Sâmbătă,
28 martie 2015, Cariere
publica un material pe care l-am dedicat unui subiect foarte important, relaţia
Bucureşti-Bruxelles şi resursa umanã necesarã pentru îmbunãtaţirea comunicãrii
pe acest ax.
Redau
mai jos textul integral al acestui articol:
..............
România,
a şaptea putere din UE – ca pondere numerică a voturilor în Consiliul European
şi ca număr de eurodeputaţi –, nu a înţeles perfect că trebuie să joace un rol
de membru important în spaţiul comunitar şi nu s-a adaptat încă la jocul foarte
complex al afacerilor europene. În perspectiva Preşedinţiei UE pe care România
o va deţine din a doua partea a anului 2019, trebuie acţionat acum.
Nu
se poate să lăsăm miile de dosare aflate în dezbatere la nivel comunitar pe
seama a doar o sută de diplomaţi de la Reprezentanţa Pemanentă a României pe
lângă UE de la Bruxelles.
Pentru
a face faţă volumului de muncă necesar, România trebuie să-şi dubleze şi
perfecţioneze rapid resursa umană instituţională implicată în mecanismul de
relaţionare cu Uniunea Europeană. Aceasta se poate face doar prin lansarea unui
nou program guvernamental, asemănător cu cel lansat în anul 2002, în perioada
de preaderare, cel cu euroconsilierii. Prin acest mecanism se poate consolida
expertiza sectorială la nivelul ministerelor de linie, dar şi la nivelul
prefecturilor din teritoriu.
Să
privim realist şi practic – o racordare corespunzătoare, pe măsura
potenţialului, poate crea joburi pentru tineri. Trebuie doar să fim cretivi, şi
evident, să avem şi susţinerea politică.
Este
necesară în primul rând crearea unor noi poziţii în adminstraţia românească, pe
două nivele (local şi naţional), persoane responsabile în a fluidiza relaţia
România–UE.
Este
nevoie de concursuri transparente în care cei interesaţi pot aplica, indiferent
de culoarea politică. Cei care trec examenele devin „experţi pe afaceri
europene”. La nivelul fiecărei prefecturi, trebuie angajaţi doi „experţi pe
afaceri europene” (raportează direct prefectului). Unul dintre aceştia este
„responsabil pentru relaţia cu instituţiile locale” din zona alocată
prefecturii respective (primării, consilii locale, consiliul judeţean etc). Al
doilea expert este „responsabil cu stakeholderii locali” (industria locală,
sindicate, societatea civilă organizată, universităţi, firme de consultanţă
etc). La nivelul fiecărui minister de linie, trebuie găsiţi experţi care
relaţionează direct cu abinetul ministrului. Unul dintre experţi trebuie să fie
„responsabil cu relaţia cu prefecturile” (structurile locale
instituţionalizate). Al
doilea expert este „responsabil pe relaţia cu stakeholderii naţionali”
(structurile naţionale neinstituţionalizate). În plus, pentru o mai bună
coordonare a instituţiilor româneşti, este nevoie să existe în fiecare minister
un expert pe afaceri europene „responsabil cu relaţia interministerială”.
„Experţii
pe afaceri europene” au ca responsabilităţi identificarea şi structurarea
activităţii de consultare cu stakeholderii români interesaţi de dinamica
legislativă alocată ministerului respectiv (baza de date, pagina web de
informare, întâlniri periodice, consultări, help desk etc).
Este
foarte important ca aceşti „experţi pe afaceri europene" (locali sau
naţionali) să interacţioneze cu Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE
de la Bruxelles, ajutând în fluidizarea mecanismului şi informând în permanenţă
despre poziţia stakeholderilor din România.
Dar
unde găsim români care să ajute România în UE? Ce pregătire trebuie să aibă un
expert naţional în afacerile europene? Este un paradox, avem în România vreo 25
de mastere în studii europene, iar 95% dintre absolvenţi nu îşi găsesc de lucru
relaţionat cu diploma obţinută.
Este
destul să studiezi la astfel de facultăţi pentru a avea CV-ul perfect ca expert
UE? Este foarte important să înţelegi sistemul instituţional comunitar pentru a
te face util, dar sunt multe alte calităţi pe care trebuie să le ai în plus.
Limba engleză devine canalul de comunicare la nivel european. Tehnologia
trebuie stăpânită bine, în sensul că trebuie avută o cultură în care
comunicarea electronică primează. Ce ne lipseşte nouă, ca români, pentru a ne
afirma mai bine pe plan european este experienţa practică. Deşi suntem
competitivi, e nevoie de o abordare mai pragmatică, atât la nivel individual,
cât şi în ceea ce priveşte structura învăţământului românesc. Oameni cu
pregătire teoretică avem, poate chiar punem accentul prea mult pe amănunte şi
„chichiţe” teoretice şi uităm de formarea „la faţa locului”.
Normal,
trebuie găsite şi sursele de susţinere financiară. Finanţarea unui program
pentru o conectare mai bună a României la UE se poate face fie prin forţe
proprii, apelând la bugetul naţional, fie prin activarea unor aplicaţii în
cadrul Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014–2020, fie chiar
prin Programul Operaţional Capital Uman. Doar voinţă politică să existe.
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu