Dan LUCA – articol în Foreign Policy – “România în UE: Să ne pregătim strategic pentru preşedinţia europeană din 2019!”

Despre cum poate România să joace “în centrul afacerile europene” scriam recent într-un material publicat de Foreign Policy:

..................

Dacă la Bucureşti se fac cu greu planuri pe un an, la Bruxelles se gândeşte pe termen cel puţin mediu. Să începem, aşadar, pregătirea Preşedinţiei române a Uniunii, din a doua parte a anului 2019 - îndeamnă Dan Luca, din capitala UE.

Practic, avem încă 6 ani la dispoziţie să arătăm partenerilor noştri şi să ne demonstrăm nouă înşine că suntem foarte buni ca idei, proiecte şi management al carmei clubului comunitar.

România a aniversat la 1 ianuarie 6 ani de la aderarea la UE, au fost "6 ani frumoşi", ai experimentării, ai primilor paşi, mai mult sau mai puţin hotărâţi pe calea europeană. Am reuşit să ne promovăm anumite subiecte dragi -precum Marea Neagră şi Dunărea - pe agenda UE, am trecut de la un portofoliu comisarial mai puţin important (multilingvismul) la unul cheie (agricultura). Mai sunt încă multe de făcut, dar nu trebuie dat la o parte cu uşurinţă şi criticat ceea ce s-a făcut deja, doar de dragul criticii. E bine să fim ambiţioşi, comparându-ne cu ţări intrate în 2004 în UE, precum Polonia, înţelegând totodată că sunt mai mature cu 3 ani ca noi la jocul european, reuşind şi o preşedinţie UE de succes.

Jocul european însă nu înseamnă doar copierea celor mai bune modele între parteneri, ci şi inovare, o cale personală a fiecăruia în club. Această cale vine din îmbinarea viziunii interne cu cea externă; paradoxal, internul are un procent mai mare, deşi de multe ori suntem obişnuiţi să ne gândim în termeni de "străinătate şi noi", căci politici precum cea comercială, energetică şi altele, sunt deja – sau tind să devina- un joc "intern", Uniunea fiind văzută ca o singură entitate, iar ţările ca organele unui singur corp.

Dacă zona euro are propriile sale probleme pe moment, asta nu înseamnă că nu îşi va găsi calea şi nu va prospera; altă soluţie nu are, nu poate declara înfrângerea, căci ar însemna moartea accelerată a proiectului european, cu un mare eşec la bord. De aceea, e important să ne continuam drumul spre zona euro, respectând desigur paşii – şi ritmul – dictaţi de economia noastră. Totodată, e important să gândim geopolitic în termeni de partener ambiţios şi nu de periferie a Uniunii. De multe ori suntem tentaţi să ne punem cenuşă în cap, să spunem că ceea ce fac străinii e mai bine sau mai bun, şi să ne minimizăm ambiţia de perfecţionare pentru că oricum "nu merită". Trebuie să terminăm cu acest mit. Putem fi nu buni, ci foarte buni în UE, graniţa geografică nu trebuie să ne jeneze jocul în miezul proiectului european.

Cum jucăm însă "în centru"? Răspunsul e paradoxal, simplu, devenind mai buni, aliniind forma şi fondul. Mai concret, fiind din ce în ce mai profesionişti, mai responsabili, având propuneri de calibru pe agenda UE, negociind strategic, combinând simţul românesc pentru tactica politică cu politici strategice. Asta înseamnă să ştim ce vrem şi să mergem în direcţia asta fără ezitare, construind parteneriate cu state cu interese similare, sau măcar cu care avem afinităţi. Asta ar însemna o conectare sistemică a României la UE. Ea presupune şi o investiţie continuă în resursa umană, în instituţiile europene (legătura cu românii din instituţii şi cointeresarea lor în proiectul naţional, clar definit) şi cele naţionale, în sarcina cărora cade definirea interesului naţional în plan european şi definirea poziţionărilor noastre în politicile europene.

Totodată, ne mai putem întări îmbogăţindu-ne, sau măcar alinând din săracie, şi investind. Asta înseamnă un remix de stimul pentru capitalul intern, deschidere mai mare faţă de investiţii străine şi, în prim-planul interesului UE, o absorbţie sporită de fonduri europene. În acest context, regionalizarea este o soluţie, nu singura, dar merită o privire atentă şi un cec investit în viitorul României.     

La final, un ultim cuvânt despre viziune şi oamenii politici. Avem o echipă europarlamentară echilibrată, avem periodic nevoie însă şi de suflu nou, de oameni conectaţi atât la realitatea de la Bruxelles cât şi la cea din România. Această "dublă pălărie", precum şi complementaritea necesară între voinţa politică şi expertiza tehnică, face ca influenţa la Bruxelles să fie maximă, căci am avea oameni care să vorbeasca şi româna şi "eurocrata". Investiţia în resursa umană trebuie să se reflecte şi în politică, pentru realizarea obiectivului cheie pentru perioada următoare, până în preşedinţia noastră a UE, şi anume modernizarea României, ancorarea ei pe o cale mai prosperă şi mai predictibilă. Să nu uităm că în plan european predictibilitatea rentează.

Dan LUCA / Bruxelles