedinte al Comisiei
Europene, o dezbatere care urma să deschidă o serie de alte confruntări
electorale europene.
Într-o
organizare ireproşabilă, autorităţile locale din Maastricht, în frunte cu
primarul urbei, Forumul European de Tineret şi EuroNews, au realizat un triunghi
al succesului.
Câteva cuvinte
despre locaţie. A fost ales teatrul Vrijthof din Maastricht, un loc cochet care
a găzduit 600 de studenţi, 300 de invităţi speciali şi vreo 100 de jurnalişti.
Ca şi comparaţie, un eveniment care se putea găzdui şi de Teatrul Naţional din
Cluj, care are capacitatea de 1.000 de locuri.
Vioara întâi a
fost desigur EuroNews-ul, o televiziune care a transmis în exclusivitate acest
eveniment, dar care l-a organizat şi din punct de vedere al conţinutului.
Impresionanta desfăşurare de forţă mediatică la Maastricht confirmând zicala
“cine nu are televiziune în campanie electorală, să-şi cumpere!”.
Interesantă
discuţia la care am participat în culisele dezbaterii, în care Martin Schulz
preciza că acest eveniment de campanie este la 20 km de locul de unde s-a
născut, la Aachen, în Germania. Belgianul Guy Verhofstadt şi luxemburghezul
Jean-Claude Juncker precizau că sunt la doar câteva zeci de kilometri de casă,
doar Ska Keller menţiona că este din Germania de Est.
Nu voi intra în
analiza detaliată a dezbaterii, cred că cei care iubesc proiectul european au
văzut ce s-a întâmplat. Voi puncta însă câteva momente pe care analiştii
prezenţi la Maastricht le-au menţionat:
Prima mişcare
de diferenţiere a fost când Ska Keller, profitând de cei doar 32 de ani pe care
îi are, a încercat să sugereze electoratului să aleagă politicieni tineri, “cei
vechi am văzut ce au făcut până acum”;
A fost apoi o
parte în care candidaţii au găsit un adversar comun Consiliul şi opacitatea
procedurilor de decizie, în special în nominalizarea liderilor;
PPE a fost apoi
criticat – “un partid mare, cu unele voci extreme, toxice proiectului european
– referire directă la Berlusconi şi Viktor Orban”;
A urmat apoi un
atac la adresa corporaţiilor americane, în special la cele din industria IT;
A venit rândul
Rusiei pe agendă, şi s-a marşat pe “încetineala” europeană de a acţiona.
O frază interesantă: “UE este dependentă de IT-ul
american şi de gazul rusesc”.
După cele 90 de
minute de dezbateri, cei 4 candidaţi au petrecut minute bune cu presa
acreditată, lideri fiind Ska, Martin şi Guy. Fostul premier luxemburghez a fost
destul de expeditiv.
Desigur era
greu să dai un verdict acestei dezbateri din punct de vedere al câştigătorului.
S-a desprins o tripletă bună în comunicarea cu telespectatorii: Martin-Guy-Ska,
iar Junker a părut obosit, plictisit, pe alocuri chiar superficial. Surpriza
plăcută o pot numi Ska, a dat o pată de culoare dezbaterii, cineva zicea chiar
că parcă ea este din partea organizatorilor, de la Forumul European de Tineret,
nu un eurodeputat.
Florenţa –
Simbolistica italiană şi viitorul preşedinte al Comisiei Europene
În anul 2014
Ziua Europei s-a nimerit să fie în plină campanie electorală pentru alegerile
europene. Uniunea Europeană, atât de plină de simboluri, s-a gândit să sprijine
moral Italia, şi astfel trandiţionala conferinţă ˝The State of the Union˝ de la
Florenţa a culminat cu o nouă dezbatere,
după cea de la Maastricht, a celor care îşi propuneau să câştige Presedenţia
Comisiei Europene.
Dacă este să
fac comparaţii între Maastricht şi Florenţa, dezbaterile au fost diferite, dar
concluziile asemănătoare. La Maastricht a dominat spiritul tânăr, iar în Italia
sobrietatea celor ajunşi la o vârstă respectată. Dacă în dezbaterea din Olanda
ziariştii-moderatori de la EuroNews au reuşit să dea o tentă de dezbatere, la
Florenţa a dominat o abordare academică, şi ea cu avantajele ei.
Impresia
generală, mai ales la începutul confruntării, a fost că se asistă de fapt la o
prezentare a ″Partidului Parlamentului European″, iar toţi cei 4 candidaţi
prezenţi au mers pe aceeaşi linie ″să ne asigurăm că viitorul preşedinte al
Comisiei este unul dintre noi″, în care adversarul nevăzut a fost ″Partidul
ţărilor membre din UE″. Cam aceleaşi subiecte abordate precum cu 10 zile în
urmă care sunau cam aşa: ″noi nu suntem ca Barroso″, ″Juncker ai fost deja
responsabil – ca preşedinte al EuroGrupului – şi am văzut ce a ieşit″, ″Putin
trebuie să înţeleagă…″, ″şi noi avem capacitatea de a avea companii de IT
puternice ca şi americanii″.
Da, José Bové,
reprezentantul Verzilor, a fost o pată de culoare în dezbatere, dar parcă Ska
Keller la Maastricht a fost mai ″acasă″ cu politica mare şi diplomaţia
europeană. Juncker a fost mai bun decât la Maastricht, Schulz a punctat bine,
poate chiar mai bine decât în precedenta dezbatere. Verhofstadt a mizat pe
aceeaşi carte federalistă, dar forţând şi ″strategia belgiană″, o artă a
compromisului dusă la extrem. Şi mă gândeam atunci că acest joc îl va lansa mai
degrabă spre câştigarea preşedenţiei Parlamentului European, nu a Comisiei
Europene, ceea ce nu era rău pentru un eurodeputat care “vine” în legislativul
european cu doar 3-4 eurodeputaţi (liberalii flamanzi).
Bruxelles –
Când Parlamantul European se deschide cetăţenilor
Am participat
pe 15 mai 2014, la a 3-a dezbatere a candidaţilor pentru preşedenţia Comisisi
Europene cu puţină strângere de inimă. După Maastricht şi Florenţa, credeam că
vom asista la o repetare a ˝şabloanelor de campanie electorală˝ şi mă bucur că
nu a fost aşa. Sala de Plen a Parlamantului European s-a transformat într-un
loc plăcut, comunicativ, în care participanţii au apreciat cele 90 minute de
dezbatere, transmisă în direct pe televiziunile naţionale din ţările UE.
Pata de culoare
a dat-o participarea, în premieră la o astfel de dezbatere, a lui Alexis
Tsipras din partea Stângii Radicale Europene. Ceilalţi 4 fiind deja rutinaţi în
astfel de întâlniri. A fost şi înţelegerea ca fiecare să folosească ce limbă
doreşte pentru exprimare, totuşi a fost o sugestie în a se exprima în limba
engleză pentru a uşura tranducerea simultană. Grecul a ales limba maternă,
Juncker franceza (înţeleaptă decizie), iar ceilalţi 3 s-au aliniat la
tendinţele globalizării, vorbind în engleză, chiar dacă aveau opţiunea de a se
exprima în limba lor maternã.
Au fost
abordate subiecte deja tocite în precedentele dezbateri precum: viziunea lui
Barroso, Putin şi criza din Ucraina, corporaţii americane, alegerea
preşedintelui Comisiei de către popor şi nu de către lideri naţionali.
Noutăţile au
fost aduse în special de către Tsipras şi reprezentanta verzilor. Câteva săgeţi,
unele cu adevărat otrăvite:
Partidele
domnilor Juncker şi Schulz au oprit Europa în a avea un buget 2014-2020 cu
adevărat axat pe investiţii în economia verde (Keller);
Liberalii,
Juncker şi Merkel au impus Greciei o politică de austeritate inumană (Tsipras);
Secretul
necogierilor Tratatului TransAtlantic cu SUA face să scadă încrederea
cetăţenilor în UE (Keller);
Băncile din UE
sunt artizanele crizei europene (Tsipras);
Lobby-iştii
industriei dictează prea mult legile europene (Keller);
Eurodeputaţii
trebuie să fie mai transparenţi în sursele extra pe care le recepţionează
(Keller);
Dezbaterea a
fost savurată de “bruxellezii capitalei europene”, astfel de momente dau cu
adevărat tendinţa unei schimbări la nivel european.
Alte dezbateri
bilaterale (în limba germană şi limba franceză)
Canale publice
de limba germană au organizat două dezbateri televizate între Juncker şi
Schulz: ZDF (8 mai, Berlin) și ORF (20 mai, Hamburg).
De asemenea,
profitând de buna cunoaştere a limbii franceze de cei către doi candidaţi
principali, s-au organizat două dezbateri televizate în limba franceză: 9
aprilie – France24 (transmisă în direct de la Bruxelles) şi 12 mai – dezbatere
organizată de TF1, LCI, RTL şi Le Figaro – transmisă în direct de LCI şi RTL.
Ce au dorit
candidaţii europeni?
În dezbaterile
televizate, Estul continentului a lipsit cu desăvârşire!
Martin Schulz
şi Jean-Claude Juncker au vizat clar victoria şi nominalizarea, Guy Verhofstadt
a propus un ″compromis belgian″ – pozând în candidatul confortabil pentru toată
lumea. Verzii Ska Keller şi José Bové aveau interes de PR transfrontalier,
pentru a ajuta partidele verzi din ţările europene în a intra în Parlamentul
European. Grecul Tsipras a dat bine la dezbaterea europeană, dar
fãrã impact real.
Situaţii noi pentru UE
Campania pentru
alegerile europene, şi derularea mecanismelor interne de partid pentru
nominalizarea candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene, a
adus situaţii interesante, bine de menţionat.
Merkel între
Schulz şi Juncker
Am asistat la
un paradox european, vizibil, dar prea puţin înţeles. Doamna Angela Merkel
aparent a sprijinit pentru obţinerea poziţiei de Preşedinte al Comisiei
Europene atât pe germanul Martin Schulz, cât şi pe luxemburghezul Jean-Claude
Juncker. A jucat doamna Merkel la două capete? Este posibil aşa ceva? Totul
este legal şi chiar etic în ceea ce s-a întâmplat.
Aşa cum ştim,
conform legislaţiei în vigoare, fiecare ţară membră UE propune o persoană care
să fie comisar european. Observând clar că Martin Schulz deţine o poziţie
importantă la nivelul socialiştilor europeni şi chiar al instituţiilor europene
(Preşedintele Parlamentului European), şi având o coaliţie mare la putere
CDU-SPD, Germania, deci indirect şi doamna Merkel, l-a susţinut pe Schulz ca şi
nominalizare a Germaniei la funcţia de comisar european.
Pe de altă
parte, doctrinar, la nivelul Partidului Popular European, din care face parte şi
CDU-ul doamnei Merkel, a fost o luptă deschisă pentru nominalizarea
candidatului. Cancelarul German a prezentat public sprijinul său pentru
Jean-Claude Juncker şi câteva zile mai tarziu, la Congresul de la Dublin,
acesta a devenit candidatul oficial pentru a continua proiectele domnului
Barroso (care provine din aceeaşi familie politică europeană).
Statele
fondatoare UE şi preşedenţia Comisiei Europene
Trecându-i în
revistă pe candidaţii marilor partide europene, Juncker (PPE), Schulz (PSE),
Verhofstadt (ALDE), Bové/Keller (Verzi), Tsipras (GUE), o primă constatare este
una care nu ar trebui să ne mire: cu excepţia lui Tsipras toţi candidaţii
provin din cele şase state fondatoare ale UE. Sunt, de asemenea, obişnuiţi ai
instituţiilor europene, cu o vastă experienţă bruxelleză, fluenţi în engleză,
franceză şi germană.
Ska Keller –
câstigatoarea alegerilor primare la Verzii europeni, dar nu şi la Verzii
germani
Candidata
verzilor europeni, Ska Keller, deşi cea mai tânără dintre candidaţi, s-a
remarcat pozitiv în confruntarile de înalt nivel, urmărite prin intermediul
televiziunilor de milioane de europeni. Ea, împreună cu José Bové, au fost
propunerile verzilor pentru şefia Comisiei Europene, însă, Ska Keller, deşi
câştigătoarea alegerilor primare europene, a fost doar locul 3 pe lista
verzilor germani, la alegerile pentru Parlamentul European.
Rebecca Harms,
cea care a pierdut în faţa celor doi, Ska Keller și José Bové, în alegerile
primare la nivel european ale Verzilor, a fost aleasă prima pe lista germanilor
pentru alegerile europene.
Europarlamentarele
în Bulgaria: listă + vot preferenţial
Apreciez
iniţiativele existente în unele dintre statele UE, de a avea la
europarlamentare sistemul listă şi vot preferenţial. Nu doar statate mai vechi
în UE precum Belgia şi Olanda au optat pentru această variantă, ci iată că
lista este completată de vecina noastră Bulgaria, cu care ne comparăm mereu.
În februarie
2014, membrii parlamentului bulgar au decis să reducă pragul votului
preferenţial din fiecare listă de la 6% la 5%. Formula aceasta a făcut campania
mai dinamică, mai plină de idei şi energie, căci decizia de partid se îmbină cu
personalizarea individuală în campanie. În funcţie de sistemul electoral pentru
care optează fiecare dintre statele membre (căci nu este încă vorba de un
sistem unic impus de UE), sunt cazuri în care s-a optat pentru listă deschisă
sau lista semideschisă.
Tânărul bulgar
Momchil Nekov (27 de ani) a fost ales europarlamentar datorită faptului că zeci
de mii de alegători nu au înţeles corect modul în care se vota cu noul buletin
la alegerile europarlamentare din Bulgaria.
Nekov s-a aflat
la numărul 15 în lista de candidaţi a Partidului Socialist Bulgar și în mod
normal nu avea nicio șansă să fie ales, în condiţiile în Bulgaria urma să aibă
doar 17 reprezentanţi în Parlamentul European, iar Partidul Socialist nu a
obţinut decât patru mandate. Șansa lui a fost că numărul lui a coincis cu cel
sub care se afla și partidul lui. Un număr de 34.000 de alegători se pare că nu
au înţeles prea bine la ce servesc cele două numere și au bifat ambele.
După tragerea
la sorţi, Partidul Socialist Bulgar a fost înscris pe buletinele de vot sub
numărul 15. Probabil din această cauză, o mare parte dintre alegători au bifat
acest număr nu numai în coloana cu pătrate, dar și în cea cu cerculeţe, votând
astfel pentru candidatul Momchil Nenov. Astfel, tânărul a strâns 8,05% din
totalul voturilor pentru partidul socialist, în timp ce Stanișev, care a fost
și cap de listă — 6,61%.
Votul majoritar
l-a costat postul de europarlamentar și pe fostul comisar european Meglena
Kuneva. Deși a fost cap de listă al alianţei conservatoare Blocul Reformist,
Kuneva a fost înlăturată de nr. 2 de pe listă, Svetoslav Malinov.
2009, 2014 – Ce s-a schimbat în comunicarea europeană?
Am avut onoarea
de a fi în sală la două din cele trei mari dezbateri, televizate, între
candidaţii la şefia Comisiei Europene. Atât la Maastricht, cât şi la Bruxelles
la întâlnirea din sala de Plen a Parlamantului European, discursurile au
evidenţiat necesitatea îmbunătăţirii modului în care se desfăşoară alegerile
europene, pe ideea alegerii preşedintelui Comisiei de către popor şi nu de
către lideri naţionali. Totul, cu o concluzie generală că este nevoie de
refacerea legăturii instituţii europene – cetăţeni, pentru recâştigarea
legitimităţii şi încredere în Uniunea Europeană, într-o Europă a cetăţenilor.
Se confirmă
ceea ce preconizam acum câţiva ani, după ce am văzut rezultatele alegerilor
europene anterioare, cele din 2009. Cetăţenii din toate statele membre ale
Uniunii Europene trebuie să vadă mai clar platformele politice la nivel
european şi astfel să aibă o oportunitate mai bună să-şi exprime opţiunea
(votul) între Stânga Europeană şi Dreapta Europeană, într-o manieră din ce în
ce mai democratică.
Dar ar fi
minunat înainte de toate, să putem pune în aplicare ceea ce se propuneam încă
din 2009 apropo de alegerile primare – cetăţeanul să fie invitat să voteze o
persoană, mai degrabă decât grupuri de partid, pentru că este un pic prea
tehnic pentru a înţelege această variantă electorală.
Ce putem aştepta de la viitor, în 2019?
La nivelul UE
avem mai multă nevoie de dezbatere, de confruntare între “marile idei
europene”. Experţii spun că este de aşteptat ca partidele politice europene să
fie catalizatorul următoarei faze a construcţiei europene. Sunt de acord cu aceste afirmaţii, dar cu o oarecare rezervă. Cred că
oamenii politici au cea mai mare greutate în a decide viitorul construcţiei
europene, fără a neglija însă contribuţia sectorului de afaceri, societate
civilă organizată în acest proces. Avem însă o problemă, reieşită din actualul
context de forţe politice: majoritatea politicienilor care “vin la Bruxelles”
(în afara Summit-urilor europene şi alte mici excepţii) nu sunt acei lideri
naţionali “ascultaţi” de cetăţenii ţării respective.
Poate este un
bun prilej în a evalua cum se desfăşoară mecanismul deciziei, pe coordonate
naţional-europene la nivelul partidelor politice. Este însă greu să se decidă
acea delegare a “suveranităţii” către structura europeană de partid, chiar dacă
vorbim (paradoxal) de alegeri europene. E bine că există alegeri primare la
nivel european (chiar dacă ele puteau să fie mult mai deschise), dar se pot
face paşi mari în direcţia coordonării transfrontaliere. Primarele organizate
în 28 de ţări europene propun democratic un candidat care conduce echipa
doctrinară în alegerile europene. E bine ca acestui lider ales de activişti să
i se dea mandatul de a nominaliza capii de listă pe fiecare din listele
naţionale sau regionale cu care partidele din doctrina respectiva se vor
prezenta în faţa electoratului la euroalegerile din 2019.
Partidele
naţionale nu vor dispărea, ci rolul lor se va schimba şi adapta în viitor. Este
acelaşi concept care arăta că statele naţionale nu dispar în UE, cum preconizau
post-moderniştii, însă îşi vor schimba atribuţiile. Iar acum partidele europene dispun şi de sprijinul doctrinar al fundaţiilor
politice europene.
Paşii
democratizării UE trebuie să continue. E timpul să
pregătim deja schema alegerilor din 2019. Acesta trebuie să fie subiectul de
baza al congreselor partidelor politice europene care se vor organiza în toamna
lui 2014. Dacă am avea alegerile primare, pregătite cu câţiva ani înainte de
alegerile europene, activiştii locali ar putea înţelege mai devreme importanţa
confruntărilor europene, ar putea convinge şi pe alţii că implicarea în astfel
de acţiuni are relevanţă pentru ei, iar astfel se va realiza o masă critică de
dezbateri, utile pentru decriptarea mesajelor, în care presa s-ar “bate” pentru
a le mediatiza.
Organizarea
alegerilor primare schimbă percepţia cetăţenilor despre construcţia europeană.
Dacă am avea “alegerile primare complete”, pregătite cu 2-3 ani înainte de
alegerile europene, activiştii locali ar putea înţelege mai devreme importanţa
confruntărilor europene, ar putea convinge şi pe alţii că implicarea în astfel
de acţiuni are relevanţă pentru ei. S-ar realiza o masă critică de dezbateri,
utile pentru decriptarea mesajelor. Presa s-ar mobiliza mult în mediatizarea unor
astfel de dezbateri.
Democraţia va
fi cu adevărat instaurată numai atunci când se vor oferi reforme democratice
autentice, care vor face în final comunicarea despre Europa un exerciţiu mai
uşor.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu