În cel mai
recent articol pe care l-am pregătit pentru cititorii Cadran Politic, am explicat ce
conexiuni au ţările europene la Bruxelles pentru racordarea la sistemul UE. In
acest context am sugerat cum poate România să-şi îmbunătăţească capacităţile pentru
a influenţa politicile comunitare.
Iată materialul
integral:
………..
“Racordarea
macrosistemelor” – acesta este mesajul convenabil când încercăm să explicăm pe
înţelesul cetăţenilor construcţia europeană. Şi cum să nu fie aşa, când doar la
Bruxelles 100.000 de oameni se află în capitala Belgiei fiindcă Bruxelles-ul
este şi “capitala de facto a Europei”. Specificul Bruxelles-ului constă în
conglomeratul instituţiilor europene şi a unei comunităţii create în jurul
acestora, care a condus la formarea unui segment aparte numit „actori ai
Uniunii Europene”. Ultimii ani au confirmat o coagulare în jurul „Pieţei
Schuman” a principalilor factori de decizie. Pe lângă instituţii, este vorba şi
de puternicul sector privat, reprezentat de companiile europene şi
internaţionale, federaţii industriale, presa europeană şi sectorul
neguvernamental. Bruxelles-ul este principalul pol de presă mondial, cu sute de
ziarişti acreditaţi.
E foarte important
ca România să aibă o poziţionare structurată şi sectorială la Bruxelles. Există
3.000 de federaţii industriale care sunt prezente în Bruxelles-ul european.
Structurile naţionale româneşti sunt membre ale acestor federaţii europene în
majoritatea cazurilor, dar nu sunt active. Activitatea şi relaţionarea cu
structura europeană trebuie făcută în mod constant şi sustenabil. Trebuie ca
aceste federaţii să urmărească agenda publică europeană, să se implice, să aibă
o opinie, să culeagă informaţia din teritoriu, din România, pentru a o
transmite în mod coagulat la Bruxelles.
Trebuie să
înţelegem că racordarea unei ţări de 20 de milioane de locuitori la o structură
de aproape 500 de milioane nu este un lucru uşor. Noi mizăm prea mult pe aceşti
100 de diplomaţi din Reprezentanţa Permanentă şi anumiţi miniştri şi experţi
tehnici din anumite ministere. Noi trebuie să gândim la nivel macro, să avem în
jur de 5.000 de oameni la Bruxelles care înţeleg procedurile europene. Pe
aceştia trebuie să-i găsim în diplomaţie, în Comisia Europeană, în Parlamentul
European, dar şi în sectorul privat, în societatea civilă, şi după aceea
trebuie să ne calibrăm ţara atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional sau
local, pentru a înţelege această dimensiune.
Cine face însă
conexiunea unei ţări membre la Uniunea Europeană?
Participând recent
la Bruxelles la o dezbatere a francezilor din mediul european, pe tema abordată
˝Une politique industrielle pour la zone euro: quelle influence française?˝, a
fost de fapt un bun prilej în a evalua influenţa franceză la nivel decizional
în Uniunea Europeană, dar şi de a identifica de ce fel de politicieni are
nevoie Franţa pentru a juca mai pragmatic cartea europeană, dar şi cea a
politicii externe în general.
˝Trebuie să ne
trezim la realitate, Franţa a pierdut din influenţă şi va continua să o facă
atâta timp cât eurodeputaţii noştri nu sunt capabili – decât cu mici excepţii –
să comunice în limba engleză. Nu poţi să faci negocieri subtile şi alianţe
strategice, dacă ai nevoie de interpret sau translator˝, zicea un reprezentat
al sectorului de afaceri francez reprezentat la instituţiile europene.
˝Încă de acum
trebuie să gândim profilul viitorului comisar european francez, dar şi ce
politicieni francezi pot să conducă comisiile strategice din cadrul
Parlamentului European. Trebuie să sensibilizăm factorii de putere de la nivel
naţional pentru a nu ne trezi că trocurile politice locale împing spre
Bruxelles politicieni care nu pot să fie operaţionali în mediul intercultural
al afacerilor europene˝, explica un reprezentant al unui think tank francez din
Bruxelles.
˝Franţa trebuie să
se deschidă, nu să rămână în cocunul lingvistic atât de drag. E fantastic cum
eurodeputaţi nemţi sau olandezi animează dezbateri în limba engleză, fără nici
o problemă. Franţa se remarcă în majoritatea dosarelor prin blocarea dezbaterii
şi aceasta este o marcă problematică pe care ţara
noastră şi-a format-o˝, puncta un reprezentant al regiunilor franceze de la
Bruxelles.
Tot aşa, de
exemplu, în cazul Austriei, există o reprezentare foarte puternică la
Bruxelles. Acum câteva zile am fost din nou gazda ˝Casei Viena de la
Bruxelles˝, de fapt o recepţie, aşa cum sunt cu zecile în mediul capitalei
Europei, acum în miez de vară. A fost un bun prilej de întâlnire pentru cei
care realizează conexiunea Austriei cu Uniunea Europeană: ambasadori şi staf
diplomatic, eurodeputaţi şi funcţionari europeni, reprezentanţi ai sectorului
de afaceri, presă acreditată. De fapt Casa Vienei de la Bruxelles este o
inginerie europeană interesantă, este Biroul de Legătură al oraşului Viena, dar
şi Biroul de la Bruxelles al Agenţiei de Afaceri a Vienei. Probabil mă întrebaţi,
are Bucureştiul aşa ceva? Nu, şi confirm încă o dată că e mare păcat să nu
alocăm (investim!) resursa pentru astfel de proiecte.
În prezent, la
Bruxelles, reprezentanţele regiunilor din statele membre (toate provinciile
italiene, landurile germane, regiunile slovace etc.) desfăşoară o intensă
activitate de lobby, se ocupă de managementul proiectelor europene sau de
comunicarea externă. Una dintre cele mai de succes
reprezentanţe regionale deschise la Bruxelles este “Comunitatea Valenciană”.
Reprezentând o zonă populată a Spaniei (aproximativ 5 milioane de locuitori,
10% din populaţia Spaniei, Valencia fiind cel de-al treilea mare oraş al
Spaniei) această zonă a cunoscut una dintre cele mai rapide creşteri economice
din Uniunea Europeană. Una dintre cauze a constituit-o probabil şi deschiderea
unei reprezentanţe la Bruxelles care să reprezinte interesele zonei respective
în capitala Europei.
România are
nevoie de o structură adecvată pentru racordarea la mecanismul european, dar se
pare că încă sunt probleme în această abordare. România joacă european pe
anumite sectoare, însă sunt dosare în care poziţia sa este cel mult
circumstanţială. Privită în general, poziţia României în dezbaterea europeană
este oscilantă, nesustenabilă şi imprevizibilă.
Mai avem doar
câteva luni până la alegerile pentru Parlamentul European din 2014. Viziunea
europeană trebuie să fie un obiectiv al ţărilor membre. Sunt foarte importante
dezbaterile naţionale pe acest subiect, având în vedere că realităţile actuale
sunt naţionale (instituţii, afaceri).
Eurodeputatul
este reprezentantul vocii cetăţeanului. Rolul acestuia nu trebuie să se
mărginească în a activa în anumite comisii parlamentare, iar în week-end în a
explica cetăţenilor de pe sticla televizorului activitatea Parlamentului
European. Parlamentarul european trebuie să fie acel pivot care să explice
Guvernului şi Parlamentului României iniţiativele de la nivel comunitar. Este
persoana care înţelege cum se poziţionează sectorul de afaceri, şi în special
cel românesc, pe subiecte europene, este într-un permanent contact cu
societatea civilă organizată pentru a asculta opinia cetăţenilor. Eurodeputatul
ştie cum să interacţioneze cu funcţionarii români din Comisia Europeană pentru
a afla fiecare iniţiativă care priveşte România. Este acea persoană care
înţelege că integrarea României nu este doar un proiect instituţional, iar cei
2.500 de români din Bruxelles sunt parte a dezvoltării ţării noastre.
Voinţa politică
este importantă, dar trebuie sprijinită de o puternică componentă tehnică,
necesitând expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie,
social, sector de afaceri, politici sectoriale, comunicare, etc). Nu trebuie
blamată o persoană anume, un partid politic şi nici măcar instituţiile statului
pentru nerealizarea perfectă a acestui obiectiv. Deşi este paradoxal,
“procedura macro” de relaţionare naţional-european este în mare majoritate un
algoritm tehnic.
Fără îndoială
există la nivelul României o problemă de resursă umană alocată, de finanţare a
acestui sistem de „calibrare fină a României la Uniunea Europeană”. Este clar
că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le
are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca
actualele tendinţe să fie corectate. ˝Ţesutul românesc˝ actual nu poate produce
rezultate performante în actuala stare de fapt. Soluţia propusă este lansarea
cât mai rapidă a unui program guvernamental de consolidare pe două paliere
(naţional şi local) a expertizei europene.
Acum, la un an
de alegerile europene, avem nevoie de o dezbatere pragmatică, despre
dezvoltarea capacităţii României de a influenţa politica europeană.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu