Dacă este să
analizăm comunicarea europeană din punct de vedere istoric, un moment de cumpără
este referendumul din 1992, când danezii au respins Tratatul de la Maastricht. Îl
vor aproba doar în anul următor, după ce Guvernul negociază câteva amendamente
sectoriale, în special în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, dar şi în
materie de cooperare în domeniul apărării.
În 2001 am asistat
la “primul NU irlandez” prin respingerea prin referendum a Tratatului european
de la Nisa. Un an mai târziu, la un al doilea referendum, irlandezii l-au
ratificat după ce au primit mai multe garanţii din partea statelor membre UE.
Alegerile din 2004 pentru Parlamentul European au subliniat însă
agravarea lipsei de interes a
cetăţenilor pentru politicile UE,
procentul de participare la urne fiind de doar 45,47%. Comisia Barroso I, cu
mandat între 2004 şi 2009, a reacţionat prin numirea unui nou comisar pentru
comunicare şi a numit-o în această funcţie pe fosta comisară pentru mediu
Margot Wallström.
Wallström a început lungi consultări interne
si externe, numind această acţiune “să punem urechi Comisiei”. În iulie 2005,
ea şi-a prezentat primul plan de acţiune pentru modernizarea practicilor de
comunicare ale instituţiei. În acest timp,
liderii UE au fost şocaţi de dubla respingere a Constituţiei Europene - la
referendumurile din Franţa şi Olanda organizate în 2005. Procesul de ratificare
a ajuns în impas, iar în iunie 2005 liderii UE au hotărât să înceapă o
“perioadă de reflexie” înainte de a decide încotro să se îndrepte după această
criză.
Pe 12 iunie 2008, Irlanda voteză ‘NU’ la referendumul pentru Tratatul de
la Lisabona. Electoratul irlandez respinge întreaga clasă politică a Uniunii cu
un răsunător ‘NU’ adresat proiectului Tratatului de la Lisabona, aruncând UE
într-o altă criză politică. E paradoxal fiindcă noul Tratat a fost conceput astfel încât să se
confere mai multă credibilitate UE, ca mare putere politică pe plan
internaţional.
Din nou, alegerile din 2009 pentru Parlamentul European au scos în
evidenţă lipsa de interes în continuă creştere a cetăţenilor pentru politicile
UE, cu doar 43,08% dintre alegători prezenţi la alegeri.
După opt ani de eforturi şi frământări, tratatul de reformă a UE,
Tratatul de la Lisabona, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Liderii UE
cred că Tratatul de la Lisabona va reîmprospăta aparatele de luare a deciziilor
în instituţiile europene, contribuind la funcţionarea mult mai eficientă şi
democratică a Uniunii Europene de 27 de state (acum 28).
Barosoo continuă să fie şeful Comisiei Europene pentru încă un mandat, şi
după 2009. Se poate să fi realizat că având un comisar dedicat, însărcinat doar
cu comunicarea, este inutil şi probabil contra-productiv. De aceea a lăsat
comunicarea pe mâna unuia dintre cei mai de încredere aliaţi, Reding, care
conduce şi alte sectoare ca parte a unui portofoliu cuprinzător incluzând
justiţia, cetăţenia şi drepturile fundamentale.
Noul comisar pentru comunicare, Viviane Reding, încearcă o “cultură şoc”
şi o reală “revoluţie” a metodelor de comunicare existente la Bruxelles,
utilizând experienţa sa ca şi comisar pentru Societatea Informaţională
(2004-2009) şi Educaţie (1999-2004). “Credibilitatea şi succesul proiectului UE
poate înainta doar dacă Comisia este percepută ca fiind Guvernul UE”, considera
Reading. “Putem realiza acest lucru focalizând comunicarea pe imaginea
preşedintelui”, persoană dedicată cauzei, adăugând că noua strategie va conduce
către o reală “personalizare”.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu