Dan LUCA – articol în ziarul Argeşul – “Europa, între Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda”

În articolul publicat în această saptămână de ziarul Argeşul, am încercat să trasez, în linii mari, relaţia “diferenţiată” existentă între Uniunea Europeană şi trei dintre statele membre: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda, fiind vorba de trei ţări care de-a lungul istoriei construcţiei europene şi-au permis “luxul” de a-şi limita implicarea în anumite politici comunitare.

Redau în continuare materialul integral, apărut marţi, 12 noiembrie:

...........

Danemarca, Marea Britanie şi Irlanda, trei ţări nord-europene care au aderat la Uniunea Europeană în valul din 1973, prezintă anumite particularităţi care merită să fie cunoscute într-o perioadă în care se poartă dezbateri intense privind viitorul construcţiei europene.

Dacă Marea Britanie ameninţă să părăsească UE, ministrul pentru afaceri europene din Danemarca declară că ţara sa nu are nicio intenţie de a merge în aceeaşi direcţie. Deşi nu crede că se va ajunge acolo, o eventuală ieşire a Marii Britanii ar poziţiona Danemarca oarecum pe actualul “scaun” britanic, ca fiind cea mai “semi-decomandată” membră UE.

Menţinerea legăturilor strânse cu Marea Britanie este, de asemenea, o prioritate de top pentru Danemarca, spune Wammen. Într-o mare măsură, Danemarca a aderat la UE ca urmare a aderării britanice. Şi chiar dacă Marea Britanie în cele din urmă ar decide să părăsească UE, el crede că relaţia acestei ţări cu Danemarca nu s-ar schimba în mod dramatic. Nicolai Wammen susţine că Danemarca doreşte să fie cât mai aproape de UE, considerând acest lucru în interesul poporului danez. Şi în Parlament politicienii danezi sunt în general destul de “UE-friendly”.

 

Potrivit unui studiu realizat de TNS Gallup pentru ziarul Berlingske Tidende, suportul pentru înlocuirea coroanei daneze cu euro este destul de scăzut. Doar 22% dintre cei chestionaţi au declarat că ar vota în favoarea adoptării monedei euro într-un referendum. În prezent se discută un referendum şi în privinţa a două dintre “opt-out”-urile Danemarcei. Ce presupune asta? Deşi legislaţia UE este în cea mai mare parte valabilă pentru toate statele, sunt cazuri în care acestea pot să negocieze anumite “opt-out”-uri de la legislaţia sau tratatele Uniunii, ceea ce înseamnă că nu trebuie să participe la anumite politici europene. Danemarca are acum 4 asemenea “opt-out”-uri pe sectoarele securitate şi apărare: cetăţenie, libertate, securitate şi justiţie, uniune economică şi monetară.

Lars Lřkke Rasmussen, fost prim-ministru şi lider al liberalilor, vrea ca Danemarca să scape de “opt-out”-ul de pe Apărare şi Justiţie printr-un referendum, cât mai curând, eventual în luna mai a anului viitor, pentru a coincide cu ziua alegerile europene. Rasmussen îşi argumenta propunerea: “A venit timpul, trebuie să ne confruntăm cu aceste opt-out. Efectele negative mai ales ale justiţiei sunt de o asemenea urgenţă încât ar fi iresponsabil să se păstreze”. Danemarca nu este este un caz singular: Irlanda are două, Polonia una, Suedia una şi Regatul Unit patru astfel de “reţineri” în privinţa politicilor europene. Euroscepticismul răspândit pe scară largă în rândul publicului taie din elanul şi ambiţia guvernului danez de a se apropia de UE.

Marea Britanie şi-a permis “luxul” de a-şi limita implicarea în ceea ce se întâmplă în UE. În general, aşa cum zicea analistul american George Friedman, Marea Britanie nu s-a baricadat în afara Europei (decât în cazuri extreme). Geografia i-a permis acest lucru. Totuşi, Marea Britanie pare să se simtă “incomodată” de situaţiile în care nu poate decide atunci când trebuie să urmeze hotărârile Bruxelles-ului. Discuţiile pentru renegocierea poziţiei Marii Britanii în UE vor influenţa semnificativ “faţa” Uniunii. De partea cealaltă, personalităţi “cu greutate” istorică, precum Jacques Delors, au considerat că Marii Britanii i s-ar putea oferi statutul de “membru asociat al UE”.

Irlanda a dat mari emoţii în repetate rânduri privind rezultatele referendumurilor europene. Eram tânăr la NU-ul danez din 1992, iar în 2001 la primul NU irlandez am fost luat şi eu de val; 2008 mi-a pus un semnal de alarmă. Să se fi agravat criza identităţii europene?… Totuşi, 2009 a însemnat aprobarea Tratatului de la Lisabona şi de către cei 1% dintre cetăţenii UE acuzaţi că blochează construcţia europeană.

Recent, autorităţile irlandeze au declarat că ţara lor va deveni primul stat din Zona Euro, afectat de criza financiară, care va ieşi din programul internaţional de împrumut al FMI şi UE la sfârşitul acestui an, după intrarea în recesiune în 2012.”

Dan LUCA / Bruxelles