Anul 2014 este crucial atât pentru
Stânga Europeană, cât şi pentru viitorul construcţiei europene. Fără reţinere,
cred că Stânga poate să câştige alegerile europene de anul viitor şi mai cred
că având o guvernare europeană de Stânga, Uniunea Europeană poate să iasă din
criză.
Cei care îşi imaginează ca
Bruxelles-ul este total în vacanţă, acum în miez de iulie, se înşeală. Împreună
cu colegii de la PSD Belgia am lansat deja discuţiile pentru abordarea ˝Super
duminicii electorale˝ din Belgia, din 25 mai 2014. Avem în aceeaşi zi alegeri
naţionale, regionale, dar şi europene la nivelul capitalei europene.
Alături de filialele din Bruxelles
ale partidelor de Stânga din Spania, Italia, Franţa, Grecia, Germania, Marea
Britanie, Austria, dar şi împreună cu colegii de la Partidul Socialist Belgian
(PS), am participat recent la prima întâlnire de coordonare a campaniei
electorale pentru alegerile din mai 2014.
Ca partid politic credem mult în
confruntările electorale, în care e important să ne implicăm, să prezentăm
candidaturi credibile pentru a guverna mai bine localitatea, ţara sau Uniunea
Europeană.
Linkuri utile:
Dan LUCA – articol în Occidentul Românesc – “Belgia – campania electorală pe strada mea”
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu