Am
avut plăcerea de a pregăti pentru cititorii Ziarului
Financiar un material despre racordarea României la Uniunea Europeană, în
perspectiva Preşedenţiei din 2019. Cu această ocazie am subliniat încă o dată importanţa
resursei umane specializate şi crearea unui flux de informaţii eficient între
Bucureşti şi Bruxelles, şi invers.
Puteţi
citi în continuare articolul care a apărut online şi pe site-ul publicaţiei,
marţi, 24 martie:
..................
După
dezbaterea de succes de la sfârşitul anului trecut de la Bruxelles, recent am
animat la Bucureşti poate cea mai profundă discuţie despre oportunităţile
României de eficientizare a sistemului în contextul comunitar. Am considerat că
o astfel de initiativă trebuie să fie expusă atât Preşedenţiei României, cât şi
Guvernului ţării, mai ales că în 2019 România va deţine Preşedenţia UE. Putem
gândi un Masterplan naţional, în care să fie implicat sectorul privat,
societatea civilă, mediul academic, eurodeputaţi şi lideri de presă.
Preşedentia
UE a României este o oportunitate clară de a consolida administraţia României,
mai ales că – în cadrul Agendei 2020 – România s-a angajat să îşi reformeze
adminsitraţia până la sfârşitul anului 2016.
În
2019 România trebuie să acopere toate dosarele politicilor europene, să aibă o
strategie de “ţară mare în UE”. Desigur, trebuie să prioritizăm anumite dosare,
ca strategice pentru România. Imperativ este însă să întărim componentele de
reprezentare, promovare şi lobby. Trebuie să gândim un program guvernamental,
un plan de acţiune, pentru a sprijini administraţia românească. E nevoie să formăm experţi, şi asta nu doar la ministerele de linie, dar
şi la nivel local.
Vrem, nu vrem, peste 75% din legislaţia aplicată în
România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod
necesar securitatea naţională, politica externă sau apărarea. Este
vorba despre consumator şi pieţe, despre calitatea aerului, gestionarea apei
şi despre alimente. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor
„mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului
decât treburilor de Stat.
Insuficienta
consultare a stakeholder-ilor din România în dezvoltările legislative europene
are ca important efect negativ faptul că interesul real de fond, neidentificat
sau nefundamentat în amonte, cade victimă alianţelor „tradiţionale” la faţa
locului (în realitate, exclusiv conjunctural-politice) realizate de palierul
decizional atunci când poziţia de apărat este insuficient motivată sau
analizată. Aceste alianţe sunt realizate de regulă la Bruxelles de către
oamenii din Reprezentanţa Permanentă, a căror activitate este de tip diplomatic
şi tehnic deopotrivă, desfăşurându-se uneori şi cinci zile pe săptămână în
grupuri de lucru cu membri din toate statele membre. Poziţionarea conjuncturală
sau, altfel spus, cea prin raportare la poziţia altor state membre, le este în
mod firesc mai la îndemână atunci când poziţia pe care o primesc de la
Bucureşti este una insuficientă în argumentare.
Alt
efect negativ poate fi faptul că în plan non-guvernamental, lobby-ul individual
necoordonat cu „poziţia naţională”, riscă să piardă din eficacitate.
Avem
nevoie să gândim România contemporană. E nevoie să dezvoltăm oferte reale în
administraţia românescă pentru a pregăti Preşedenţia UE a Românie din a doua
partea a anului 2019.
Din
cele enumerate în punctele precedente, este clar că inerţia sistemică nu duce
la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea
Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să
fie corectate.
Este
necesară în primul rând crearea unor noi poziţii în adminstraţia românească, pe
două nivele (local şi naţional), persoane responsabile în a fluidiza relaţia
România - UE. Este nevoie de concursuri în care cei interesaţi pot aplica,
indiferent de culoarea politică. Cei care trec concursul devin “Experţi pe
afaceri europene”.
La
nivelul fiecărei Prefecturi, trebuie angajaţi doi “Experţi pe afaceri europene”
(raportează direct Prefectului). Unul dintre aceştia este “Responsabil pentru
relaţia cu instituţiile locale” din zona alocată Prefecturii respective
(Primării, Consilii Locale, Consiliul Judeţean, etc). Al doilea expert este
“Responsabil cu stakeholderii locali” (industria locală, sindicate, societatea
civilă organizată, universităţi, firme de consultanţă, etc).
La nivelul fiecărui minister de linie, trebuie găsiţi
o serie de experţi, care relaţionează direct cu Cabinetul Ministrului. Unul
dintre experţi trebuie să fie “Responsabil cu relaţia cu Prefecturile”
(structurile locale instituţionalizate). Al doilea expert este “Responsabil cu
relaţia cu stakeholderii naţionali” (structurile naţionale
neinstituţionalizate). În plus, pentru o mai bună coordonare a instituţiilor
româneşti, este nevoie să existe în fiecare minister un expert pe afaceri
europene “Responsabil cu relaţia interministerială”. “Experţii pe afaceri
europene” au ca responsabilitate identificarea şi structurarea activităţii de
consultare cu stakeholderii români interesaţi de dinamica legislativă alocată
ministerului respectiv (baza de date, pagina web de informare, întâlniri
periodice, consultări, help desk, etc).
Este
foarte important ca aceşti experţi pe afaceri europene (“locali” sau
“naţionali”) să interacţioneze cu Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă
UE de la Bruxelles, ajutând în fluidizarea mecanismului şi informând în
permanenţă despre poziţia stakeholderilor din România. Din acest motiv, este
necesar ca toţi specialişti implicaţi în fluxul decizional asociat
problematicilor europene să vorbească ”aceeaşi limbă”, să aibă acces la un corp
comun de cunoştinţe şi competenţe şi, prin aceasta, să contribuie la
europenizarea societăţii româneşti.
Finanţarea
unui astfel de program se poate face fie prin forţe proprii (apelând la bugetul
naţional), fie prin activarea unor aplicaţii în cadrul Programul Operaţional
Capacitate Administrativă 2014-2020, sau chiar a Programul Operaţional Capital
Uman. Doar voinţă politică să existe!
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu