În cea mai recentă ediţie tipărită
a publicaţiei Foreign Policy România am fost invitat să îmi exprim opinia
despre Diaspora românească din Bruxelles-ul european.
Redau mai jos textul articolului
pe care îl puteţi găsi şi în ediţia februarie-martie 2015:
.............
Peste 100.000 de oameni sunt implicaţi la nivelul
Bruxelles-ului european în dinamica legislaţiei europene, sprijiniţi de alte
700.000 experţi în capitalele ţărilor membre. Avem în medie 100 de evenimente pe zi
în Bruxelles pe teme legate de viitorul Uniunii Europene. Ca ţară membră a UE
nu îţi poţi permite să pierzi niciuna dintre aceste dezbateri. Fiecare
întâlnire naşte iniţiative, calibrate pe interesul participanţilor, rezultă noi
reguli şi proceduri, noi alianţe şi actori, legislaţie.
Racordarea unei
ţări de peste 20 de milioane de locuitori la o structură de 500 de milioane,
precum Uniunea Europeană, nu este un lucru uşor. Trebuie însă alocată o resursă umană
corespunzatoare, fără a subestima acest mecanism. Noi mizăm prea mult doar pe
cei 100 de diplomaţi din Reprezentanţa Permanentă de la Bruxelles şi anumiţi
eurodeputaţi, miniştri şi experţi tehnici din ministere. Cei 2.500 de români din Bruxelles-ul european trebuie
puşi în valoare în avantajul reciproc. Ei sunt acolo fiindcă România este
membră a UE, chiar dacă în prezent nu reprezintă oficial România. Clădirea unei
punţi de legătură între funcţionarii europeni de la Bruxelles şi Guvernul
României este o prioritate europeană pentru România - şi am semnalat-o de
câţiva ani.
Putem să ne inspirăm
din modelul francez sau german, care invită funcţionarii de rang superior din
Comisie la o întâlnire tehnică cu reprezentanţii guvernului pentru a prezenta
priorităţile ţării respective în anul următor. Este o chestie normală şi sper
ca România să poată concretiza acest gen de întâlniri. Propuneam o astfel de
întâlnire încă din 2013, şi tare mi-aş dori să putem să o instituţionalizăm şi
s-o avem în fiecare an.
Pentru a nu fi puşi periodic în defensivă
cu dosare precum Schengen sau MCV, e important să dăm măsură valorii
interacţiunii româneşti cu instituţiile UE. Am avut un avânt iniţial cu dosare
precum cele legate de Marea Neagră şi Dunăre, dar a sosit momentul ca România
să fie continuu şi predictibil producătoare de propuneri europene de calitate,
fie singură, fie în echipă. Să nu uităm aşadar că în Parlamentul European şi
Comisia Europeană sunt români cheie, pe lângă europarlamentarii şi comisarul
european, şi echipele lor; câteva sute de români lucrează în direcţii generale
ale Comisiei, iar câteva zeci în cadrul secretariatului general al
Parlamentului European şi al Consiliului UE. Facilitarea şi îmbunătăţirea
comunicării între toate aceste luminiţe de cunoaştere şi influenţa în materie
de afaceri europene, face ca lumina acţiunii naţionale să fie mult mai
puternică: în fond, una e să ne plimbăm cu mai multe lanterne, alta să aprindem
un far.
Din ce în ce mai mult în cadrul
instituţiilor internaţionale ajung români pe bază efortului personal, pe baza
unor proceduri dure de selecţie. Sunt, pe bună dreptate,
mândri de munca lor, mulţi nu ajung acolo pe baza unor referinţe naţionale, de
aceea este important ca în cazul lor instituţiile româneşti, prin
reprezentanţele de la faţa locului, să întindă primele mâna, pentru a stimula
crearea unei veritabile reţele româneşti în organizaţia internaţională cu
pricina, cu un flux inteligent al informaţiei. Toţi au de câştigat din această
deschidere: dacă ne uităm la alte naţiuni, care fac tot posibilul de a-şi
promova oamenii în instituţiile internaţionale (iar pentru poziţii mai înalte,
mai mereu e nevoie de recomandare naţională, indiferent cât de bun ai fi ca
tehnocrat), înţelegem de ce este un joc win-win.
România în prezent “joacă” în această piesă europeană cu sute de mii de
actori, dar este oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Vrem, nu vrem, dar
peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles.
Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica
externă sau apărarea. Este vorba despre consumator şi pieţe, despre calitatea
aerului, gestionarea apei şi alimente. Merită atenţie şi această Europă a
noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă
cotidianului cetăţeanului decât treburilor de stat. În anumite dosare poziţia
României este foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea
ţării noastre este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de
o politică a „scaunului gol”.
România dispune de
o resursă cu potenţial enorm pentru a forma ″fibra″ de care e nevoie pentru o
reprezentare adecvată la nivel european. Este un paradox, avem în România vreo
25 de mastere în domeniul studiilor europene, iar 95% din absolvenţi nu îşi
găsesc de lucru în relaţie cu diploma obţinută. Trebuie gândită o strategie pe
acest palier, de a coordona cererea şi oferta în domeniul expertizei europene.
Pe lângă tinerii valoroşi care s-au pregătit în ţară, să nu uităm nici de
resursa umană care s-a format la şcoli în străinătate, mult mai obişnuită cu
sistemul de lucru internaţional, şi care poate fi atrasă prin programe şi
iniţiative bine puse la punct.
Statul Român al
următorilor 5-10 ani trebuie regândit, iar dacă reuşim să ne folosim optim resursele,
vom juca un rol important în Europa! “Filonul românesc˝ actual nu poate produce
rezultate performante în actuala stare de fapt. Avem nevoie de o dezbatere
pragmatică despre dezvoltarea capacităţii României de a influenţa politica
europeană, implicând românii din structura europeană!
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu